Cine garanteaza ca unii dintre administratorii fondurilor de pensii private obligatorii nu le vor falimenta si nu vor fugi cu banii peste 10-20 de ani, care este rata optima a rentabilitatii unui fond de pensii si cum vor fi aceste pensii platite?

Sunt doar cateva dintre intrebarile Hotnews.ro carora a avut amabilitatea sa le raspunda dl. Ion Giurescu, vicepresedinte al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

HotNews.ro: Cat de sigur este sistemul de pensii administrat privat pentru cele cateva milioane de romani ce vor incepe sa cotizeze din 2008, dar vor uzufructa abia peste doua-trei decenii?

Ion Giurescu: Exista cateva plase de siguranta pe banii individului. In primul rand, conturile personale ale participantilor sunt separate de cele ale administratorului fondului la care cotizeaza.

Acesta nici macar nu le „vede”, pentru ca ele se afla la o banca depozitara, cu un capital social de minim 100 milioane de euro, agreata de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Prin urmare, banii celor care cotizeaza stau la banca, niciodata la administrator care, pentru orice operatiune financiara pe care doreste sa o efectueze, are nevoie de acordul celei dintai. Sa presupunem, spre exemplu, ca administratorul ar dori sa investeasca o parte din contributiile viitorilor pensionari pe RASDAQ. Aceasta este o piata nereglementata, spre deosebire de Bursa, sa zicem.

[c:1:s]Legea interzice investitiile pe piete nereglementate si nesupravegheate, asa ca depozitarul-banca nu va fi de acord, ea raspunzand solidar cu administratorul daca se pune vreodata problema recuperarii banilor.

Un al doilea element de siguranta este auditarea anuala facuta de un auditor autorizat. Raportul anual al auditorului financiar se depune la CSSPP, de catre administrator, odata cu depunerea situatiilor financiare anuale.

In al treilea rand, va exista un fond de garantare a pensiilor private, ca la banci, pe care il vom infiinta intr-o luna, doua, fond de garantare la care vor contribui toti administratorii. Acest fond va interveni, la nevoie, in faza finala, de plata a pensiilor. Nu in ultimul rand, firmele participante la aceasta piata sunt o garantie.

Multe dintre acestea sunt recunoscute pe plan mondial pentru traditia in administrarea finantelor personale. Ma refer la administratori de fonduri care au un capital social de 18 milioane de euro, de 40 de milioane de euro etc. Pe piata pensiilor private Pilonul II sunt la aceasta ora peste 100 de milioane de euro capital social.

Si, in final, este Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Vom avea date zilnice, lunare, trimestriale si anuale de la fondurile de administrare a pensiilor private. Estimam ca raportarile vor incepe cam din martie anul viitor, iar suma care se va strange va fi undeva intre 200 si 250 milioane euro, in 2008.

HotNews.ro: Care este relevanta marimii capitalului social al administratorilor pentru participantii la Pilonul II? Este aceasta putere financiara o garantie a bunei gestionari a banilor in viitor?

Ion Giurescu: M-as exprima in felul urmator: aceasta putere financiara contribuie la buna gestionare a banilor participantilor.

HotNews.ro: Una dintre intrebarile cele mai frecvente se refera la posibilitatea ca un fond de pensii sa intre in faliment. Ce se intampla cu participantii?

Ion Giurescu: Este o intrebare binevenita, pentru ca imi da posibilitatea sa fac o precizare foarte clara, anume ca fondurile de pensii nu pot da faliment. Poate da faliment administratorul, dar activele fondului sunt separate de cele ale sale.

Daca acest lucru se intampla sau daca rentabilitatea fondului este sub cea minima admisa, fondul este pus sub administrare speciala si participantii sunt tranferati aleatoriu sau la cerere catre alte fonduri.

Lor li se transfera disponibilitatile din cont de la momentul intrarii fondului sub administrare speciala. CSSPP va intocmi, la inceput la doi ani si apoi anual, un top al administratorilor fondurilor de pensii private si, in functie de rentabilitatea fondurilor, va decide daca este cazul ca unul sau altul sa intre sub administrare speciala.

HotNews.ro: Ce mesaj le transmiteti celor care atunci cand vine vorba despre fondurile de pensii private, despre siguranta lor, invoca SAFI si FNI?

Ion Giurescu: Asocierile cu SAFI si FNI denota o foarte mare neintelegere in legatura cu modul in care aceste fonduri mutuale au fost fraudate. In primul rand, ca sa fraudezi un fond trebuie sa poti depune sume mari si sa poti scoate bani din el. Din fondurile de pensii nu poti scoate bani si nici nu poti depune sume mari.

Ca sa furi 60% dintr-un fond, trebuie sa ai in acte macar 60% din banii din fond.

Imposibil, stiind care este contributia partcipantilor si tot imposibil daca ave in vedere separarea activelor administratorului de cele ale cotizantilor.

HotNews.ro: Mentionati la un moment dat rentabilitatea medie a fondurilor de pensii private. Care este aceasta?

Ion Giurescu: Nu am stabilit-o inca. Depinde de modul in care functioneaza aceste fonduri. Va pot spune insa care este rentabilitatea medie a fondurilor de pensii in vestul Europei, undeva intre 7% si 11%.

HotNews.ro: Cu o singura exceptie, fondurile de pensii private din Romania au un grad de risc mediu. Risc mai mare inseamna catig mai mare?

Ion Giurescu: Inseamna posibil castig mai mare. In general, in lume exista fonduri de pensii pe grade de risc, in functie de varsta. Aceasta inseamna ca tinerii aleg fonduri cu grad ridicat de risc, cei peste 40 de ani cauta fonduri cu grad de risc mediu, iar cei ce se apropie de pensionare aleg fonduri cu grad scazut de risc.

La noi se merge pe fonduri de investitii cu grad de risc mediu, care nu vor aduce castiguri spectaculoase ci vor aduce siguranta.

HotNews.ro: Poate fi modificat gradul de risc in timp?

Ion Giurescu: Orice este posibil, dar este o operatiune complicata. Penru ca un fond ca sa isi modifice gradul de risc trebuie sa ia avizul CSPP si aprobarea participantilor. Este o operatiune complicata. Posibilitatea legala exista, dar nu este de dorit, pentru ca omul isi alege un fond de risc cu grad scazut avand o motivatie , iar influenta rentabilitatii trebuie sa fie rezonabila.

HotNews.ro: Cum va fi platita pensia privata obligatorie, in transe lunare sau o singura data, in intregime?

Ion Giurescu: Numindu-se pensii se platesc numai lunar, pana la sfarsitul vietii pensionarului. Dealtfel, urmeaza sa apara o lege care sa reglementeze aceste lucruri.