”Pe zidul teatrului din Sibiu vedeti lumea de acum, cu urgentele, impotentele sau forta ei. Minoritati, patriotisme locale, consum, cultura, oras-stadt. Vila mare, masina mare, nevasta subtirica. E o fresca complexa, care se adreseaza si sibienilor”, spune artistul plastic care semneaza o noua series “Revolution On/Off” pentru Festivalul International de Teatru de la Sibiu. A cumparat deja pamant la Sibiu si a construit un atelier-arhiva-depozit pe care il foloseste déjà, desi pentru public va deveni accesibil abia anul viitor.
“Sunt multe pe care le car cu mine din zid in zid”, spune artistul plastic Dan Perjovschi, care arata un “best of” de “old tunes” – asa cum ii place sa spuna – pe zidul teatrului Radu Stanca din Sibiu, realizat, pentru al doilea an consecutiv, pentru Festialul International de Teatru. “Nu e nimic neinregula in Bucuresti, doar ca si-a propus sa fie un oras mediocru cultural”, spune Perjovchi, anuntand ca intentioneaza sa-si deschida un atelier la Sibiu sis a-si petreaca mai multa vreme in orasul care ramine, pentru el, capitala culturala. Cel putin a Romaniei.
Rep. Un nou zid Revolution On/Off...Cred ca sunt doi ani de cand vedem desene din aceasta series. Anul trecut am vazut-o si la Leipzig, in celebra Spinnerei, apoi la Sibiu, la editia precedenta a festivalului. Ce spune zidul acum zidul Teatrul Radu Stanca?
DP: Revoltion/off e un desen pe care-l repet din cand in cand. Sunt mai multe pe care le car cu mine din zid in zid. Astea care tot apar sunt un soi de desene clasice, poate sibienii mei n-au fost toti la Leipzig, New York sau Roma sa le fi vazut deja. Sau poate aceste desene repetate, care ancoreaza un nou proiect, au acea functie de “old tunes” de la concerte, unde lumea, pe langa melodiile noi, le asteapta si pe alea consacrate, la care le stiu versurile.
Cine nu le-a mai vazut - se bucura, cine le stie - ma recunoaste. Aa! Am mai vazut asta, e artistul ala din Romania…l-am vazut la Paris. In aceeasi ordine de idei, e un desen care ramane actual, acum e timpul revolutiilor in lumea araba. Lumea se cutremura. Se misca ceva si in Europa, tinerii spanioli din Madrid si Barcelona au ocupat un spatiu ca noi pe vremurui piata Unversitatii. Noi aveam treaba cu neocomunistii, ei au treaba cu capitalismul bancar. On and off. On and off.
Pe zidul curtii teatrului din Sibiu vedeti lumea de acum cu urgentele, impotentele sau forta ei. Minoritati, patriotisme locale, consum, cultura, oras-stadt. Vila mare, masina mare, nevasta subtirica. E o fresca complexa, care se adreseaza si sibienilor, si zecilor de mii de turisti de pe toate coclaurile lumii care vin la Festival. Ma intrebi ce am cu decoratia. N-am nimic, atat timp cat nu are pretentia ca este arta. Cred ca nu m-ai privit atent in ochi cind ai vazut la mine condescendenta. Nu ma uit de sus la nimeni.
Criticam artistii grafitti care si-au uitat substanta, in loc sa fie revoltati, au devenit baroci si decorativi. Ei nu mai infrunta ziduri, ci decoreaza ziduri. In acest secol si in aceasta lume compexa si plina de contraste, arta care nu are concept si atitudiune, care vrea doar sa placa sau sa atarne in sufragerie nu este arta care ma intereseaza pe mine. Nu e pacat sa-ti utilizezi inteligenta, antrenamentul si talentul doar ca sa te combini cu un fotoliu si o lampa?
Zidul lui Perjovschi
Foto: Hotnews
Rep. Se spune ca ai decis sa te muti la Sibiu, ca vei petrece mai mult timp in zona si ca vei avea un atelier. Ce fel de proiect este acesta?
