​Psihoterapeutul Eugen Hriscu, specialist în prevenirea și tratamentul dependențelor, a explicat într-o discuție cu HotNews.ro ce greșeli fac părinții din România în relația cu copiii lor și cum ar trebui să vorbească cu ei pentru a încerca să-i țină departe de droguri.

Tinerii și drogurileFoto: Dirk Lindner / ImageSource / Profimedia

Unul din 10 tineri cu vârsta cuprinsă între 15-34 de ani a încercat să fumeze canabis de-a lungul vieții, potrivit ultimului raport al Agenției Naționale Antidrog. În plus, 20% dintre tinerii români au consumat cel puțin odată în viață canabis.

Trecând mai departe de consumul de canabis, drogurile sunt tot mai întâlnite în rândul tinerilor din țară. Fie că e canabis, fie că sunt renumitele „legale” sau ketamina devenită populară printre tineri la petreceri, oricare dintre ele ajung să aibă un impact asupra adolescentului.

Tinerii din generația Z simt diferențele dintre ei și părinții lor, iar, de multe ori, discuțiile despre droguri pot fi dificil de dus, mai ales când părintele nu știe atât de multe despre ele.

Majoritatea părinților de astăzi vin din generații precum cea a anilor ‘70-’80 sau poate ‘90, asta însemnând că mulți dintre ei au fost tineri înainte ca fenomenul drogurilor să ia amploare, așa cum îmi explică psihoterapeutul Eugen Hriscu.

Așadar, multe dintre discuțiile pe care le au cu copiii pot să fie lipsite de realitate și, mai degrabă, ancorate într-un discurs preluat din ceea ce a învățat părintele în trecut, în comunism sau perioada premergătoare acestuia.

Tocmai de aceea, am luat legătura cu Eugen Hriscu, specialist în prevenirea și tratamentul dependențelor și coordonator științific al programelor ALIAT (Alianța Pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor), ca să ne ajute să descifrăm cum ar putea părinții să vorbească cu adolescenții despre droguri.

Cea mai mică vârstă de debut pentru consumul de substanțe sintetice este 12 ani, iar cei mai mulți încep la 17 ani, potrivit datelor primite de la ANA la solicitarea HotNews.ro. Cum ajung tinerii în posesia substanțelor de orice fel?

Eugen Hriscu: Orice substanță este ilegală pentru tineri: atât alcoolul, cât și drogurile. Căile prin care ajung la ele sunt diverse, dar în general cea mai obișnuită metodă prin care tinerii au acces este rețeaua de prieteni, colegi sau prieteni ai prietenilor.

Practic, adolescentul este în situația în care își descoperă propria libertate, atunci când începe să-și exercite această nouă calitate de persoană autonomă. Petrece din ce în ce mai mult timp singur, întâlnește tot felul de oameni, este, dacă vreți, în poziția lui Pinocchio care îl părăsește pe Geppetto și se întâlnește cu motanul și vulpoiul care îi prezintă tot felul de „oportunități”.

În acest caz, în care anturajul joacă un rol important, poate părintele să aibă vreo influență?

Există mai mulți piloni: familia, școala și societatea. În condițiile în care ultimele două nu contribuie cu nimic, în România, este nerealist să punem toată presiunea pe familie și pe tânăr, pentru că efortul trebuie să fie unul conjugat.

Cred că una dintre principalele probleme este această falie informațională care se creează între generații. Generația părinților, care s-au născut în anii ‘70-’80, poate ‘90, ei au fost tineri într-o perioadă înainte de fenomenul acesta al drogurilor. Mulți dintre ei au crescut în sloganurile acelea comuniste în care drogurile erau apanajul societății capitaliste, moartea albă și așa mai departe.

Cu toții am consumat muzica anilor ‘60-’70, făcând complet abstracție că toată această cultură era și o cultură a drogurilor. Deci, noi am fost azvârliți într-un fenomen cu care societățile vestice erau deja familiarizate prin anii ‘20.

Ca părinte, ar trebui să îmi pun întrebarea „Cum văd eu fenomenul acesta, ce înseamnă drogurile pentru mine? Cum mă raportez eu la asta?”.

Să-mi dau seama dacă am niște informații corecte, reale sau sunt în continuare branșat la sloganurile pe care le-am receptat când eram copil de genul „Iei o doză și devii dependent. Automat drogurile omoară, drogurile sunt rele” și așa mai departe. Și ar fi important să existe un demers de educație și autoeducație cu privire la acest subiect.

