Sepsi OSK, câștigătoarea ultimelor două ediții ale Cupei României, a anunțat că Liviu Ciobotariu nu mai este antrenorul echipei din Sfântu Gheorghe.

Liviu CiobotariuFoto: Inquam Photos / Stefan Constantin

>> OFICIAL Ovidiu Burcă nu mai este antrenorul lui Dinamo

Liviu Ciobotariu nu mai este antrenorul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe

Ciobotariu a stat 26 de meciuri pe banca lui Sepsi și a înregistrat 9 victorii, 8 remize și 9 înfrângeri (golaveraj 33-28).

El a ajuns până în play-off-ul Conference League (a fost învinsă dramatic de Bodo/Glimt, după prelungiri), dar echipa a părăsit deja Cupa României și se află la cinci puncte distanță de play-off în SuperLiga.

„​Conducerea clubului Sepsi OSK a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relațiilor contractuale cu antrenorul principal Liviu Ciobotariu. Totodată, clubul nostru a încetat, de comun acord, raporturile contractuale și cu antrenorii secunzi Cătălin Munteanu și Adrian Iordache.

Pe această cale dorim să le mulțumim pentru întreaga activitate desfășurată sub culorile clubului nostru și le urăm mult succes în continuare!”, se arată în comunicatul clubului Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

Sepsi se află pe locul 10 în SuperLiga, cu 20 de puncte adunate în 17 etape.

>> Antrenorul favorit să o preia pe Dinamo București

Clasament SuperLiga

1. FCSB (31-16 golaveraj) 37 puncte

2. CFR Cluj (31-17) 32p

3. Rapid București (33-20) 30p

4. Universitatea Craiova (25-17) 29p

5. Hermannstadt (24-16) 25p

6. Petrolul Ploiești (21-17) 25p

7. Universitatea Cluj (25-25) 23

8. Farul Constanța (24-28) 22p

9. Oțelul Galați (17-17) 20p

10. Sepsi Sf. Gheorghe (19-20) 20p

11. FC Voluntari (24-31) 20p

12. Poli Iași (19-23) 19p

13. UTA Arad (19-25) 19p

14. U Craiova 1948 (27-31) 18p

15. Dinamo București (9-28) 10p

16. FC Botoșani (18-35) 8p.