"Diferenta ar putea fi acoperita de constructorii care lucreaza in afara tarii, dar cea mai mare parte dintre acestia se apropie de varsta pensionarii",

a declarat directorul general al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO), Marin Cristea, la conferinta de lansare a editiei din acest an a expozitiilor din domeniul constructiilor Camex Bucuresti.

Cifrele arata ca, daca constructorii romani nu ar fi plecat sa lucreze peste hotare, deficitul de forta de munca din aceasta zona ar fi fost acoperit.

Aproximativ 100.000 de constructori muncesc in alte tari, cei mai multi in Israel, Germania, Spania si Italia. "Pe aceste piete lucreaza cei mai buni constructori romani, dar care se apropie de varsta pensionarii", a mai spus Cristea. Reprezentantul ARACO a estimat ca sectorul constructiilor va creste in continuare, cel putin inca 30 de ani.

"Pe masura ce fondurile destinate salariilor constructorilor vor creste, muncitorii din strainatate vor reveni in tara. Deocamdata insa, nu se pot oferi bani mai multi", a afirmat presedintele Patronatului Societatilor din Constructii, Gheoghe Polizu.

El a precizat ca, in prezent, procentul dintr-o investitie alocat fortei de munca este de 30-40%.

Potrivit datelor organizatiilor patronale, cele mai importante meserii care necesita forta de munca sunt maistrii, muncitorii care se ocupa de constructiile metalice, cei specializati in montarea de gips-carton, de ferestre PVC, de aparate de climatizare si laboranti, care certifica calitatea constructiilor.

Numai necesarul de laboranti este estimat la 800 de persoane.

Reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii cred ca deficiul de forta de munca ar putea fi acoperit in urmatorii ani de tinerii care urmeaza cursuri postliceale in acest domeniu.

Aceasta deoarece interesul pentru domeniul constructiilor a crescut foarte mult in preferintele elevilor, care urmeaza aceste cursuri.

Printre specializarile asigurate se numara tehnicieni, proiectanti, laboranti, tehnicieni drumuri si poduri si mai multe categorii de maistri. Expoconferintele Camex vor avea loc in perioada 12-16 septembrie la complexul Prisma si vor reuni 250 de companii.

Integral in Gandul