<-- Dosare Juridice - ONV LAW -->

Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

webPR: Botezatu Estrade Partners devine parte a alianței europene act legal

de     Botezatu si Asociatii | TheCounsel


act | Botezatu Estrade Partners
Foto: act | Botezatu Estrade Partners
Începând cu 1 ianuarie, Botezatu Estrade Partners devine parte a act legal, o alianță europeană de firme de avocatură, devenind astfel act | Botezatu Estrade Partners.

Această decizie reflectă dorința firmei de a oferi clienților servicii juridice transfrontaliere de cea mai înaltă calitate. Cu 16 birouri în cele mai importante piețe ale Europei continentale și beneficiind de experiența și know-how-ul local a peste 425 de avocați, act legal acționează după principiile unei structuri integrate de tip one-stop shop, oferind o excelentă asistență juridică în Europa.

"Considerăm că act oferă cel mai bun mix de expertiză la nivel internațional, implicare activă a partenerilor și know-how local. Credem că aderarea la act va aduce un plus de valoare serviciilor noastre și suntem mândri să punem România pe harta act", a declarat Stefan Botezatu, Managing Partner și co-fondator al act | Botezatu Estrade Partners.



act legal are profilul de performanță și structurile eficiente ale unei firme de avocatură internaționale, oferind servicii complete de asistență juridică regională transfrontalieră companiilor și investitorilor interesați să desfășoare sau care desfășoară deja activitate în Europa continentală.

act legal este sinonim cu calitate ridicată a serviciilor, fair pricing, procese personalizate eficiente și implicarea activă a partenerilor, ceea ce face ca act legal să fie o alternativă viabilă la firmele de avocatură internaționale.

Mare parte dintre avocații act legal dețin calificări duble atât în drept, cât și în managementul afacerilor sau comerț. Prin urmare, alianța înțelege mecanismele care influențează activitatea clienților și deține o perspectivă unică asupra adevăratelor nevoi și așteptări pe care o companie le are din partea unui avocat extern.

Dr. Sven Tischendorf, Managing Partner al AC Tischendorf Rechtsanwälte și membru în comitetul director al act legal: "Suntem foarte încântați să-i primim în alianță pe colegii de la Botezatu Estrade Partners, un jucător puternic și recunoscut pentru serviciile juridice din România! Experiența și metodele de lucru ale noului nostru birou se potrivesc perfect cu cele ale celorlalte birouri, consolidându-ne astfel poziția de avocați de renume, care oferă asistență unei clientele corporative exigente".

act | Botezatu Estrade Partners a fost fondată în 2016 de către Ștefan Botezatu (anterior Partener al firmei de avocatură internaționale Gide și al firmei de avocatură Kinstellar) și Laura Estrade (anterior avocat în cadrul Gide și Counsel în Kinstellar). Echipa este formată din avocați agili, inovatori și flexibili, provenind din firme de avocatură internaționale și locale de top (Allen & Overy, Clifford Chance, Gide, Kinstellar, Schoenherr, Tuca Zbarcea și Asociații), cu un palmares impresionant de realizări dobândite de-a lungul timpului în tranzacții cu profil înalt și litigii și arbitraje complexe desfășurate într-o gamă largă de arii de practică și care împărtășesc aceleași valori și cultură.



act legal își propune să se extindă și în alte țări din Europa Continentală în următorii ani.




Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1206 vizualizari

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by