Vladescu i se opune pentru a doua oara lui Tariceanu

de B. Blagu     HotNews.ro
Luni, 6 august 2007, 0:00


Desi cunoscut ca un apropiat al premierului Calin Popescu Tariceanu, este pentru a doua oara cand Sebastian Vladescu se opune public politicii promovate de premier. Dupa ce a votat impotriva retragerii din Irak, Vladescu a decis acum sa sprijine pozitia lui Basescu cu privire la majorarea pensiilor.

Fostul ministru de Finante a mai avut interventii prin care a “corectat” declaratiile lui Tariceanu, la sfarsitul anului trecut.

Surse liberale spun ca Vladescu ar fi fost oricum demis din functie, la cererea lui Ludovic Orban si Eugen Nicolaescu. Acestia i-ar fi reprosat fostului ministru ca se opune politicii promovate de Tariceanu de un an de zile.

Prima zbatere

Prima impotrivire a fost in iunie 2006, in momentul in care s-a propus in CSAT retragerea trupelor din Irak. Impreuna cu Mihai Razvan Ungureanu, Vladescu a votat impotriva, fiind pe acelasi pozitii ca marele inamic politic al lui Tariceanu, presedintele Traian Basescu.

Votul celor doi a provocat primul razboi public din grupul din jurul lui Calin Popescu Tariceanu. Teodor Atanasiu, pe atunci ministru al Apararii Nationale si initiator al proiectului de retragere din Irak, a cerut demisia de onoare a celor doi.

Cu toate ca cei doi nu au dat nici un semn ca ar regreta pozitia adoptata, conducerea partidului a ales sa nu-i sanctioneze in niciun fel.

“Este mult mai important decat sa facem o rafuiala neesentiala cu doi ministri, care banuiesc ca au tras niste invataminte din ceea de s-a intamplat, sa le dam posibilitatea si sa le cerem sa isi duca mandatul la bun sfarsit”, a declarat Tariceanu la iesirea de la sedinta in care se discutase cazul cu pricina.

Efectele impotrivirii

Discutiile din acea vreme au dus insa la distantarea lui Mihai Radu Ungureanu de premier, si apropierea de grupul care apoi a infiintat PLD. Cu toate ca demisia sa din functia de ministru a fost ceruta de o buna parte din zonducerea PNL si acceptata fara probleme de Tariceanu, Ungureanu nu a rupt legaturile cu liberalii, pe lista carora se va regasi la alegerile europarlamentare.

Nici pentru Sebastian Vladescu incidentul cu trupele din Irak nu a ramas fara urmari. Desi este considerat in continuare unul dintre intimii lui Tariceanu, Vladescu a fost remaniat la inceputul lunii aprilie. In locul sau a fost preferat Varujan Vosganian, care abia trecuse de o perioada in care a fost contestat chiar de catre oficialii de la Bruxelles.

Problema deficitului

O noua disputa interna, de mai mici dimensiuni, e adevarat, s-a inregistrat in luna noiembrie a anului trecut, cand Vladescu, inca ministru, a declarat ca deficitul bugetar pe 2006 nu va putea cobori sub 2,5%. Tariceanu anuntase acest lucru la un seminar organizat de publicatia “The Economist”.

Tinta initiala pe 2006, privind deficitul bugetar, a fost de 0,9%, dar a fost majorat in iunie, dupa o intalnire intre Tariceanu, Vladescu si Mugur Isarescu.

Legatura veche

Legatura lor dateaza din 1997, cand Vladescu a devenit secretar de stat al ministrului de atunci al Industriilor, Calin Popescu Tariceanu. Cei doi au fost asociati in trei societati comerciale, dintre care doua au fost radiate.

















42 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    pnl a facut buba! (Luni, 6 august 2007, 15:40)

    milli [anonim]

    Sursele invocate de tariceanu si vosganian sint virtuale: daca va creste economia, daca se vor colecta mai bine taxele, daca vor creste salariile, daca va fi inflatie mica, daca crec investitiile straine, daca...Sursele lor se bazeaza pe prognoze superoptimiste, dar nu tin cont de factorii de risc, care deja si-au aratat coltii: seceta, inflatie, micsorarea investitiilor straine etc.
    Oricum, Tariceanu a dovedit a mia oara ca e un politician iresponsabil. Inca o dovada, intirzierea stabilirii datei alegerilor europarlamentare.S-a intilnit de vreo 3 ori cu partidele pe tema asta, dar nici acum, in august, nu stim cind au loc, desi intra in atributiile exclusive ale guvernului.Vor fi sigur in decembrie, pt. ca legea spune ca data se anunta cu 3 luni inainte de alegeri.Daca(!) se va stabili data in septembrie, cele 3 luni duc alegerile in decembrie.Poate de Revelion...
    Sintem singura tara din UE care nu are europarlamentari alesi.Cel mai iresponsabil premier din 1990 pina acum.
  • 0 (0 voturi)    
    O mica observatie..... (Luni, 6 august 2007, 22:02)

    Ernest [anonim]

    Sunt de acord cu tot cea ce scrie "milli",cu o mica rectificare (daca mi se permite):- la anul 1990 a uitat sa specifice "i.e.". Adica ".....din 1990 inaintea erei nostre!"...

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version