Petrom va investi circa 130 milioane de euro in noul sediu central al companiei de la Straulesti, in nordul Capitalei, care va gazdui circa 2.500 de angajati, se arata intr-un comunicat al grupului petrolier. Petrom City va avea o suprafata totala desfasurata de 100.000 de metri patrati si va fi format din cinci cladiri.

Cei 130 milioane de euro vor fi folositi pentru ecologizarea terenului, constructia a trei cladiri administrative, a unui centru de date, a centralei electrice si a garajului si realizarea infrastructurii stradale.

Din aceasta suma, peste 80 de milioane de euro sunt destinati constructiei cladirilor administrative, iar sase milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii stradale.

Centrul de date ce va fi construit in incinta Petrom City va sustine activitatea intregii companii OMV si a filialelor sale din toata lumea.

Complexul dispune de o serie de facilitati suplimentare cum ar fi sali de sedinta, cafenea, centru medical, un magazin, o cantina, gradini interioare si exterioare.

Lucrarile de constructie la noul sediu al companiei sunt estimate sa inceapa la sfarsitul anului 2007.