DP: N-am plecat niciodata din Sibiu. Aici ne-am nascut, am copilarit, am iubit, m-am casatorit. Am fost cu Lia in aceeasi clasa dintr-a cincea. Familia mea si a Liei sint aici. Mame, frati surori (numa nepotii au intins-o in Timisora, Girona sau Canada. Ca sa vezi).
Dupa 20 de ani incarcati de glorie artistica am fost evacuati din atelierul din Bucuresti de catre marea Universitatea de Arta. Arhiva de arta contemporana, institutia proiect coordonata de Lia Perjovschi, care functiona in acelasi atelier, a trebuit sa-si mute undeva zecile de carti cataloage si documentatii. In Bucuresti nu am primit nicio propunere. Nici una. N-a interesat pe nimeni ce platforma, am construit noi timp de 20 de ani.
Asa ca am cumparat pamant la Sibiu si am construit un atelier-arhiva-depozit. Noi il folosim déjà, dar pentru public va deveni accesibil, in forme diverse, de la anul. Nu avem copii si intentionam sa donam aceasta cladire, toate albumele si toata documentatia dinauntru orasului Sibiu, ca sa existe aici permanent un centru de cercetare a artei contemporane.
Rep: Real dezamagit de Bucuresti?
DP: Bucurestiul ma enerveaza in aceeasi masura in care ma fascineaza. Partea institutional-oficiala a scenei artistice din Bucuresti e interesata doar de ea insasi. Dupa cum am mai spus, in Romania toti profesorii, curatorii, artistii si portarii muzeelor sunt sau vor fi doctori. Eu si Lia nu facem parte din aceasta minciuna generalizata. Nu vrem muzeu in Parlament si nici ierarhii bazate pe vechimea in relatii gen “tu ma servesti - eu te servesc”. Din fericire, Bucurestiul e un oras mare, care ofera multe platforme interesante.
Uite, tocmai se deschide Centrul Independent de Arta si Dans Contemporan SubRahova. Siut oameni, grupari si proiecte la care participam cu bucurie. Din acest punct de vedere, Bucurestiul nu m-a dezamagit, ba din contra, admir determinarea si munca pe care acesti oameni o depun, in ciuda tuturor evidentelor. Nu plecam din Bucuresti. Centrul de analiza al artei pe care il coodoneaza Lia si care este un soi de tactica si atutudine ramane activ in varii forme si strategii.
Doar ne-am marit raza de actiune si am incorporat si capitala culturala, adica Sibiul. Trebuia sa gasim o solutie la o problema punctuala, mii de carti ramase pe drumuri, si am gasit-o. Vrem sa lasam ceva in urma si, sincer, in Bucuresti nu am aveam incredere. Asa ca am gasit formula Bucuresti-Sibiu-Lumea toata. Nu e nimic neinregula in Bucuresti, doar ca si-a propus sa fie un oras mediocru cultural. Asta este. Cine face altceva, cine este sincer si inovativ, aici sau aiurea, are in noi parteneri si sprijin.
Rep: Vorbesti despre globalizare si despre felul in care a fi un cetatean al lumii te-a ajutat sa te exprimi, sa nu fii captiv intr-o cultura sustinuta de un sistem subred. Pe de alta parte toate lucrurile pe care le desenezi pe ziduri vorbesc despre o nemultumire, despre o groapa cascata despre vest si est. Cum devin coerente cele doua ipostaze ale tale?
DP: Sunt produs al integrarii europene si al globalizarii. Circul liber prin toata lumea. Dar sint un artist critic. Admir societatile, orasele si oamenii, in felul meu, cu sprinceana ridicata si ochii mijiti. Eu sint artist critic. De cand umblu neincetat compar si vad nedreptati, contraste, paradoxuri, meschinarii. Vad urgente si posibilitati. Vad oamenii carora le pasa cum se lupta sa-si faca socitetatile mai bune, vad oameni carora nu le pasa decit de propiul burdihan. Eu sint un martor.
Zidurile mele vorbesc despre complexitate, despre local si global, despre extraordinarele nuante si straturi ale unui loc si ale unui timp. Est si vest era povestea de la Leipzig, pe care ai vazut-o pentru ca Germania este inca divizata, daca vedeai proiectul de la Roma, acolo e altceva. Eu fac lucrari time si site, specific adica pentru locul si timpul in care tu le accesezi.