„Părinții dintr-o anumită clasă se pot aduna și pot invita un specialist care să le vorbească părinților despre droguri timp de o oră”

Cum ar putea părintele care cunoaște prea puține despre droguri să se informeze referitor la asta?

Există internet și sunt surse reputate unde poți să citești despre asta. Susțin foarte mult și inițiativele comune. De exemplu, părinții dintr-o școală, de la o anumită clasă, se pot aduna și pot invita un specialist care să le vorbească părinților despre droguri timp de o oră.

Nu ar fi o investiție de timp sau financiară mult prea mare și pot să primești ajutor de la un psihiatru, psiholog, de la un astfel de specialist, care să prezinte principalele substanțe sau efectele.

Ideea e să te poți conecta cu tânărul, pentru că dacă respingi automat, nu vei mai avea niciun control asupra deciziilor copilului tău.

Trebuie să rămâi angajat la interesele tinerilor, dar nu numai cu drogurile este necesar să se întâmple asta. Părinții ar trebui să știe să controleze accesul tânărului în online. Părinții ar trebui să știe cine sunt prietenii tânărului respectiv și să-i cunoască personal.

Care ar fi cea mai potrivită metodă: interzicerea unei substanțe sau informarea adolescentului cu privire la aceasta, ca mai apoi să poată lua o decizie proprie?

Există două situații: cea în care nu a existat consum, deci intenția este de a preveni și, în acest caz, părintele trebuie să comunice foarte ferm că așteptările sale sunt să nu existe un consum de substanțe, aici incluzând alcoolul și tutunul.

Foarte mulți părinți mi se pare că fac greșeala de a spune „Ei, lasă, nu e așa grav că fumează, bine că nu face altele”. Tânărul trebuie să știe care sunt așteptările adulților de la el.

Dacă a existat consum și părintele descoperă asta, e important, în primul rând, să înțeleagă ce s-a întâmplat, să păstreze o linie de comunicare, să transmită faptul că s-a trecut de o linie roșie și că vor exista consecințe. Apoi, trebuie să vadă de unde a apărut consumul.

Unii adolescenți se simt neînțeleși de părinți. Cum pot părinții să-i controleze fără să pară ceva excesiv?

Mi se pare că sunt două lucruri diferite și nu se exclud unul pe celălalt. Adolescenții au nevoie de un anumit nivel de control. Nu este același nivel de control pe care îl exerciți asupra unui copil de 5 ani. La fiecare vârstă variază nivelul de control. Și sigur că, pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, nivelul va scădea.

Însă nu renunțăm la el brusc. În momentul în care tânărul împlinește 14 ani, un anumit nivel de control trebuie să existe și este sănătos să existe, pentru că foarte multe studii arată cum creierul adolescentului este într-un proces de maturizare.

Procesul lui decizional este diferit de cel al unui adult. Este mult mai tentat spre a-și asuma riscuri, calculează prost riscuri, i se pare că anumite lucruri riscante sunt mai puțin riscante decât în realitate. Din acest motiv, părinții unui adolescent trebuie să aibă un control cognitiv.

A ști cine sunt oamenii cu care tânărul se întâlnește, a stabili ore la care tânărul vine acasă, tânărul trebuie să aibă anumite responsabilități în casă.

Înțelegerea înseamnă capacitatea de a avea o discuție cu acest tânăr și a-i pune întrebări de genul „Cum te simți? Ce este dificil în viața ta în momentul de față? Cum te înțelegi cu colegii la școală? Este ceva în legătură cu corpul tău, în legătură cu care ai vrea să vorbim? Care sunt visurile tale pentru viitor?”.

Cele două lucruri sunt necesare, dar nu se contrazic.

Totuși, de multe ori, poate apărea doar una: ori înțelegere fără control, ori control fără înțelegere…

Uneori controlul poate fi excesiv și poate fi receptat ca fiind abuziv. Un control sănătos înseamnă niște lucruri pe care adolescentul le cunoaște de dinainte. Nu „mi-a cășunat mie că în seara asta nu ieși și nu pleci pentru că așa vreau eu”. Nu, nu pleci pentru că aveam o înțelegere că întâi trebuie să-ți faci temele sau nu pleci pentru că am avut o înțelegere că nu chiulești și ai chiulit.

