​O tragedie precum cea de la Piatra Neamț se poate repeta oricând în orice spital din România, iar cauzele dezastrelor din spitale pot fi identificate ușor: în toți acești ani "nu a existat voință din partea niciunui ministru să schimbe lucruri, iar totul este politizat în spitale, de la portar și liftier până la manager, toți oamenii sunt numiți pe criterii politice și sunt ținuți acolo, într-un sistem de tip mafiot", afirmă, într-un interviu acordat HotNews.ro, Emanuel Ungureanu, deputatul care a făcut vizite neanunțate în peste 80 de spitale din țară în ultimii 4 ani. "Acest sistem nu a vrut schimbarea cu adevărat niciodată", acuză Emanuel Ungureanu.

Emanuel UngureanuFoto: AGERPRES

"Exista un interes din partea unor politicieni ca prin managerii de spitale și firmele lor prietene să fure bani din reabilitări făcute de mântuială"

Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a făcut, în mandatul său, vizite neanunțate în 84 de spitale din țară, semnalând public nereguli și condiții improprii de tratament pentru pacienți și cerând schimbarea unor manageri de spitale. În cele mai multe cazuri, schimbările pe care le-a cerut nu au venit.

"Vedem aceiași procurori incompetenți, aceiași manageri incompetenți, aceiași politicieni incompetenți. Ne învârtim în cerc din cauză că noi căutăm soluții de la oameni compromiși."

Spune însă că, după acest periplu prin 84 de spitale publice, îi este ușor acum să identifice cauzele dezatrelor: "În primul rând, toată infrastructura spitalicească învechită a fost imposibil de reabilitat temeinic atâta timp cât exista un interes din partea unor politicieni ca prin managerii de spitale și firmele lor prietene să fure bani din reabilitări făcute de mântuială. S-au cumpărat prize la suprapreț, instalații și echipamente electrico-sanitare de proastă calitate, în așa fel încât un băiat deștept care dă șpagă la partid și la manager să poată câștiga, iar firma lui să aibă de unde da și celor care îi facilitează contractul."

"Iar dacă cereți probe, vă puteți uita la cazul Bănicioiu. Ce face el? Merge pe lângă un ministru liberal, Nicolăescu, și face trafic de influență pentru a pune doi manageri în anumite spitale, pentru ca niște oameni de afaceri să poată câștiga contractele cu spitalul. Scopul? Foarte simplu: jaful", adaugă Emanuel Ungureanu.

O parte dintre spitalele unde Emanuel Ungureanu a făcut vizite neanunțate, a descoperit nereguli și a solicitat oficial luarea unor măsuri:

  • "S-au întâmplat tragedii, precum cea de la Suceava. Ținem minte acel prim val al epidemiei și acuzațiile pe care le-am făcut eu cu privire la modul în care s-au cheltuit banii publici și banii europeni la Suceava. Ce s-a întâmplat? Am cerut control din partea Corpului de Control al Ministerului Sănătății. Din considerente politice, acel control nu s-a mai făcut."
  • "Am cerut control la Spitalul din Târgoviște. Doamna care era avertizor de integritate acolo și care mi-a reclamat neregulile, o doamnă care este medic psihiatru, a fost dată afară acum două zile. Doamna Lorentina Florescu a fost dată afară acum două zile. Nu a mers niciun Corp de Control, nu s-a rezolvat nimic în Dâmbovița."

  • "Am fost la Antibiotice S.A. Iași. Am arătat că acolo s-au comis fraude. Au trecut 10 luni, nu s-a făcut niciun fel de control."
  • "Am fost la Târgu Jiu. Am arătat faptul că nu există capac la wc, că se scurge la propriu rahatul pe pereți, că nu există hârtie igienică în spital, cu toate că s-a achiziționat ilegal hârtie igienică de un milion de euro. Managerul a fost schimbat pentru 3 zile, apoi a revenit pe post."
  • "Am arătat mizeria din Spitalul Județean Cluj. Managerul Șușcă a fost schimbat 3 ore, pe ceas, iar la intervenția PNL Cluj, a fost repus în funcție de ministrul Tătaru. Pe ministrul Tătaru l-a ținut puterea 3 ore."

