In China se va da o lege potrivit careia bebelusii pot primi un nume de familie compus din numele celor doi parinti. S-a ajuns la aceasta masura pentru a se evita confuzia. China are o populatie de 1,3 miliarde de oameni, iar 85% dintre ei impart doar 100 de nume de familie. Potrivit unei cercetari realizate in urma cu cateva luni, cel mai comun nume din China este “Wang”.

93 de milioane de oameni se numesc astfel. Pe locurile 2 si 3, cei cu numele de “Li” - 92 de milioane - si “Zhang” - in jur de 87 de milioane.

Agentia de stiri Xinhua, citata de Associated Press, anunta ca Ministerul Sigurantei Publice propune ca parintii numiti, de exemplu, Zhou si Zhu, sa aiba voie sa opteze pentru 4 nume, atunci cand isi vor inregistra nou-nascutul. Copilul se poate numi: Zhou, Zhu, Zhouzhu sau Zhuzhou.

Acedemia Chineza de Stiinte a raportat ca cel putin 100 de mii de persoane au acelasi nume: “Wang Tao”, ceea ce provoaca nenumarate confuzii in viata de zi cu zi.

Acum, legea chineza a casatoriilor prevede ca un nou-nascut poate purta numele mamei sau al tatalui, dar nu mentioneaza ca poate lua numele amandurora.