Primele două centre din România care întrunesc toate condițiile pentru îngrijirea pacienților mari arși vor fi inaugurate săptămâna aceasta, în cadrul spitalelor județene de la Timișoara și Iași. Inaugurarea centrului de la Iași a fost anunțată astăzi de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, după ce managerul spitalului din Timișoara anunțase, ieri, că centrul din Timișoara urmează să fie inaugurat miercuri.

Protest dupa incendiul din clubul ColectivFoto: Alex Mihăileanu/ HotNews.ro

Centrul de la Timișoara va avea 5 locuri - 3 boxe vor fi date acum în folosință, iar alte două spre sfârșitul lunii, "pentru că mai există niște echipamente de completat" - iar cel de la Iași are 6 paturi, potrivit ministrului Sănătății, Sorina Pintea.

Inaugurarea celor două centre vine la 4 ani de la tragedia din clubul Colectiv, produsă pe 30 octombrie 2015. Nici la momentul Colectiv, nici în următorii 4 ani, în spitalele din România nu a existat nici măcar un singur salon/pat care să ofere toate condițiile pentru îngrijirea pacienților mari arși.

"Centrul de la Iași va fi inaugurat probabil joi. Știu cât de mult ne-am dorit cu toții să avem aceste centre și cât de important este că se realizează. Este gata și cel de la Iași. Nu voi merge probabil joi la Iași, probabil îl vor inaugura ei eu voi merge săptămâna viitoare să îl văd", a declarat marți ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Citește pe larg aici: