Primarul PSD Gheorghe Nichita, care a candidat pentru un nou mandat la şefia municipalităţii ieşene din partea USL, a obţinut 59,4% din sufragii, potrivit centralizării efectuate de Biroul Electoral Municipal si citata de Agerpres.

În urma numărătorii finale, primarul Gheorghe Nichita a primit 70.463 din sufragii, el fiind urmat la mare distanţă de Tudor Ciuhodaru (Alianţa pentru Iaşi), cu 16.972 sufragii (14,3%), Daniel Oajdea (PPDD) cu 14.625 voturi (12,3%), iar deputatul Nicuşor Păduraru (PDL) a obţinut doar 11.787 voturi (9,95%).

În Consiliul Local Iaşi, USL a primit 67.251 voturi, ceea ce înseamnă că va avea 19 mandate, PDL are 17.017 voturi, ceea ce înseamnă că va avea 5 consilieri, iar PPDD a cumulat 11.559 voturi, adică va avea 3 consilieri.