Banca austriaca Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, s-ar putea lista la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) pana la inceputul lunii decembrie printr-o modalitate numita passporting, a declarat joi Stefan Damian, avocatul coordonator al procesului de listare a Erste, citat de NewsIn.

Damian a spus ca prin aceasta modalitate nu mai este necesara oferta publica de majorare a capitalului social.

Listarea prin "passporting" implica aprobarea de catre autoritatea de supraveghere a pietei din tara de origine a emitentului a unui prospect care sa fie acceptat de autoritatea unui alt stat membru al Spatiului Economic European ca suport al unei oferte publice sau pentru admiterea la tranzactionare a titlurilor pe o piata reglementata.

Notiunea de "passporting" a fost introdusa printr-o directiva europeana, cu scopul de a stimula formarea unei piete europene unice a serviciilor financiare.

Erste Bank este listata deja la bursele de valori din Viena si Praga.