Suntem un tren care a intarziat in istorie

de Florin Otrocol     Ziua de Cluj
Sâmbătă, 2 septembrie 2006, 0:00


Gabriel Liiceanu
(Foto: Ziua de Cluj)

Ca si cum ar fi insuficienta pentru el conducerea editurii Humanitas, fiind mai mult decat pasionat de fenomenologie, si-a pastrat catedra de la Facultatea de Filosofie din Bucuresti si a infiintat, alaturi de tinere valori culturale, Societatea Romana de Fenomenologie, al carei presedinte este.



ZIUA de Cluj: Domnule Gabriel Liiceanu, as dori sa spuneti mai multe despre cine sunteti...



Gabriel Liiceanu: Mi-ati facut o intrare fastuoasa. De fapt, sa stiti ca multe dintre functiile mele sunt focalizate in directii culturale.



Z.C.: Categoric ca in directii culturale. Sunteti unul din marii intelectuali ai Romaniei. Aveti inca multe de spus. Avand in vedere pozitia dumneavoastra de director al Editurii Humanitas, as dori sa aflam cat de mult se implica editura in promovarea valorilor culturale romanesti si cum se realizeaza aceasta promovare?



G.L.: Da ... ce sa va spun? Aproape am ostenit spunand ca singurul criteriu pentru orice domeniu cultural este valoarea. Deci lucrul pe care incerc sa-l evit de 16 ani, de cand ma ocup de Editura Humanitas, este ca provincialul, relatiile personale sa nu prevaleze sub nici o forma sau sa nu existe sub nici o forma in criteriile de selectie a autorilor.



Orice editor care se respecta se gandeste la doua lucruri: la ceea ce ramane din ceea ce publica dupa el si ceea ce trece dincolo. Ceea ce trece dincolo inseamna ceea ce are sansa la nivelul literaturii, ma rog, al stiintelor umaniste, sa fie publicat, preluat de alte edituri din strainatate.



La noi se pune, in clipa de fata, tot mai mult problema cu ce vom aparea noi in fata europenilor atunci cand vom fi integrati. Cand se vor deschide granitele politice, cultura va urma in mod automat. Iata! Cam acesta va fi criteriul. Bineinteles ca debuturile de valoare sunt un criteriu fundamental atunci cand facem o selectie.



Z.C.: La ce va referiti exact cand vorbiti despre selectie? Ma gandesc ca la editura dumneavoastra ajung foarte multe manuscrise. Foarte multi tineri sau mai putini tineri scriitori ar dori sa publice sub antetul editurii Humanitas, care - haideti sa spunem - este o editura foarte respectata, poate cea mai respectata editura din Romania.



Aveti timp sa cititi, sa parcurgeti tot ce vi se trimite? Sunt convins ca exista colegi ai dumneavoastra care va sustin in acest demers de a parcurge tot ce se trimite catre editura dumneavoastra.



G.L.: Dumnezeule! ... Nu se pune problema sa citesti tot ce ti se trimite. Exista o echipa. Succesul unei edituri depinde in mare masura de echipa pe care managerul ei a reusit sa si-o formeze si, cu cat echipa este mai buna, mai bine rodata, cu atat lucrurile merg mai bine. Revin la raspunsul anterior.



Cand am spus ca se urmaresc lucrurile care inseamna valoare, si nu relatii private, si nu o cultura de genul Europei marginalizate sau ale complexului pe care il tragem noi dupa noi de atata vreme, ca o cultura minora, toate acestea trebuie depasite.



Deci, trebuie sa ai in minte mereu ce anume poate sa treaca dincolo, ce are valoare dincolo de momentul imediat sau de micul nostru cerc! Aceasta era o obsesie pe care am preluat-o din interbelic, dupa cum bine stiti. Pe Emil Cioran il obseda ideea culturii minore.



Noi nu putem sti dinainte ce va trece si ce nu va trece, dar, in masura in care avem o perceptie a valorilor alfabetului culturii europene, putem sa aproximam care sunt autorii care pot trece dincolo. Va dau cateva exemple! Imi pare rau ca revin la aceleasi persoane. Mircea Cartarescu este persoana care a trecut cel mai mult granita in acesti 16 ani. Cartile lui au fost traduse in 12 limbi.



Andrei Plesu a trecut granita in cel putin patru, cinci culturi. De asemenea, recent, Horia Roman Patapievici a fost tradus cu Omul recent in Spania si cu Ochii Beatricei in Italia. Ma rog, pe mine ma pun in paranteza. Nu discutam despre persoanele implicate direct. Insa, ce inseamna asta!? Ca acesti autori sunt autori deja atestati la nivelul exigentelor culturii europene.



Acuma eu nu spun ca tot ce este cultura europeana este neaparat impecabil. Dar faptul ca poti sa ai un dialog cu o alta lume decat a ta, nemijlocit, e un semn de spargere a unei marginalitati, a unei culturi minore, cum va spuneam, provinciale. M-ati intrebat de selectie ... Evident ca selectiile se fac in echipa. La mine ajung manuscrise care sunt legate de debut.



