Pe undeva miscarea de apropiere a PNL de partide precum AP al fostului presedinte Constantinescu sau PNTCD este foarte naturala.
Ii uneste discursul categoric impotriva presedintelui Basescu; si se mai pot intalni, tot la nivel de discurs, pe terenul unui anti-comunism (si restul de teme asociate) radical - al retoricii “dreptei” (de dragul conciziunii, oriunde mai e folosit termenul in articol, se va considera intre ghilimele), retorica pe care PNL a lasat-o in ultima vreme pe planul secund.
Formarea unui pol de dreapta este, cel putin la o prima vedere, o lovitura politica data PD careia ii este contestat public chiar statutul de partid de dreapta, cu atat mai mult posibilitatea de a coagula in jurul lui fortele care se revendica de aceasta parte a spectrului politic.
De asemenea, din acest pol mai poate aparea un prezidentiabil (nu neaparat dl Constantinescu), tinand cont ca PNL are o problema din acest punct de vedere.
Acestea fiind spuse, o astfel de constructie pune destul de multe probleme. Cele doua aliante politice de dreapta care au castigat puterea (CDR si Alianta D.A) sunt, dintr-un punct de vedere, la poluri opuse. CDR, de fapt CDR 2000, a decedat la alegeri, in dizgratia generala a publicului.
Alianta a decedat formal prin separare, dar si in ultimele clipe a continuat sa aiba un sprijin categoric in randul alegatorilor. Conventia a lasat in memoria electorala imaginea unui scandal si a unui blocaj politic neintrerupt si insolvabil. Nu stiu sa existe vreun curent public sesizabil care sa fie caracterizat prin nostalgia guvernarii dintre ‘96 si 2000.
Exista diferite grade de asprime si nuantari in judecata perioadei si indentificarea responsabililor pentru esecul Conventiei. Dar nu exista o opinie semnificativa care sa nege ca a fost vorba de un esec.
Macar PNL ar trebui sa stie asta, poate nu-si amintesc, dar Alianta a fost gandita strict pentru doua partide (si) pentru a evita orice asociere la nivel de imagine cu defuncta Conventie. Si cu toate astea a fost atacata de adversarul politic pe motive de tipul asta; un atac foarte natural tinand cont de ce spuneam mai sus.
Acum, chiar daca partidele acestui pol stiu asta tot nu au ce face, e riscul inerent al unei astfel de reuniri. Asta as intelege. Dar nu pot intelege de ce ei insisi vorbesc, cum o face dl Constantinescu, de “reinvirerea spiritului CDR”.
Si nu doar CDR a lasat in urma o impresie proasta, ci si dl Constantinescu insusi.
In alta ordine de idei, castigul de imagine datorat formarii unei aliante politice este doar in masura in care aceasta inregistreaza un succes in sondaje. Daca partidele astfel grupate nu contabilizeaza semnificativ mai mult decat suma lor individuala, atunci initiativa risca sa se intoarca impotriva lor.
Apoi pol, nepol, cum anume se va realiza gruparea asta? Daca e vorba doar de “actiuni politice in comun”, asta nu schimba cu nimic situatia pe scena politica. Cum spuneam apropierea partidelor la nivel institutional este naturala, pentru ca au un discurs politic comun. Daca doar pe acesta din urma il au in vedere, atunci intreg subiectul e un balon de sapun.
Daca vor in schimb o colaborare institutionala, atunci se pune problema in ce fel. O alianta (politica, electorala) ar fi mai de efect la nivel de imagine; insa o astfel de constructie ar salta pragul electoral. O fuziune (adica tinand cont de circumstante, o absorbtie a partidelor in PNL) ar avea avantaje, ar rezulta un singur partid, probabil cu scor mai mare. Dar ar inlatura ideea de “pol” si apoi ar fi dificil de realizat.
In fine, o astfel de constructie bazata pe un discurs de dreapta radical limiteaza posibilitatea de actiune si negociere a PNL. Poate ca, daca PSD va accepta sa sprijine guvernul in parlament cu concesii minime din partea PNL, atunci ar merge. Dar daca negocierile vor duce, de exemplu, la intrarea la orice nivel a PSD in administratie, atunci toata retorica aceea radicala va parea doar o gluma.
Nu poti sa perorezi cu succes impotriva “mostenitorilor FSN” si in acelasi timp sa guvernezi cot la cot cu partidul presedintelui onorific Iliescu.
