Provocarea Rusiei (de Alexandru Lazescu)

de Alexandru Lazescu     Ziarul de Iasi
Vineri, 24 august 2007, 0:00


Zilele trecute pe ecranele de televiziune au defilat imagini nu tocmai confortabile cu bombardiere strategice rusesti plimbate ostentativ in imediata vecinatate a spatiului aerian al unor state occidentale. De altfel Kremlinul nu scapa in ultimul timp nici un prilej pentru a trimite mesaje agresive, provocatoare, in special catre americani dar si catre europeni.

E vorba de o lista lunga, de la instrumentarea unor demonstratii de strada in tarile baltice si lansarea „accidentala” a unei rachete asupra unui sat din Georgia pina la efectuarea unor manevre militare comune cu China in timpul reuniunii la virf a Organizatiei de Cooperare de la Shanhai, anularea licentelor de emisie ale BBC in Rusia sau emiterea de pretentii asupra unor intinse

teritorii din zona Polului Nord. Intre timp dictatorul venezuelean Hugo Chavez, a carei retorica anti-americana este aproape de neegalat, a fost primit cu toata prietenia la Moscova si circula zvonuri despre o posibila viitoare baza militara ruseasca in Siria.

Pentru analistii de la Stratfor astfel de elemente sint insa mai degraba semnale simbolice decit amenintari reale. O incercare zgomotoasa de a capta atentia comunitatii internationale, cu un succes discutabil daca avem in vedere faptul ca spatiul acordat de principalele canale media globale a fost relativ restrins, si de a primi aplauze pe plan intern.

Unii observatori sint tentati sa-l considere mai degraba un semn de slabiciune decit unul de forta. Economia Rusiei e in prea mare masura dependenta de fluxurile financiare generate de vinzarea resurselor energetice si in plus Vladimir Putin nu pare interesat, cel putin deocamdata, sa rupa legaturile cu Vestul ci mai degraba sa-si intareasca pozitia de negocieri.

Totul s-ar putea insa schimba dupa apropiatele alegeri din Ucraina. Daca rezultatul va fi unul favorabil Kremlinului atunci exista temeri serioase ca astfel de mesaje simbolice ar putea sa se transforme in amenintari reale.

De fapt nu e exclus deloc ca in parte toate aceste semnale fatise de intimidare sa fie trimise tocmai pentru a descuraja posibile incercari occidentale de a sprijini fortele politice din Ucraina opuse taberei pro-ruse conduse de actualul premier Viktor Ianukovici.
Majoritatea expertilor sint de parere ca doar prin readucerea totala a Kievului in tabara sa Kremlinul poate clama din nou statutul de mare putere mondiala.

Pentru ca Ucraina care gazduieste cea mai mare parte a infrastructurii de legatura a Moscovei cu Europa si cu flota rusa din Marea Neagra, singura tara care poate cu adevarat contracara dominatia sa asupra regiunii Caucazului, vitala din punct de vedere energetic, e piesa esentiala in desenul strategic de securitate pe termen lung al Rusiei.
Un desen strategic ale carei linii principale nu sint de altfel greu de ghicit. Le-a descris explicit un deputat comunist, fost diplomat, Iuli Kvitsinsky. „Existenta in imediata noastra apropiere a unor structuri internationale puternice, precum Uniunea Europeana sau NATO, e periculoasa. De aceea consolidare UE nu are cum sa ne convina.

Avem nevoie de o Uniune Europeana, neconsolidata, suficient de slaba ca sa nu poata actiona global fara sprijinul Rusiei, dar suficient de puternica pentru a contrabalansa cu sprijinul nostru Statele Unite” . Sigur, pozitiile oficiale exprimate la Kremlin sint mult mai nuantate dar foarte probabil pe fond strategia de actiune urmareste obiective asemanatoare.

Problema e ca fara Ucraina ferm ancorata in sfera sa de influenta capacitatea Moscovei de a-si transpune intentiile in practica este serios limitata.

In 2004 strategia lui Vladimir Putin de implicare directa in alegerile prezidentiale s-a soldat cu un esec. A incurajat coagularea unei uniuni a partidelor pro-occidentale si declansarea de acum faimoasei „revolutii portocalii” care le-a adus in final pe acestea la putere dupa repetarea alegerilor, initial masiv falsificate. Din pacate momentul de gratie nu a tinut mult.

Ruptura violenta intervenita intre fostii aliati, blocul politic al presedintelui Viktor Iuscenko si cel al fostului prim ministru, charismatica Iulia Timoshenko, a permis revenirea la guvernare a fractiunii pro-moscovite conduse de Viktor Ianukovici.

Asa ca in acest moment ne aflam practic intr-o situatie extrem de confuza, cu doi poli de putere, presedintia si guvernul, plasati din toate punctele de vedere la antipozi, (iata ce bine seamana in unele privinte lucrurile cu situatia de la Bucuresti !) care ar trebui transata la urne in mai putin de 6 saptamini.

