Cresterea economica din zona euro a incetinit in primul trimestru al acestui an, in principal din cauza scaderii cererii interne si a exporturilor, potrivit datelor Eurostat, biroul european de statistica, preluate de Reuters.

Astfel statiticile Eurostat au aratat ca Produsul Intern Brut din cele 13 tari membre ale zonei euro a crescut cu 0,6% in primele trei luni fata de trimestrul anterior, cand avansul a fost de 0,9%.

Comparativ cu perioada similara a anului trecut, cresterea PIB-ului tarilor din zona euro a fost de 3%.

Cresterea economica a fost sustinuta mai ales de investitiile solide si de refacerea stocurilor din zona euro, care inregistrasera o scadere la sfarsitul lui 2006.

Analistii estimasera o incetinire a cresterii economice in zona euro in primul trimestru, pe fondul majorarii cu 3% a taxei pe valoare adaugata in Germania, masura ce a avut o influienta negativa a consumului.

Banca Centrala Europeana (BCE) si Comisia Europeana estimeaza ca in zona euro rata cresterii economice se va mentine la un nivel ridicat de aproximativ 2,5-2,6% din PIB in 2007, dupa ce anul trecut PIB-ul tarilor din zona euro a crescut cu 2,7%.

Reprezentantii BCE au aratat ca dobanda de referinta s-ar putea majora saptamana viitoare cu 0,25%, pana la 4%, pentru a controla presiunile inflationiste pe termen mediu generate de cresterea creditelor si a salariilor.

Analistii estimeaza ca in acest an BCE va mai majora dobanda cu 0,25% sau 0,50%.