  • "Am fost la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Vă rog să verificați autorizația de securitate la incendiu la noua unitate de mari arși. Veți vedea că scara de incendiu din centrul de mari arși, zona de evacuare, atenție, dă către un perete. Locul unde sunt îngrijiți marii arși nu are autorizație ISU. Mă refer la noua secție de arși modernizată. L-am reclamat pe managerul Bârliba, am făcut inclusiv o sesizare la DNA, a venit raportul Corpului de Control, Bârbila este în funcție."
  • "Am fost la Craiova. Am arătat munții de gunoaie din curtea spitalului, mizeria de la UPU. Am arătat cât de infectată este secția de Terapie Intensivă cu acele bacterii multirezistente. Consecința: au schimbat un manager incompetent de la PSD cu unul de la PNL și mai incompetent, care, atenție, printre primele achiziții pe care le-a făcut, a cumpărat apă fierbinte de la un combinat din Craiova. A cumpărat apă fierbinte la cisternă. În loc să repare instalația de încălzire a spitalului, în loc să se preocupe de bolnavi, în loc să facă ceea ce trebuie să facă un manager competent, el a achiziționat la suprapreț apă caldă, apă fierbinte, spunând că în acest fel o să rezolve problema căldurii în spital. Spre exemplu, la Spitalul Robănescu din București, unde sunt reabilitați copiii cu politraumă, nu a fost iarna apă caldă două zile. Au venit cu cazane cei de la Asociația Dăruiește Viață."

  • "Am fost la Spitalul de Pneumoftiziologie din Mureș. Ce s-a întâmplat atunci? Dovada patronatului politic: președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Florin Buicu, a sunat la Poliția locală ca să mă legitimeze și să mă scoată afară pentru că am arătat că pereții din acel spital care se ocupă de pacienți cu boli grave de plămâni efectiv cad peste bolnavi. Am arătat mizeria cruntă."
  • "După ce am filmat șobolanii de la Spitalul Județean din Mureș, a venit ministrul Tătaru, în înțelegere cu Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților (PSD), cu toate că am filmat live, și spune că nu este adevărat. Am adus filmări din sala de Ortopedie, filmări făcute de o infirmieră, am 800 de oameni cu care colaborez în spitale. Au spus că nu este adevărat. Au negat până și imaginile. Amintiți-vă cazul Beuran, dacă nu dădeam imagini din sală, în primele zile, până să dau imagini din sala de operație, au spus că asistentele au dat foc. Au dat vina pe altcineva."

  • "Am fost la Spitalul din Codlea. Am fost dat afară cu Poliția."
  • "Am fost la Spitalul din Făgăraș și am arătat mizeria din spital. M-au dat afară cu agenții de pază."
  • "Un alt fenomen pe care l-am studiat și l-am dat pe mana DNA sunt concursurile date pe șpăgi. Uitați-vă ce s-a întâmplat la Socola, în Iași. Am vorbit despre lagărele în care sunt ținuți pacienții cu boli psihice. Gândiți-vă că acum câteva săptămâni am filmat șobolani în subsolul secției de Neurologie din Cluj. O clădire mai veche de 100 de ani, unde la subsol, alături de firma de curățenie, managerul spitalului a lăsat acolo materiale care zăceau de 15 ani, saltele pline de puroi."

"Cum pot spune oamenii aceștia că toți am fost la fel și nimeni nu a încercat să schimbe nimic?"

Emanuel Ungureanu se întreabă "Cum pot spune oamenii aceștia că toți am fost la fel și nimeni nu a încercat să schimbe nimic? Cum pot să fie atât de ticăloși? Cum poate să spună un ministru astăzi că toți suntem la fel de vinovați de ceea ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, când eu am fost în birou la domnul Tătaru și de nenumărate ori mi-a spus: 'Aș fi vrut să schimb manageri, dar nu m-a lăsat partidul.' ? Cine l-a pus pe Tătaru, în 15 mai, să semneze numirea ca interimar, la Piatra Neamț, a unui fost șef de pompe funebre? Nu partidul? Cum să fim toți la fel? Poate să îmi indice mie vreun ministru cu care m-am bătut să facă reformă în sistemul sanitar că am vrut să numesc manager pe cineva apropiat, pe o rudă, pe cineva de la partid? Cum pot să spună că toți suntem la fel când, atât de evident, unii dintre noi au arătat nereguli, au cerut măsuri și au venit și cu soluții? "

