Nu-mi propun sa contrazic aici articolul anterior. Analiza de acolo mi se pare foarte corecta si coerenta; sunt de acord cu majoritatea argumentelor prezentate acolo. Am sa ofer un punct de vedere alternativ, nuantand unele puncte si intarind altele.

Mih ofera doua motive pentru schimbarea sistemului de vot actual:

1. Cota scazuta de incredere a institutiei parlamentare.

2. Instabilitatea politica data de majoritatile fragile caracteristice sistemului de vot pe liste.

si doua calitati pe care trebuie sa le aiba sistemul nou:

3. Sa fie usor de explicat opiniei publice.

4. Sa-si produca efectele cat mai rapid.

Cele patru puncte pledeaza, in fapt, pentru o schimbare cat mai radicala a sistemului de vot actual. E pe undeva normal; toata lumea (inclusiv partidele) deplange situatia in care ne-a adus sistemul caracterizat de votul proportional pe liste, dar apoi ni se spune ca cel mai intelept lucru ar fi sa-l schimbam pe jumatate, cu alte cuvinte o jumatate din el s-o pastram.

E un fel de optimism pe invers: in loc sa spuna ca o jumatate de pahar e mai bun decat unul gol, se spune ca e mai bun decat unul plin.

Cu toate astea cred ca se impun cateva observatii legate de sistemul de vot propus de APD:

I. E adevarat ca nu prea are temei semnul egal care se pune intre “proportionalitatea” unui sistem de vot si “corectitudinea” respectivului sistem, desi mereu se spune asta. La fel cum e adevarat ca un sistem proportional poate duce usor la instabilitate politica.

Cu alte cuvinte, disproportionalitatea inerenta oricarui sistem uninominal (= un sistem electoral in care fiecare candidat e ales prin competitie directa intr-o circumscriptie) nu este automat ceva incorect, ba chiar in general reprezinta un avantaj. Totusi, exista cazuri exceptionale in care disproportia unui sistem uninominal devine o problema.

Primul caz este cel in care un partid puncteaza semnificativ din punct de vedere electoral (>20%) dar este absent sau foarte putin reprezentat in Parlament. Situatia aceasta a fost reclamata in Marea Britanie, si guvernul laburist a promis si a avut cateva tentative de a reforma vechiul si traditionalul lor sistem uninominal cu un singur tur de scrutin. Acesta e cazul mai putin important.

Al doilea caz, mai grav, este cel in care, intr-un sistem bipartit, unul din cele doua partide castiga majoritatea voturilor insa celalalt castiga majoritatea mandatelor parlamentare si ajunge la putere. In Noua Zeelanda, cu un sistem de vot similar cu cel britanic, aceasta situatie s-a intamplat de doua ori consecutiv, drept care au abandonat sistemul uninominal in favoarea unuia mixt.

Acum aceasta situatie poate fi corectata adaugand un element de compensare proportionala, dar unul relativ modest, 15% din mandate cred ca ar fi suficiente. E clar ca proiectul APD, cu ale sale +50% mandate pentru compensare, nu vizeaza preintampinarea unor astfel de situatii, ci pastrarea caraterului proportional care exista la ora actuala.

II. Trebuie spus, apropo de punctul 1., ca populatia nu are incredere scazuta in Parlament din cauza ca nu-i place cum isi alege reprezentantii. Sistemul de vot e un mijloc, nu un scop.

Problema sistemului actual nu este in sine faptul ca se voteaza o lista, ci ca acest tip de vot produce o legatura slaba intre electorat si reprezentantii din parlament, care teoretic sunt ai lor dar practic sunt ai partidelor. Un sistem de vot uninominal, se stie asta, intareste mult aceasta legatura. Si un sistem nominal poate s-o intareasca intr-o buna masura.

Trebuie spus, in apararea sistemului APD, ca el elimina totusi listele de partid, si ca aduce toti candidatii in fata electoratului; chiar daca o buna parte vor intra in parlament pierzand la votul direct.

III. O observatie similara si legata de cea de mai sus am si pentru punctul 2. Nu doar caracterul proportional duce la instabilitatea politica, ci si, sau poate chiar mai ales, lipsa de rapundere a parlamentarilor in fata electoratului, si controlul total pe care-l exercita conducerea de partid asupra lor.

Orice sistem care va apropia parlamentul de populatie va reusi, in acelasi timp, si sa reduca instabilitatea politica.

IV. E evident ca sistemul uninominal majoritar (cu doua tururi de scrutin) are un avantaj decisiv cand vine vorba de explicat publicului, pentru simplul motiv ca e deja folosit de 4 cicluri electorale, la alegerea primarilor.

Sistemul APD este relativ simplu de explicat in ce priveste votarea efectiva, se face la fel ca la primari - se voteaza un reprezentant; insa este dificil de explicat la nivel de rezultat (nu mai dificil decat cel actual, totusi). O mare problema va fi sa se explice electoratului cum de intra in parlament candidati invinsi.

Si, din nou, daca ar fi fost ~15% n-ar fi fost probleme, dar peste jumatate din parlament va fi format din perdantii competitiilor directe.

