Firmele vor putea sa plateasca online, incepand de anul viitor, unele taxe si impozite, masura urmand sa fie introdusa de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) pana la 30 iunie 2008, a declarat presedintele institutiei, Daniel Chitoiu.

Chitoiu a anuntat, de asemenea, ca ANAF va exinde la nivel national, in primul trimestru al anului viitor, proiectul de depunere online a declaratiilor fiscale. Agentia intentioneaza sa introduca posibilitatea depunerii online a declaratiilor fiscale si pentru persoanele fizice, momentul vizat pentru implementare fiind termenul de declarare aferent primului trimestru al anului 2008. Orice declaratie, in acest caz, va avea nevoie de semnatura electronica.

Presedintele ANAF a precizat ca se lucreaza la o procedura pentru abilitarea altor agenti economici pentru emiterea semnaturii electronica, mentionand ca e vorba despre 4 sau 5 firme, fara sa le precizeze insa numele.

In cursul anului 2007, metoda de depunere online a declaratiilor fiscale a fost aplicata gradual, pe zone teritoriale, fiind utilizata in prezent de contribuabilii din municipiul Bucuresti si 11 judete din tara: Bacau, Bihor, Brasov, Braila, Cluj, Iasi, Ilfov, Olt, Sibiu, Timis si Valcea.

Pentru depunerea declaratiilor fiscale prin Internet, firmele trebuie sa solicite un certificat digital de identificare a reprezentantului legal.