Gabriela Firea detine tablouri si gravuri de 80.000 euro, Catalin Predoiu are mare parte din proprietati pe numele sotiei, Robert Turcescu are cinci apartamente si o casa in Bucuresti, 18 conturi, actiuni la OMV Petrol, Romgaz si alte companii, iar Daniel Barbu are mobila din secolele XVII - XIX, potrivit Mediafax.

Colaj candidatiFoto: Hotnews

Gabriela Firea PSD

Candidatul PSD la Primaria Capitalei, Gabriela Firea, detine terenuri in suprafata de 2304 de mp, nu are pe numele sau cladiri, case sau apartamente, potrivit declaratiei de avere depuse la Senatul Romaniei, in iulie 2015.

Aceasta declara ca detine "bijuterii de platina, aur alb si galben, de 14 si de 18 karate, simple sau cum metale pretioase sau semipretioase", precum un "ceas din perioada interbelica, inele, lantisoare, bratari, pandante, coliere, cercei" in valoare de 100.000 de euro, care au fost dobandite inainte de casatoria cu Florin Costel Pandele, adica in perioada 1990-2010. Firea mai mentioneaza ca, dupa casatoria cu Pandele, la bijuteriile de 100.000 de euro s-au mai adaugat si altele in valoare de 30.000 de euro. Gabriela Firea mai are si tablouri "uleiuri, acuarele si gravuri" in valoare de 80.000 de euro, la acestea adaugandu-se altele in valoare de 30.000 de euro tot in urma casatoriei cu primarul din Voluntari.

Senatoarea PSD si-a sporit veniturile prin vanzarea unei case din Voluntari cu suma de 385.000 de euro, din care i-au revenit 81,25%.

Gabriela Firea are datorii de 76.500 de euro, un credit din care mai are de achitat 48.109 de euro pana in 2025.

In conturi, Gabriela Firea are 3608 de lei, 5023 de dolari si 10.069 de euro.

Gabriela Firea conduce o masina Mercedez Benz, fabricata in anul 2010.

Catalin Predoiu PNL

Candidatul PNL la Primaria Capitalei, Catalin Predoiu, nu detine terenuri pe numele sau si nu are nici cladiri pe numele sau. Cele trei apartamente din Bucuresti si casa de vacanta din Pahova sunt detinute de sotia sa, toate dobandite prin mostenire, in anul 2013, potrivit declaratiei de avere din dosarul de candidatura depus la Biroul Electoral Municipal, citata de Mediafax.

Catalin Predoiu are o masina Honda Civic, fabricata in anul 2015. Liberalul a declarat bijuterii in valoare de 20.000 de euro, dobandite intre anii 1995 si 2016, ceasuri de 20.000 de euro, cumparate intre anii 2000-2015, icoane de 2000 de euro, obiecte de arta, tabouri si carti in valoare de 45.000 de euro. Catalin Predoiu are in conturi 60.543 de lei.

Robert Turcescu PMP

Candidatul PMP la Primaria Capitalei, Robert Turcescu, detine terenuri intravilane si agricole care insumate au o suprafata de peste 11.000 mp in Stefanesti, Mogosoia, Sulina, Golesti, sectorul 6 si un loc de parcare in sectorul 4, dobandite prin contracte de vanzare-cumparare, potrivit declaratie de avere din dosarul de candidatura depus la Biroul Electoral Municipal, citata de Mediafax.

Robert Turcescu are o casa in sectorul 2, de 168 de mp, pentru care a facut un credit ipotecar, patru apartamente in Bucuresti si unul in Pitesti.

Cadidatul PMP la Primaria Capitalei nu are masina pe numele sau, dupa ce anul trecut a vandut un autoturism Volkswagen Tiguan, in valoare de 15.000 de euro. Acesta nu are are bijuterii, ceasuri sau obiecte de arta sau de cult care insumate sa depaseasca 5000 de euro, potrivit declaratiei de avere.

Fostul jurnalist a deschis pe numele sau 18 conturi bancare, cel mai vechi fiind deschis in anul 2001. In cele 18 conturi bancare, Turcescu are aproximativ 1.300.000 lei, 173.279 euro si 12.170 de dolari.

Candidatul PMP la functia de primar general are actiuni la OMV Petrol, Romgaz, Oil Terminal, Albalact, SNTGN Trannsgaz si la alte aproximativ zece compani.

Robert Turcescu a declarat venituri de 2.811 de lei, provenite din salariul de administrator la SC Camera 1 SRL, 370 de lei, din drepturi de proprietate intelectuala, 11.400 de lei din chirii, dividente din actiunile de la Fondul Proprietatea de 6.680 de lei, dobanzi de 13.253 de lei si tranzactii bursiere de 236.858 de lei.

Veniturile lui Robert Turcescu au sporit cu 35.000 de euro in urma botezului ficei sale.

Nicusor Dan USB

Candidatul USB la Primaria Capitalei, Nicusor Dan, detine un teren de 7460 de mp, in Predeal, in zona Coplea, achitat partial printr-un credit ipotecar, potrivit declaratiei de avere din dosarul de candidatura depus la Biroul Electoral Municipal.

Nicusor Dan are o masina Citroen BX, din anul 1986.

In conturi, Nicusor Dan are 45.509 de lei si o restanta de 40 de lei, la un cont curent deshis in anul 2007.

Nicusor Dan este dator 103.890 de euro, are un credit luat in anul 2007, care trebuie platit pana in anul 2032 si o datorie de 27.000 de euro, luata in anul

2012, care trebui platita pana in anul 2018.

Citeste mai mult aici.