V. Cea mai mare problema, insa, nu va fi ca publicul sa inteleaga cum de pot sa castige mandate cei invinsi la vot. Problema mare, imensa, a sistemului propus de APD este sa le explice, si sa se explice, cum de permite sa piarda mandatele cei care si le castiga la vot.

Inca odata, sistemul spune ca daca un partid nu obtine 5% din voturi la nivel national, atunci nu poate intra in parlament si pierde mandatele obtinute direct. Prevederea asta reprezinta o aberatie cinica. Am constatat acum ca ea poate fi descoperita daca citim atent cele 86 de pagini ale proiectului; APD a omis sa o mentioneze in prezentarea pe scurt.

Intr-un fel, un prag electoral reprezinta o aberatie chiar in sistemele proportionale pe lista, daca tinem cont de modul in care sunt ele promovate. Aceste sisteme se bazeaza pe principiul ca un sistem proportional este “corect”, iar asta e singurul lucru pe care-l au de fapt de oferit fata de cele uninominale.

Dar apoi aceleasi sisteme adopta un element complet arbitrar de disproportionalitate - pragul electoral. Sunt promovate in ideea “este corect ca orice partid cu X% din voturi sa aiba si X% dintre parlamentari” si apoi pun un prag care spune “este corect necesar ca un partid care are doar Y% voturi sa n-aiba nici un parlamentar.”

Insa pentru un sistem uninominal un prag electoral este o aberatie care n-are nici o scuza sau justificare. Banuiesc ca unul din argumentele in apararea acestei prevederi este ca legea electorala a Germaniei (si ei au tot un sistem mixt, diferenta e ca se face compensare pe liste de partid) are ceva similar.

Si acolo un partid poate sa piarda inclusiv mandatele obtinute direct daca nu indeplineste conditiile de prag electoral. Insa argumentul e usor de demontat.

Odata daca tinem cont de noima prevederii respective din legea germana. Nemtii si-au facut constitutia si sistemul electoral cu gandul la cauzele prabusirii tragice a republicii de la Weimar.

Au pus astfel de conditii si pentru mandatele obtinute uninominal de teama ca in parlamentul lor sa nu intre reprezentanti ai unor partide mici si extremiste care sa-si foloseasca mandatul pentru a destabiliza republica. Nu discut aici de Germania, presupun ca e de inteles noima prevederii in cazul lor. In schimb, e complet absenta in cazul nostru.

Partidele noastre extremiste au trecut si probabil vor putea trece pe mai departe de 5% (ironic, abandonarea completa a compensarii proportionale ar fi amenintat serios sa le scoata din parlament). In schimb, daca ne luam dupa rezultatele din 2004, avem doua partide ale caror sanse reale de acces in parlament se opresc in acest prag: PNTCD si FDGR. Nici vorba de vreun extremism la oricare din ele.

Apoi legea germana a avut grija sa limiteze situatia absurda la care putea duce prevederea; pe langa pragul de 5% din voturile pe liste, un partid mai poate intra in parlamentul lor si cu conditia sa castige direct 3 (trei) mandate uninominale.

La noi conditia este de 10 (zece!) mandate uninominale obtinute la Camera Deputatilor; iar Camera noastra inferioara are mai putin de jumatate din mandatele Bundestagului nemtesc. E greu de crezut ca un partid ar putea sa castige peste 6% din circumscriptii fara sa fie capabil sa castige peste 5% din voturi.

Pragul acesta ar fi putut fi ocolit prin candidaturile independente; insa proiectul APD continua traditia descurajarii acestora. Ca sa-si castige mandatul uninominal, un candidat independent, nu trebuie sa-i bata pe fiecare dintre contracandidati, trebuie sa-i bata pe toti la un loc; adica sa aiba peste 50% din voturi.

Iar voturile pentru el nu se considera in nici un fel la compensare, e ca si cum alegatorii unui candidat independet au doar o jumatate de vot.

Prevederile acestea nu fac altceva decat sa franeze tocmai reforma care era urmarita de nominalizarea sistemului de vot. Inchid, practic, sistemul electoral pentru altcineva decat actorii de partid deja consacrati. In masura in care partidele acestea vor face o competitie reala intre candidatii lor atunci o sa dea rezultate.

Dar daca partidele actuale, in dulcea traditie transpartinica, se vor juca doar de-a competitia intre ele, atunci vom avea aceleasi parlamente dispretuite ca si pana acum, gratie unui sistem electoral “uninominal”.

In concluzie, proiectul APD reprezinta un pas inainte fata de cel actual, si daca ne referim strict la sistemul de vot. De asta nu poate fi nici o indoiala. Insa, in acelasi timp, sistemul de vot de acolo face inacceptabil de multe si de grave compromisuri tocmai cu cel pe care isi propune sa-l schimbe. Ma bucur de schimbarea sistemului actual, presupunand ca o sa ajungem s-o vedem adoptata.

Dar nu sunt genul acela de optimist ciudat de care pomeneam mai sus. Ni se propune un pahar pe jumatate plin, e mai bun decat unul gol. Dar e mai prost decat unul plin.