Diagnosticul pus de raportul comisiei prezidentiale sistemului de educatie este corect si grav: ineficient, nerelevant, inechitabil si de slaba calitate.
Se vor gasi multi sa-l conteste, o intreaga tagma a cartitorilor carora nu le va fi convenit fie ca vine de la Basescu, fie radicalitatea concluziilor, a solutiilor si a scopurilor ce clatina establishmentul.
Numai partizanatul politic fanatic sau instinctul de conservare al sistemului ii poate anestezia in fata evidentei falimentului educatiei pe cei care ar urma, ipotetic, sa-l infaptuiasca. In teorie, raportul comisiei prezidentiale este ireprosabil. Intrebarea este, ca de obicei, cine pune in practica politicile corecte si cine isi asuma transarea problemelor controversate?
Premisele educatiei s-ar schimba fundamental: competenta este asezata in centrul procesului in locul transmiterii de cunostinte, invatarea devine continua de la nastere pana la batranete, structura institutionala, programa si metodele de predare se adapteaza societatii si timpurilor (piata de munca, evolutie tehnologica), selectia corpului profesoral si finantarea se realizeaza pe criterii de merit.
Inovator in raportul comisiei nu este felul in care modifica sistemul, rezolvarile sunt importante, ci impactul asupra mediului din jurul scolii, parinti, comunitate, economie, chiar si presa (se propune cofinantarea de catre stat a unor programe educative).
Oricat de minunata ar fi o idee, ea este aplicata intr-o societate cu mentalitati reziduale din comunism, obiceiuri viciate de tranzitie, false modele.
Degeaba schimbi scoala daca, acasa, pe strada, la munca, beneficiarului, copil, adolescent sau adult, i se spune ca nu conteaza. Ca se descurca mai bine cu o spaga, o pila sau o ruda. Raportul comisiei propune ca „noua scoala” sa fie motorul unei prefaceri. Educa parintii, ii ajuta inclusiv sa economiseasca intr-un cont individual creat de stat.
O implica in comunitate si ii impune un schimb permanent si reciproc de informatii cu aceasta. Angajeaza mediul de afaceri in finantarea educatiei si cercetarii.
Auditoriul competent de la Cotroceni, profesori, inspectori, rectori, oficiali din Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului au primit raportul prezidential cu indiferenta disimulata intr-o complezenta servila fata de seful statului.
Ministrul Cristian Adomnitei a comentat spunandu-i insolent presedintelui ca-i lasa si el niste documente. Reactia, previzibila, este ignorarea initiativei, aplaudata si aruncata la cos. Nici nu-i de mirare: sistemul de educatie este controlat de politicieni, de familii si de „fosti”, de o indestructibila alianta intre nomenclatura comunista si cea postcomunista.
Coincidenta face ca, in preziua lansarii raportului prezidential privind reforma educatiei, un adjunct al lui Nicu Ceausescu la UTC, Ani Matei, sa candideze singur pentru postul de director general pentru invatatamantul universitar din MEC.
Fostul secretar al CC al UTC si sef al Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti, altfel perfect lustrabil, are toate sansele sa obtina functia, cu sustinerea „familiilor” politico-universitare. El este unul dintre cei care va reforma educatia universitara.