Eu sint un reporter, observ si spun ce observ. Nu e vorba de nemultumrie ci de atentie. Cind te critic insemana ca te-am auzit te-am vazut, sunt atent la tine. Multe din desnele mele sint ironice la felul in care eu, cetatean roman, european si planetar, artist si inelectual, ma misc prin lume. Pariul meu este sa steau treaz si, daca ai atipit, sa te trezesc si pe tine. Vezi ce intrebari te fac sa-mi pui?
Rep: Poate o sa ti se para aiurea intrebarea, dar, pana la urma, de ce desenezi pe ziduri si trotuare? Vorbeai candva despre felul in care arta se perverteste la primul gand ca ar putea fi comercializata…
DP: A fost un lung process. Activez ca artist din 1985 si in 1995 dupa 10 ani am desenat prima data pe zid la New York. Din 1999 si mai ales dupa 2000 desenul pe arhitectura a devenit mediul meu principal de expresie. Fac si alte chestii (desne pe hartie, fotografie, instalatii, colaje, carti, chiar sculptura), dar desenul live e vocea mea cea mai personalizata. E radical, e adaptabil si imi da maxima libertate. E o performanta. Trebui sa imi fac si refac expozitiile pe loc. Iti dai seama? Le transport in cap. E ca un dans. Dansez pe ziduri si podele. Pentru ca e temporar si fragil devine un mesaj important. E pentru tine acum. Uita-te.
Rep: Doresti sau nu sa castigi bani?
DP: Daca faci arta ca sa vinzi esti un mestesugar. Daca o faci ca sa comunici, esti artist. E simplu. Eu fac o arta cu risc, angajata si polemica. Fac arta de cercetare. Ma intereseaza cum de ce si cu cine comunic. Daca ceea ce faci ca artist e nou, sincer si de calitate, vin si banii. Eu traiesc din onorariile pe care le primesc sa desenez.
Sunt un performer si imi este platita performanta. Ii las pe altii sa bata recorduri la licitatii. Eu vreau sa bat recorduri la intelegerea lumii si profunzimea reflectiei despre lume. Dar, draga mea, nu sunt bou nu vreau sa mor de foame. Fac bani cit sa traiesc ok. Si crede-ma sunt capabil. Dusul lui Cioran pe strada n-a fost gratis. Nu vreau sa depind de nimeni dar nu vreau sa fiu nici obsedat de cash. Ca artist trebuie sa balansez in fiecare clipa intre modestie si extraordinar, intre normal si exceptie, intre ca toata lumea si mai ceva decit restul lumii.
Rep: Esti un atent observator al fenomenului politic. Ma gandesc acum la desenul cu SeverIn/Out. De ce te inspira?
DP: Am stigmatizat o natie intreaga ca ne-a ruinat imaginea in occident, ori domnul Severin, barbat roman, alb cu, studii superioare, a avut un impact mai negativ decit o mie de lebede presupus mincate… Sunt atent la aceste contraste, care spun mult despre felul in care gandim, ne comportam si ne lasam manipulati. Astazi totul este politic. Chiar daca pare ca e vorba de economie, cartofii din Egipt si perele din Argentina, tot subiecte politice sunt. Ma intreb ce-am mai observat. Gaseti tot pe zid, la Sibiu.
Rep: Ai fugit de la festival spre Madrid, cu promisiunea ca vei reveni, pe 2, pentru final. Ce faci la Madrid?
DP: La Madrid particip la expozitia “Power of Doubt”, curatoriata de Hou Hanrou la Museo Colecciones ICO. Asta se ptrerece in cadrul PhotoEspagna, un proiect enorm, cu multe expozitii pe ici pe colo peste tot in Madrid si Huenca la muzee mari sau spatii neocnventionale. Uite vernisajul cu rege cu tot e in Gradina Botanica. Revin la Sibiu sa prind finalul de festival, sa vad niste spectacole, sa termin de desenat si sa-mi lansez si acasa volumul 20/22, aparut la Cartea Romaneasca. O prietena teoretician American spunea ca centrul e acolo unde se intimpla ceva interesant. Acum e Sibiu.
4
1
