Actorul Russell Crowe, care are un doi baieti - Charlie (trei ani) si Tennyson (16 luni) - a dezvaluit ca acestia nu urmaresc filmele sale. Fiul mai mare al actorului nu urmareste filmele cu tatal sau deoarece nu crede ca sunt destul de bune.

“Copiii mei nu mi-au urmarit filmele niciodata. Charlie stie ca tati face filme dar spune ca nu sunt destul de bune pentru a le urmari”, a declarat actorul, care este casatorit cu Danielle Spencer.

Starul din “American Gangster” a completat ca si-a indreptat atentia spre filme animate pentru a le capta atentia micutilor sai. “In scurt timp voi lucra la un film animat cu Jeffrey Katzenberg si sper ca acesta sa le placa.”, a spus Crowe, potrivit lifestyleextra.com.

Actorul din “Gladiatorul” spune ca baietii sai sunt cei mai importanti pentru el si isi doreste sa petreaca foarte mult timp alaturi de ei, fapt pentru care ii ia cu el la filmari.

“Charlie se poarta minunat la filmari. Stie cand trebuie sa taca si adora sa se uite pe ecran. Stie ca trebuie sa taca atunci cand aude “Actiune”", a declarat starul, in varsta de 43 de ani.