El acuză faptul că "blocajele au existat în toate mandatele de miniștri ai Sănătății - și în mandatul Bodog, și în mandatul Pintea, și în mandatul Costache, și în mandatul Tătaru. Toată lumea a recunoscut că tot ce am filmat eu, tot ce am arătat, toate propunerile mele sunt de bun simț. Tot ce vreau să schimb este un lucru de bun simț: managerii să fie numiți pe criterii de competență, prin concurs, pentru profesionalism. Am cerut investiții de la zero în spitale. Am propus soluții pe care le vede orice om care are cât de cât contact cu sistemul sanitar, iar eu am contact permanent de 19 ani, pentru că mă ocup de niște bolnavi cronici."

Emanuel Ungureanu mărturisește că unul dintre cele mai puternice și, în același timp, cumplite sentimente pe care le-a avut în acești ani, în acest periplu prin 84 de spitale, a fost sentimentul de neputință al personalului medical "și de neîncredere că se mai poate schimba ceva. Oamenii pur și simplu s-au obișnuit să stea în mizerie, să se complacă în jeg și să considere că spitalul este un fel de cocină de unde, un loc unde intri ținându-te de nas și trebuie să ieși ținându-te de nas."

El mai spune că a fost acuzat, în tot acest timp, că este "circar", "pârâcios" sau "turnător".

Amintește însă că, acolo unde a fost cazul, a dat și exemple pozitive, nu doar exemple negative: "Am dat și exemple de bune practici. Am fost la Moinești și am arătat cum se poate, într-un județ sărac, cum este Bacăul, să fie manageriat un spital de stat foarte bine. Am fost la Bistrița și am arătat cum arată o investiție făcută cu cap în sănătate. Am fost la Sinaia, la un spital care are 200 de ani și care are o doamnă manager o gospodină care a făcut acolo lună și bec."

În plus, în tot acest timp, a sprijinit avertizorii de integritate din sistem, inclusiv cu asistență juridică. "Mă refer la cazul asistentei Mariana Luceanu, de la Spitalul Universitar (demisă de fostul manager Adriana Nica după ce a semnalat nereguli în spital - n.red.) După foarte multă trudă și reclamații, de acolo a fost îndepărtată din funcția de manager doamna Adriana Nica, cea care, culmea, zilele acestea ne dădea lecții de management sanitar la televizor. În acest spital am vorbit despre sângele contaminat care se aruca în canalizare și despre morții care erau plimbați pe căile de acces unde circulau viii."

"Partea asta de jeg din spitale nu este o chestiune care ține de resurse, de bani. E pur și simplu o neglijență teribilă"

Aproape de finalul primului mandat de 4 ani în Parlament și după vizite în 84 de spitale din toate colțurile țării, Emanuel Ungureanu este dezamăgit că "extraordinar de puțin am reușit să schimb în acești ani din cauză că nu a existat voință din partea niciunui ministru să schimbe lucruri, din această cauză cât se poate de clară: totul este politizat, de la portar și la liftier până la manager, toți oamenii sunt numiți pe criterii politice și sunt ținuți acolo, într-un sistem de tip mafiot".

E convins că "partea asta de jeg din spitale nu este o chestiune care ține de resurse, de bani. E pur și simplu o neglijență teribilă a Inspecției Sanitare de Stat, a DSP-urilor care ar trebui să umple spațiul public cu astfel de imagini, așa cum am făcut-o eu."

Emanuel Ungureanu candidează pentru cel de-al doilea mandat de deputat pe lista USR-PLUS Buzău, fiind cap de listă. Un județ unde Emanuel Ungureanu a semnalat public faptul că, în plină pandemie, există un singur aparat de testare PCR, la DSP. Niciun spital din județ nu are aparat de testare.

