Reprezentantii Comisiei sunt de parere ca este prea devreme sa decida asupra unor posibile sanctiuni sau sa elimine aceasta amenintare la adresa celor doua state care au aderat in ianuarie.

Romaniei i-a fost recunoscuta reforma in sistemul juridic si progresul substantial in crearea ANI. In ambele tari “progresul in tratatrea juridica a coruptiei la nivel inalt este insuficient”, se precizeaza in raport.

.

In cazul Bulgariei, raportul a fost critic datorita absentei unor rezultate practice in zona luptei impotriva criminalitatii. Asasinatele la comanda continua sa provoace o mare ingrijorare, mai ales uciderea unor politicieni locali in lunile care au trecut de la aderarea la UE. “Pana in acest moment nicio trimitere in judecata si nicio condamnare nu au avut loc”, scrie in raport.

Comisia Europeana a fost mandatata sa realizeze rapoarte la fiecare sase luni cu privire la modul in care cele doua state reusesc sa indeplineasca criteriile prevzaute in tratatele de aderare, in ceea ce priveste reforma justitiei, lupta anticoruptie si impotriva crimei organizate.

Comisia Europeana va elabora rapoarte separate la sfarsitul acestui an cu privire la capacitatea fiecarei tari in parte de a administra si absorbi ajutorul regional si subventiile pentru agricultura. Eventualele rapoarte nefavorabile pe aceste teme ar putea duce la retinerea unei parti din fondurile alocate de la Burxelles, sustin oficialii europeni citati de Reuters.

Desi imaginea de ansamblu in cazul ambelor tari este una nesatisfacatoare, oficialii europeni au recunoscut ca Bulgaria a indeplinit unul din criteriile stabilite, prin modificarea Constitutiei astfel incat sa asigure independenta si raspunderea juridica.