Atunci cand se pune lansarea unui autor nou cu totul, mi se atrage atentia ca a aparut ceva deosebit si eu cer de obicei sa citesc. Asa am facut in noiembrie anul trecut, in cadrul targului de carte Gaudeamus, cu doua debuturi stralucite: Anca Maria Mosora - Arhanghelii nu mor, si cartea lui Alain Gavrilutiu - Nu toata iarba e la fel.



S-ar parea ca aceasta din urma este o carte care apartine generatiei tulburata, rasturnata de tinerii care sunt inca in liceu astazi. Cartea asta este o formidabila undita aruncata in dramele acestei noi generatii aparute dupa ’90. O sa fie tradusa in Grecia. Lucian Boia este un om care si-a publicat primele opt volume in Occident, in Franta si in Anglia.



Deci asta inseamna selectie sau sa ai in vedere ce publici. Deci tot ce este bun intra. Nu, nu ... Nu e nici un pericol sa ratezi aparitia!



Cioran nu insemna mare lucru in interbelic



Z.C.: Cum devin valorile culturale romanesti aflate la debut, certitudini?



G.L.: (Zambeste) Valorile nu devin niciodata de pe o zi pe alta certitudini. Daca luam de pilda cazul celebritatilor atestate ale culturii romanesti, nu ne intoarcem mereu la aceiasi mari patru, cinci, sase romani care au devenit valori planetare? Eugen Ionesco, sau Eliade, sau Cioran... In clipa in care ei au aparut sau au publicat in prima parte a vietii lor, ei nu erau certitudini.



Cioran nu insemna mare lucru in interbelic. Era, sigur ca da, un personaj pitoresc, care a starnit discutii mai ales pe marginea schimbarii la fata a Romaniei (este vorba de cartea Schimbarea la fata a Romaniei - n. red.), dar nici el, nici Ionesco, nici Noica - Eliade avea o celebritate mai bine marcata - nu erau certitudini la nivel planetar.



In momentul de fata, credinta mea este ca Romania, traind intr-o izolare culturala formidabila din cauza celor cinci decenii de comunism, tot ceea ce s-a produs mai grozav in tara asta nu a avut prilejul sa fie verificat pentru a fi absorbit intr-o alta cultura europeana sau in culturile europene occidentale.



Lucrul acesta se va petrece cu timpul, si acuma, cand izolarea Romaniei pare sa cunoasca un capat, se va pune problema: ce anume, in urmatoarele doua decenii, va fi preluat in alte culturi decat cea romana!? Sau, inauntrul culturii romanesti, pentru ca e vorba de certitudini, asa cum ati intrebat, si la nivelul culturii noastre, fara dialog cu celelalte culturi, iarasi numai timpul poate sa ofere raspunsuri.



Ce noua ne pare extraordinar astazi nu va fi neaparat maine extraordinar. Cezar Petrescu era o culme a literaturii interbelice, era unul dintre cei mai celebri scriitori. Astazi este un scriitor depasit complet. Nu-l mai citeste aproape nimeni. La fel, Ionel Teodoreanu s.a.m.d. Deci, noi nu stim daca ceea ce iubim noi astazi in mod deosebit va face pasul in istoria viitoare.



Eu cred ca un scriitor ca Mircea Cartarescu va trece, va ramane. Cred, de asemenea, ca un eseist de talia lui Plesu, formidabil ca stilistica, ca tot ce vreti, va trece. Dar nu puteti sa ma intrebati care sunt certitudinile pentru ca certitudinile nu le putem avea nici unul dintre noi.



Z.C.: Nu avem certitudini? V-ati oprit din nou asupra lui Plesu si a lui Cartarescu. Sa intelegem ca societatea romaneasca mai are valori culturale la ora actuala? Putem vorbi despre asa ceva, pentru ca, intr-adevar, asa cum ati spus dumneavoastra, este foarte greu sa repetam sau sa atingem valorile romanesti devenite valori universale. Asa cum au fost Noica, Cioran, Ionesco, un Mihai Eminescu...



G.L.: Apropo... Mihai Eminescu, iarasi, nu era un personaj faimos neaparat dupa ce a publicat volumul de poezie editat de Maiorescu. Adica, toate aceste personaje capata dimensiuni in posteritate pe care contemporanii nu le aveau legate de figurile lor. Asta este important. Bineinteles ca avem valori. Cum sa nu avem valori!? Deocamdata, sunt valori atestate doar de noi.



Daca ele vor comunica si cu departele lor, in timp sau in spatiu, deocamdata nu stim cu precizie. Putem sa avem criterii. Unul dintre ele este cel al trecerii granitei. De pilda, in muzica este Dan Dediu, care trece in Occident de ani buni. Face opere, i se comanda piese muzicale, special. Nu stim daca peste 20 de ani muzica lui Dan Dediu va fi preluata in continuare.



