CEC a dat un comunicat in care isi explica performantele pe 9 luni ale anului 2007. Punct de referinta: aceeasi perioada a anului trecut.

Ziarele, chiar si cele de business, au gasit ca cel mai potrivit titlu pentru acest comunicat al CEC este dublarea profitului CEC. Insa profitul CEC a fost pe 2006 extrem de mic si, in plus, dublarea lui se putea face doar lasand la BNR cei 500 de milioane de lei cu care guvernul a recapitalizat banca (capitalul social crescand de la 150 la 650 milioane RON).

Dl. Ghetea, presedintele CEC, comenteaza ca:

Rezultatele la 30.09.2007 ne dau posibilitatea, in perioada urmatoare, sa ne concentram, in principal, pe realizarea obiectivelor strategice anuntate pentru faza intai de dezvoltare, pana in 2009, si anume modernizarea si eficientizarea bancii. Un accent deosebit va fi pus pe cresterea calitatii serviciilor oferite clientilor CEC.

Declaratia dlui. Ghetea este cam neclara, un limbaj corporate, dar prea lipsit de continut: daca este sa mergem pe site-ul CEC sa vedem care sunt si cum se masoara aceste obiective strategice, nu vom gasi nimic.

Tangibil, vom gasi doar prin presa cateva declaratii ale ministrului Vosganian sau ale dlui. Ghetea despre obiective cantitative, despre cota de piata, insa nimic despre cum se masoara modernizarea, cresterea calitatii serviciilor sau despre cum se masoara eficienta.

Caci profitul obtinut nu inseamna eficienta: repet, acelasi rezultat se putea obtine si doar punand banii de la guvern pentru recapitalizare la o alta banca si incasand dobanda. Si chiar si obiectivele cantitative - nu este clar daca au fost atinse conform planului dlui. Ghetea. Cu cat la suta este CEC peste sau sub planul cantitativ?

O firma ca CEC, unde pana la urma contribuabilul este actionar, ar trebui sa fie mai transparenta si sa dea mai multe explicatii publicului. Cele 2 pagini de explicatii oferite de CEC se afla la mare distanta de necesitatea unei raportari precum cele facute de firmele cotate la bursa.

Si, desi am incredere in continuare in dl. Ghetea, nu pot sa nu remarc faptul ca eficienta, modernizarea, calitatea serviciilor se vad doar printr-un comunicat sec al departamentului de marketing. CEC trebuie sa faca mult mai multe pentru a castiga increderea publicului, indiferent daca este sau nu client CEC. In definitiv, suntem cu totii actionari la CEC.

Si daca e sa gasim un titlu potrivit pentru anuntul CEC, acesta ar fi cam asa: “Nu este clar daca CEC isi va atinge obiectivele strategice din lipsa de informatii, soarta celor 500 de milioane din capitalizare - incerta”.

dezbate pe blogul lui Emil Stoica