Cererea interna din Romania ar putea duce la supraincalzirea economiei, iar actualul nivel de crestere economica ar putea fi nesustenabil, conform ultimului Raport Economic Periodic al Bancii Mondiale EU8+2. Totusi, se asteapta ca in acest an cresterea economica sa incetineasca in Romania si in alte tari din regiune.

Potrivit raportului Bancii Mondiale, cresterea s-a accelerat in Estonia, Letonia, Polonia, Slovacia, Slovenia si Romania, in timp ce in Republica Ceha, Lituania, si Bulgaria a ramas in mare parte neschimbata. Doar Ungaria a inregistrat o incetinire economica pe fondul introducerii programului de austeritate fiscala.

Pentru acest an se asteapta ca avansul economic inregistrat de tarile din regiune sa incetineasca usor, exceptie facand Polonia, Slovacia si Bulgaria.

Performanta economica solida a regiunii se datoreaza conditiilor favorabile la nivel global, dobanzilor mici, precum si sentimentului favorabil al investitorilor in privinta pietelor emergente, se mai arata in raportul BM.

Cresterea economica puternica din anii trecuti a fost asociata cu cresterea ratei ocuparii si scaderii ratei somajului. In sectorul serviciilor s-au inregistrat cele mai multe noi locuri de munca, desi sectorul constructiilor a contribuit semnificativ la aceasta in mai multe tari.

Rigiditatea in crestere a pietelor muncii a dus la o crestere reala a salariilor mai ales in tarile baltice si in Romania.

Raportul avertizeaza cu privire la cresterea presiunilor inflationiste in mai multe tari din regiune, in conditiile unei cresteri economice peste potential, a rigidizarii pietei muncii si a cresterii rapide a creditelor. Inflatia creste rapid in tarile baltice, mai cu seama in Letonia, si are o tendinta crescatoare in Polonia si Republica Ceha, in conditiile unor politici monetare restrictive.

In Romania, aprecierea cursului de schimb a fost asociata cu scaderea inflatiei, si cu o tendinta descrescatoare a ratei dobanzilor.

Thomas Blatt Laursen, economist sef al Bancii Mondiale la Varsovia, sustine ca cele mai multe tari din regiune nu folosesc corespunzator avantajele cresterii economice puternice pentru a-si imbunatati finantele publice.

„Nevoia unor politici fiscale mai ambitioase este acuta in special in Letonia, dar si in Bulgaria si Romania, care isi permit cu greutate relaxarea fiscala prevazuta pentru acest an”, a avertizat Laursen.

De asemnea, oficialul crede ca aplicarea reformelor s-a incetinit datorita „oboseli” post-aderare, situatiilor politice instabile, si capacitatii administrative reduse.

„Desi sporadic se intreprind pasi pentru imbunatatirea mediului de afaceri, reformele administratiei publice, justitiei si pietei muncii nu sunt sistematice, si este nevoie de reinnoirea momentului pentru a sustine procesul unei convergente rapide reale”, a mai spus Laursen.