Guvernul de la Ottawa a decis sa elimine vizele de intrare pentru cetatenii cehi si letoni care ajung in Canada in calitate de turisti, relateaza AFP.

Anuntul a fost facut de catre ministrul Cetateniei si Imigratiei, Diane Finley, care a precizat ca executivul canadian a analizat situatia “in mod serios” inainte de a decide suspendarea regimului de vize. Finley a anuntat ca masura va intra in vigoare imediat si a adaugat ca in prezent se studiaza posibilitatea suspendarii vizelor pentru noile state comunitare de la caz la caz.

"Obiectivul final al Canadei este de a face in asa fel incat toate statele membre ale UE sa fie scutite de regimul de vize", a declarat ministrul Cetateniei si Imigratiei.

Comisia Europeana a avertizat Canada in urma cu doua luni deoarece nu a constatat nici un progres in procesul de suspendare a vizelor pentru opt state membre ale Uniunii Europene. Cu exceptia Cehiei si Letoniei, regimul de vize impus de autoritatile canadiene vizeaza Bulgaria, Romania, Ungaria, Polonia, Lituania si Slovacia.

La doar cateva ore dupa anuntul guvernului de la Ottawa, presedintele parlamentului ungar, Katalin Szili, a declarat ca decizia Canadei de a ridica obligativitatea vizei pentru cetatenii Republicii Cehe si cei ai Letoniei ar putea semnala un progres important si pentru Ungaria.

Potrivit declaratiilor lui Szili, o delegatie a guvernului canadian este asteptata la Budapesta in urmatoarele zile pentru a evalua respectarea de catre Ungaria a cerintelor in vederea renuntarii la vize, ceea ce ar putea duce la eliminarea acestora pentru cetatenii unguri.