Romania nu este de acord cu eliminarea din textul Tratatului constitutional a referirilor la simbolurile UE - steag, imn, moneda unica -, dar admite ca textul sa nu se mai numeasca Constitutie, ci sa fie un document care sa contina un ansamblu minim de reguli, afirma ministrul roman de externe Adrian Cioroianu.

Germania, care detine presedintia Uniunii, a transmis statelor membre ale UE un chestionar continand cinci intrebari referitoare la viitorul Uniunii si la modul in care aceste tari vad posibila adoptatea Tratatului constitutional. Acest tratat ar urma sa fie adoptat la summitul UE care are loc la finele saptamanii.

Este pentru prima data cand Romaniei i se cere opinia in privinta unei probleme atat de importante a UE, iar problema Tratatului constitutional este una dintre cele mai spinoase, dupa ce documentul initial a fost respins prin referendum, in 2005, in Franta si Olanda.

Prin pozitia pe care a adoptat-o fata de document, Romania, a doua tara ca marime din estul continentului, se apropie de viziunea "greilor" Europei, Franta si Germania reprezentand "copilul bun", spre deosebire de Polonia, de pilda, sau chiar de Cehia, care au inceput sa devina o "problema" a UE intrucat contesta deseori masurile luate de tarile puternice.

Prima intrebare adresata de Germania tarilor membre este urmatoarea: "Sunteti de acord cu renuntarea la denumirea de constitutie si acceptati ideea reducerii la esenta a prevederilor noului document?". Potrivit lui Cioroianu, Romania a raspuns pozitiv.

Integral in Ziarul Financiar