Exista toate semnele ca Moscova incearca o strategie diferita de acesta data, o strategie ale carei elemente vor fi cu siguranta trecute chiar astazi in revista in timpul unei intilniri la Soci (subiectul oficial e colaborarea pe chestiuni economice dintre cele doua parti) intre primii ministri ai Rusiei, Mihail Fradkov, si omologul sau pro-moscovit de la Kiev, Viktor Ianukovici, la care foarte

probabil va lua parte si Vladimir Putin, aflat in vacanta in localitate. Numai ca daca implicarea in alegeri a Rusiei va fi dupa toate semnalele mult mai discreta de aceasta data mesajele agresive trimise aproape zilnic catre occidentali se plaseaza la polul opus. Iar semnalul e cit se poate de clar: nu intrati in sfera noastra de interese !

Dintr-o perspectiva care ne intereseaza direct relatiile dintre UE si Rusia trec printr-o faza destul de complicata. Principala problema cu care se confrunta Kremlinul e aceea ca intrarea in Uniune a unor noi membri veniti din fostul bloc comunist, mai ales Polonia si tarile baltice, a dus la crearea unei mase critice care priveste Rusia cu multa suspiciune.

De aceea liderii rusi favorizeaza legaturi directe cu marile capitale europene utilizind la maximum pirghiile oferite de controlul pe care il detin asupra unor importante fluxuri de petrol si gaze naturale. Nu e insa foarte simplu pentru ca in ciuda divergentelor in general solidaritatea la nivelul UE functioneaza in momentele critice.

S-a vazut si la intilnirea la virf UE - Rusia de la Samara, s-a vazut si in cazul incidentelor diplomatice dintre Moscova si Londra.
Dincolo de acest gen de considerente nu e foarte usor de masurat distanta dintre retorica tot mai agresiva a Moscovei fata de Washington si, in parte, si fata de Uniunea Europeana, si intentiile sale reale.

De exemplu, recent incheiata reuniune a la virf de la Biskek, capitala Kirghiziei, la care au luat parte alaturi de Vladimir Putin liderii Chinei si a patru state din Asia Centrala, plus presedintele Iranului ca invitat, a fost categorisita de ziarul „Izvestia” drept una anti-NATO.

Numai ca analistii cred ca aceasta perspectiva este departe de a fi impartasita de catre China care nu doreste in nici un caz sa antagonizeze Washingtonul. Interesele Beijingului sint de alta natura: accesul la imensele resurse energetice existente in regiune.

Or, din acest punct de vedere ingrijorarile occidentale ar putea fi sensibil mai mari decit cele provocate decit defilarile demonstrative ale bombardierelor strategice rusesti in apropierea spatiuluiu lor aerian.

Exista si un alt element ingrijorator care ar putea conta pe termen lung si care e adesea ignorat mai ales de catre cercurile de stinga si de o buna parte a mass media occidentale care tind adesea sa plaseze in mod superficial Rusia si Statele Unite sau chiar alte puteri occidentale pe acelasi palier. Valorile fundamentale cultivate in Rusia si cele din lumea occidentala sint profund diferite.

Sansa ueni schimbari de tendinta oferita de schimbarile de dupa 1990 a fost in mare masura irosita. Propaganda sustinuta purtata prin intermediul unor mas media aproape total controlate de Kremlin pare sa fi dat roade.

Tinara generatie crescuta sub bagheta regimului Putin pare sa-si fi conturat destul de ferm conceptiile, dupa cum indica un recent sondaj sociologic a carei tinta a fost populatia cu virste intre 16 si 29 de ani. Ca are vederi profund anti-americane (in proportie de 70%) nu este neaparat un lucru surprinzator.

Aceeasi atitudine o intilnim si in multe tari occidentale la capatul unei lungi perioade de intoxicare in mare parte promovata de o intelighentie preponderent de stinga.

Insa faptul ca in proportie de 54% tinerii rusi cred ca Stalin a avut mai degraba un rol pozitiv decit unul negativ si ca aproape 2/3 dintre ei impartatesc opinia ca prabusirea Uniunii Sopvietice a fost cea mai mare catastrofa geopolitica din secolul 20, dupa cum a enuntat dramatic Vladimir Putin, ar trebui sa ne puna cu adevarat pe ginduri.

Pina la urma colapsul sistemului comunist a intervenit pe fondul pierderii bataliei ideologice de catre regimul de la Moscova si din tarile satelit.

Numai ca ideea de a interveni asupra felului in care se modeleaza societatea din Rusia pare sa devina tot mai putin apetisanta. Noul cuvint de ordine este pragmatismul. Premierul portughez, Jose Socrates (Portugalia detine pina la sfisitul anului presedintia rotativa a UE) este de parere ca Bruxelles-ul trebuie sa evite sa abordeze subiecte de acest gen in relatia cu Rusia.

„Orice relatii bazate pe judecati morale duc la confruntare” a tinut el sa declare la preluarea mandatului european decatre tara sa. O viziune discutabila, posibil mioapa, dar care pare sa marcheze sfirsitul iluziilor europene in privinta evolutiilor din Rusia.

Dupa cum o confirma, de o maniera mult mai explicita, intr-un interviu recent gazduit de saptaminalul german „Der Spiegel” si presedintele Illves al Estoniei. „Trebuie sa abandonam mitul, propagat de unii si in Germania, ca Rusia este o democratie. Pur si simplu nu este.

Avem nevoie de o relatie pragmatica cu Rusia, deoarece este principalul furnizor de gaze naturale al Europei”.















37 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică