Cu planșeul peste Dâmbovița care traversează Piața Unirii în pericol de colaps, guvernul este pe cale să aloce 150 de milioane de euro pentru lucrări de consolidare acestui element de infrastructură care susține zona din dreptul Hanului lui Manuc până la Bulevardul Dimitrie Cantemir.

Lucrari Piata UniriiFoto: Hotnews / Catiușa Ivanov

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a propus un proiect de ordonanță de urgență prin care introduce în Planul de investiții „Anghel Saligny” proiectul primăriei Sectorului 4 „Regenerarea spațiilor publice în zona Pasajul Unirii, prin realizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a planșeului de acoperire a râului Dâmbovița în Piața Unirii”. Suma de alocat este de 750.751.800 de lei, din ea urmând a se finanța doar cheltuielile eligibile aferente obiectivului „Planșeu peste râul Dâmbovița din Piața Unirii”.

În nota de fundamentare și prembulul proiectului de ordonanță de urgență se vorbește clar despre pericolul prăbușirii planseului care prezință elemente de degradare structurală.

„În urma expertizei efectuate de subdiviziunea administrativ-teritorială Sectorul 4 al Municipiului București și transmisă Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a rezultat că structura de rezistență a planșeului Unirii, situat în Municipiul București, zona Piața Unirii și care acoperă râul Dâmbovița între intersecția dintre străzile Căldărari, Halelor și Bulevardul Dimitrie Cantemir, prezintă o serie de degradări la elementele structurale, care pot avansa rapid și care impun o serie de lucrări de intervenție pentru a evita un eventual colaps nedorit al structurii sau a unor părți din aceasta”, se arată în document.

Starea avansată de degradare a planșeului este relevată de o expertiză din 2017. Expertiza însă nu a fost dată niciodată publicității de administrația Firea, însă concluziile ei apar în Planul de Analiză și Acoperire a Riscurilor al Municipiului București pentru anul 2021: „ansamblul structural al planșeului din zona Plata Unirii, prezintă degradări majore care pot afecta grav exploatarea în siguranță a regularizarii răului Dâmbovița și a traficului rutier din zona”.

  • „Prin expertiză tehnică pentru planșeul Piață Unirii, elaborată în anul 2017 de către S. C. POD-PROIECT S. R. L., beneficiar. Administrația Străzilor București, se propun două soluții de lucrări pentru readucerea construcției la parametrii optimi și anume:
  • Soluția 1 - Lucrări de reparații capitale la planșeul existent în Piață Unirii
  • Soluția 2 - Demolarea structurii și construirea unui planșeu nou în Piață Unirii.
  • Demararea și finalizarea lucrărilor de reabilitare a planșeului Piață Unirii este de maximă urgență având în vedere concluziile expertizelor din anii 2004, respectiv 2017, cât și observațiile noastre făcute cu ocazia inspecțiilor, în care se observă o degradare accentuată și accelerată a ansamblului structural al planșeului, existând riscul provocării unor inundații cu consecințe grave (exemple: obiectivele strategice din zona, metroul, clădirile din centrul vechi al capitalei și populația)”, se arată în documentul aflat pe site-ul Primăriei Capitalei.

Când ar putea începe lucrările

Planșeul peste Dâmbovița are o vechime de peste 80 de ani, iar în anii `80 a suferit niște intervenții tehnice care i-au afectat structura.

„Expertiza din noiembrie 2022 recomandă și arată că lucrările de reabilitare și consolidare să înceapă cât mai curând posibil având în vedere degradările și acțiunea în timp a apei, a umidității. Efectul și acțiunea râului Dâmbovița au condus la afectarea în timp. Au fost și alte intervenții tehnice în anii '80 pe această infrastructură, care au influențat negativ. Pe baza acestui raport de expertiză și a propunerii Primăriei Sectorului 4, Ministerul Dezvoltării, cu decizia guvernului, va promova finanțarea acestui proiect de investiție important pentru București", a declarat, la Digi24, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

El a precizat că documentația tehnică e deja în sistemul de achiziții publice, iar procedura ar putea dura câteva luni. „Execuția ar putea începe anul viitor, poate 2025", a mai spus el.

În luna ianuarie, Primăria sectorului 4 a anunțat că autovehiculele cu masa de peste 3,5 tone nu vor mai putea circula prin Piața Unirii. Decizia a fost luată în condițiile în care au fost semnalate tasări ale șoselei deasupra pasajului și deasupra planșeului Unirii.

Probleme și la Pasajul Unirii

Potrivit unei expertize plătite de Primăria Sectorului 4 în 2022 și elaborate de Universitatea Tehnică de Construcții, și Pasajul Unirii are o stare tehnică nesatisfăcătoare.

Expertizarea pasajului s-a făcut în două etape. În prima etapă s-a recomandat punerea în siguranță a pasajului, iar în a doua consolidarea acestuia.

  • „Pentru determinarea stării tehnice actuale, a rezultat necesitatea elaborării unei expertize tehnice în două etape.
  • în prima etapă, având în vedere faptul că pereții pasajului sunt placați cu granit, degradat parțial, a fost elaborată o expertiză care a stabilit soluțiile minimale și urgențe de punere în siguranță a circulației în pasaj. Această prima etapă a expertizei a avut că obiect stabilirea unor soluții urgențe și rapide pentru a elimina pericolele care provin din desprinderea, atât a plăcilor de granit de pe pereții pasajului, dar și a unor mici bucăți de beton care se desprind din fâșiile cu goluri ale pasajului. De asemenea, a fost tratată și partea carosabilă a pasajului, care la momentul expertizei prezența numeroase degradări.
  • în etapă a două a expertizei, în baza unui studiu geotehnic de detaliu, precum și a unor încercări de laborator care evidențiază caracteristicile fizico-mecanice ale betoanelor utilizate la elementele contrucție ale pasajului, se vor executa lucrări de decopertare care să permită inspectarea fâşiilor cu goluri/grinzilor de la partea superioară, a stării hidroizolației și a celorlalte elemente de la partea superioară a pasajului”, se arată în documentul publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 4.

Din inspecția vizuală a rezultat că:

  • Structura de rezistență a pasajului, în întreg ansamblul ei, pare că nu a suferit degradări importante din punct de vedere al rezistenței și stabilității.
  • La elementele de infrastructură: nu sunt semnalate tasări, deplasări, deformări ale fundațiilor; pereții pasajului sunt în stare bună;
  • La elementele de suprastructură s-a descoperit: culoare neuniformă, eflorescențe, impurităţi; beton degradat prin carbonatare;
  • La elementele prefabricate de tip fâșii cu goluri realizate din beton precomprimat cu corzi aderențe, în zonele în care hidroizolația a fost executată incorect sau care de-a lungul timpului a fost deteriorată, au fost observate infiltrații la intradosul acestora, cât și la rosturile dintre elementele prefabricate. La multe fâșii cu goluri lipsesc golurile de aerisire sau sunt colmatate. În zonele de rezemare pe pereții laterali, fâșiile prezintă degradări severe, cu beton crăpat sau desprins și cu armături la vedere, corodate, cu reducerea semnificativă a diametrelor barelor. Eventualele degradări de pe părțile laterale și de la extradosul fâșiilor nu se vor putea constată decât odată cu începerea lucrărilor la pasaj, când se va realiza decopertarea.
  • Prezența apei subterane, precum și problemele de hidroizolare au condus la apariția unor infiltrații prin elementele componente ale pasajului. Infiltrațiile de apă au condus la apariția unor zone cu beton degradat și armături fără strat de acoperire, fisuri și crăpături ale betonului, eflorescențe și posibile modificări ale proprietăților fizico-mecanice ale betonului din pereții pasajului. De asemenea, infiltrații se pot observă și pe pereții verticali ai rampelor de acces, apă ieșind prin rosturile placajului de granit.
  • Partea carosabilă a străzilor din zona planșeului peste Dâmbovița prezintă degradări de tipul gropilor, faianțărilor precum și de tipul fagaselor. Probleme ale caii se regăsesc în zona gurilor de scurgere, a căminelor de utilități. Cele mai multe guri de scurgere din pasaj funcționează greu”, se arată în expertiză.

Cea de-a două etapă a lucrărilor, după ce s-au făcut lucrări de punere în siguranță, va cuprinde lucrări de consolidare și reabilitare executate în scopul aducerii parametrilor constructivi și de funcționalitate ai pasajului Unirii la cerințele de siguranță și confort impuse de normele actuale, se arată în expertiză.

Pe ce a cheltuit Primăria Sectorului 4 12 milioane de euro la Pasajul Unirii?

Potrivit expertizei, în vara anului 2022, au fost executate lucrări de punere în siguranță a Pasajului Unirii. Acestea au cuprins:

  • a fost desfăcut placajul de granit de pe elementele verticale;
  • au fost curățate betoanele suprastructurii existente;
  • au fost injectate fisurile constatate la pereții verticali;
  • au fost reparate local betoanele degradate și segregate superficial;
  • a fost aplicată vopsea anticorozivă pentru protecția structurii pe pereți și pe intradosul fâșiilor cu goluri;
  • au fost realizate placări cu tablă perforată pentru pereți și tavan, s-a executat un sistem de iluminat nou;
  • la solicitarea beneficiarului au fost implementat un sistem de ventilație cu ventilatoare de tip jet fan;
  • au fost desfăcute straturile asfaltice și bordurile existente;
  • s-au adus reparații radierului pasajului;
  • s-a desfăcut sistemul rutier de pe rampe;
  • pe rampe, la zonele cu degradări s-a refăcut local stratul de beton ciment, precum și fundația din materiale granulare;
  • s-a dispus un geocompozit pentru prevenirea transmiterii fisurilor;
  • s-au executat o îmbrăcăminte rutieră din două straturi pentru partea carosabilă și trotuare noi;
  • s-a realizat aducerea la cota a gurilor de scurgere și a capacelor căminelor de utilități;
  • au fost montate porți de gabarit corespunzătoare gabaritului de 3.50 m;
  • s-a refăcut semnalizarea ruriera: marcaje, semnalizare verticală și panouri de afișaj la intrarea în pasaj;