Deci, lucrurile acestea trebuie să fie predictibile, înțelese și acceptate de către tânăr, așa cum de fapt ne dorim și noi. Atunci când mergem la un loc de muncă, ne-ar plăcea să știm care este ora la care venim, când terminăm munca, câte ore muncim, toate elementele de control pe care angajatorul, de exemplu, le are asupra noastră.

„Dacă ne uităm la Netflix împreună cu copilul nu înseamnă că-i acordăm atenție nedivizată”

La ce semne ar trebui să fie atenți părinții ca să-și dea seama că este nevoie de intervenția lor?

Foarte multe articole pe internet arată diferiți oameni cărora li se pune această întrebare și care răspund cu „ochii roșii, somnolență, scăderea bruscă a performanțelor școlare”. Eu aș spune că mai important decât să te uiți după semne este să te uiți la el, la tânăr.

Realitatea dură este că foarte mulți oameni muncesc ore lungi pentru a se descurca financiar și pentru a-și întreține familia. De aceea avem nevoie de școală și de societate ca să suplinim efortul pe care părintele îl face. Dar până la urmă, oricât de mult lucrezi, este nevoie să poți să ai momente în care să-i acorzi tânărului atenție nedivizată.

Deci, nu ne uităm la televizor sau la Netflix împreună cu adolescentul. Asta nu este atenție nedivizată. În momentul în care un părinte este conectat cu fiul său poate să observe că ceva este în neregulă.

Un părinte, întotdeauna, va avea un simț mult mai fin decât orice psiholog dacă este conectat la copilul său.

Mulți dintre părinți trăiesc cu această impresie potrivit căreia copilul lor nu este tocmai o persoană și că va deveni o persoană mai încolo, când va fi mare. Și atunci n-are rost să-l întrebi cum se simte sau ce probleme are, pentru că el nu are cum să aibă probleme. Deci, mi s-ar părea extrem de important ca părinții să înțeleagă că au alături de ei o persoană.

Unii tineri se plâng de faptul că părinții ignoră problemele lor emoționale. Și atunci, luând în considerare ceea ce spuneați și dumneavoastră mai sus, cum ar putea părinții să ia în serios problemele de sănătate mintală ale copiilor?

Cred că este important să avem acest efort educativ cu părinții, să transmitem informații prin școală, am putea instrui diriginții sau consilierii școlari pentru a oferi niște module din acestea de tip „școala părinților”.

Trăim, în momentul de față, o schimbare de percepție a copilului în raportul său cu adultul. De multe ori părinții nu sunt pregătiți, sunt foarte mulți părinți care nu știu să folosească internetul sau îl folosesc la un nivel mult mai slab decât copiii lor, nu cunosc informații de bază despre droguri sau despre diferite alte lucruri care se întâmplă în mediul online, cum ar fi bullying-ul sau viața sexuală.

„De la o anumită vârstă încolo, copilul nu mai este copil”

La sfârșitul discuției, psihoterapeutul mi-a explicat o distincție importantă, pe care o face cu oamenii care vin la cabinet:

„Când oamenii vin la cabinet și vorbesc despre „copilul meu”, dacă acesta are peste 15-16 ani eu invit părintele să spună „fiul meu” sau „fiica mea”. De la o anumită vârstă încolo, copilul nu mai este copil. Știu că poate părea o chichiță lingvistică, dar cred că este important.

Cuvintele sunt importante pentru că ele modelează felul în care ne raportăm la realitate. Într-un fel mă raportez când îi spun „copilul meu” și altfel mă raportez când spun „fiul meu”.

Sunt unii părinți care reflectă foarte supărați la această intervenție a mea. „Pentru mine va fi mereu copilul meu!” și mi se pare că e o formă foarte agresivă prin care părintele respinge realitatea, și anume realitatea în care copilul lui nu mai e copil”.

Pe lângă asta, el a subliniat importanța pe care o au școala și statul în tot acest demers și faptul că presiunea nu ar trebui să fie pusă doar pe părinte, ci mai degrabă ar trebui să fie o muncă dusă între cele trei tabere.

Pentru asta există diverse inițiative, însă e necesar să fie făcute pe o perioadă mai lungă de timp, nu doar ca să bifeze o altă căsuță din acel to-do list pe care îl aveau fie politicianul, fie directorul școlii, conchide Eugen Hriscu.

Câteva resurse utile pentru cei care vor să afle mai multe despre acest subiect:

- un articol de pe site-ul Clinicii ALIAT Suceava.

- un studiu despre consumul de droguri și alcool realizat de drugs.ie