De ce a ales să filmeze în spitale și de ce acest lucru a deranjat atât de mult? "Eu am făcut-o dintr-un motiv foarte simplu: motivul pentru care am filmat în spitale a fost acel Ordin de ministru, prelungit inclusiv de doamna Pintea, care interzicea și interzice și astăzi accesul presei în spitale, pentru a arăta aceste imagini. Iar eu m-am folosit de calitatea mea de vicepreședinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților și de obligația de a ocroti sănătate populației pentru a arăta, cu mijloace jurnalistice, ceva ce jurnaliștii nu au avut acces să arate în toți acești ani. Și pentru că la anumite petiții și interpelări nu mi s-a răspuns, în calitate de parlamentar, nici după 10 luni."

Pentru faptul că în ultimii ani nu s-a schimbat nimic în multe spitale, Emanuel Ungureanu vede o vină împărțită "a fiecărui ministru, a fiecărui departament, fiecare DSP, fiecărui inspector sanitar, fiecărui manager care a știut de aceste nereguli și nu a mișcat nimic ca să schimbe lucrurile. Nu suntem toți la fel și nu suntem toți egali vinovați. Acest sistem nu a vrut schimbarea cu adevărat niciodată. Adunăm tragedie după tragedie, iar emoția ține de obicei vreo 3 zile. Dacă vă uitați la comentariile de pe Facebook, majoritatea pacienților spun: 'Ei, și ce? O să treacă și acest eveniment, toți sunteți la fel și nu se schimbă nimic.' Numai că unii dintre noi ne-am luptat să schimbăm lucrurile, iar alții au oprit schimbarea."

"Ne învârtim în cerc din cauză că noi căutăm soluții de la oameni compromiși"

Despre tragedia de la Piatra Neamț, deputatul USR spune că ea se poate repeta oricând într-un alt spital din România: "Imaginile cu prizele smulse de pe secția de Ortopedie din Cluj sunt din 2018. Acolo a fost și doamna Pintea și a admis că este dezastru. Managerul Șușca este tot în funcție. Există 5 rapoarte ale Corpului de Control cu propuneri de demitere ale unor manageri de spitale și ei sunt în funcție. Evident că oricând, oriunde, se poate întâmpla la fel, pentru că niciodată nu răspunde nimeni."

Emanuel Ungureanu ne îndeamnă să ne gândim la faptul că incendii au mai fost, și în spitale, și în afara lor. Nu avem însă nici până astăzi vinovați: "Nu procurorul Iacob este acela care nu a terminat dosarul de la Giulești? Nu este acela care nu a făcut dosarul de la Colectiv? Toate nenorocirile acestea se întâmplă și din cauză că justiția nu își face treaba, niciodată nu este vinovat nimeni. Primarul Piedone este din nou primar și nu este la pușcărie. Asta înseamnă circumstanțe agravante de țară. Nu ai nici un sistem judiciar care, după tragedii repetitive, să găsească responsabili și prin frică și prin pedepse exemplare să îi determine pe cei care au în fișa postului să determine acele instalații să aibă o responsabilitate și să răspundă scump dacă se întâmplă ceva."

Concluzia lui Emanuel Ungureanu: ne învârtim în cerc din cauză că noi căutăm soluții de la oameni compromiși. "Vedem aceiași procurori incompetenți, aceiași manageri incompetenți, aceiași politicieni incompetenți. Dacă în cazul doctorului Denciu, pacienții vorbesc despre el nu doar ca fiind un om deosebit, pentru că a sărit în foc să își salveze pacienții, ci spun și că nu era șpăgar, despre Nelu Tătaru se poate spune la fel? La modul foarte serios: l-a întrebat cineva pe domnul Tătaru dacă el, ca medic, a fost un exemplu de moralitate? El, dacă îi spune partidul 'Nu îl schimba pe X din funcție', nu îl schimbă, pentru că el e compromis. Și acesta este motivul pentru care nu s-a schimbat nimic în sănătate: pentru că am avut doar miniștri care nu aveau niciun sistem de etică și de moralitate cu care să fie mobilați sufletește. Despre Nelu Tătaru, ca medic, se putea spune că nu e șpăgar? Atunci veți vedea de ce sub Tătaru nu s-a schimbat niciun manager, decât dacă nu era de la partidul lui."

*Textul este ilustrat cu fotografii și filmări realizate de Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, în spitale românești în care a făcut vizite neanunțate în ultimii 4 ani.