Mircea Cartarescu, va repet, este editat in 12 limbi. Nu inseamna, iarasi, ca a fi editat in strainatate este automat un succes.



Z.C.: Exista un anume adevar in afirmatiile dumnea-voastra. Am vazut recenziile aparute la una din cartile dumneavoastra: Usa interzisa. Erau pareri pro si contra si la fel exista astfel de pareri vis-a-vis de operele semnate de Cartarescu, Plesu sau Patapievici. Nu toti pot fi multumiti.



V-as intreba, insa, dumneavoastra, cand scrieti, o faceti la nivel afectiv sau la nivel mental, pentru ca despre Emil Cioran se poate spune, mai ales de catre dumneavoastra, care l-ati cunoscut personal, ca era aplecat cu predilectie spre terapia de soc.



G.L.: Intrebarea dumnea-voastra cere o precizare. Nici un om care scrie in mod autentic nu scrie la un nivel sau la altul. Fiinta unui scriitor este pusa in intregime in scrisul lui. Iar noi suntem indestructibili. Suntem o armonie de suflet si minte. A aparut in Romania o carte care se numeste Eroarea lui Descartes.



Intr-un fel, dumneavoastra nu sunteti vinovat ca, punand aceasta intrebare, cadeti in eroarea in care a cazut Descartes. Oamenii nu sunt numai minti. Nu exista gandire pura, nu exista afect pur. In clipa in care un om functioneaza numai la nivel mental pur, este caz psihiatric.



Exista un neurolog canadian faimos in clipa de fata, Antonio Damasio, cel care a scris cartea de care va vorbeam, si care a spus exact lucrul acesta. A atras atentia oamenilor ca nimeni, nici o fiinta umana nu poate gandi in mod pur absolut. Daca gandirea umana ar fi gandire pura, daca mentalul ar putea fi izolat de baia afectiva in care se misca, am avea de-a face cu cazuri patologice.



Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi este un conglomerat de gandire si afect. Va dati seama, dumneavoastra, cand scrieti, pentru ca mi-ati spus ca scrieti eseuri, nu le faceti numai cu mintea. Puneti in ele tot felul de pasiuni, de ingrediente afective, de care sunteti sau nu constient. Filosofia mare a lumii a vorbit despre asta.



In filosofia lui Heiddeger exista analiza conditiei umane, se numeste situarea afectiva a fiecarui individ. Este o componenta fundamentala a fiintei umane. Nici un scriitor autentic nu scrie doar cu mintea sau cu sufletul ...



Z.C.: ... le combina ...



G.L.: ... evident. Daca scrii numai cu mintea se cheama ca esti o facatura. Este un produs artificial. Si aceste produse nu conteaza, nu raman. Sub nici o forma.



Ardealul nu este bine reprezentat editorial



Z.C.: Sa revenim la editura Humanitas. Am inteles ca veti deschide la Cluj o filiala a editurii. Care este justificarea acestei actiuni?



G.L.: Ma bucur ca imi adresati aceasta intrebare. Am fost de curand in Cluj. Gandul meu a fost a fost tocmai acesta. Sa lansez in randurile intelectualitatii umaniste clujene un proiect de extindere editoriala la care tin foarte mult.



De la ce anume a plecat ideea acestui proiect? Am avut brusc revelatia ca in Ardeal, in speta in Cluj, exista o elita intelectuala a carei forta de creatie si a carei energie mentala, intelectuala nu este exploatata. O sa imi spuneti, in fond, ca nu are importanta unde se afla o editura, pentru ca astazi traim in epoca postei electronice.



Exista mijloace de a trimite manuscrise in orice colt al lumii. Nu despre asta este vorba. Este vorba de faptul ca cei cativa zeci de intelectuali care se afla in Cluj si care formeaza elita in stiintele umaniste clujene pot sa provoace o miscare culturala reala, daca sunt provocati editorial si daca li se spune: haideti sa gandim impreuna proiecte in domeniul dumneavoastra.



Studentii pe care ii aveti, doctoranzii pe care ii aveti, tinerii pe care ii cunoasteti pot fi detectati cu tot ce au mai bun in ei. A face o filiala a editurii Humanitas in Cluj mie mi s-a parut a fi o idee spectaculoasa. Ea ar urma sa dreneze tot ceea ce este valoros in potentialul de creatie al Ardealului.



Am pornit de la ideea ca, in momentul de fata, Ardealul nu este bine reprezentat editorial. Nu exista o editura care sa impuna atunci cand numesti Clujul sau Oradea sau Sibiul, numele acestor orase nu se leaga automat de numele unei edituri faimoase care functioneaza. Acesta este gandul pentru care m-am lansat in ideea unei filiale Humanitas la Cluj.



Le-am spus prietenilor si colegilor mei de acolo: Va fi o editura a dumneavoastra. Nu in sensul ca ei vor decide pana la urma toate aparitiile, ci in sensul ca vor detecta, vor selecta aparitiile. Daca ele pot sa treaca si de un marketing cultural, atunci singur ca da, toate proiectele lor vor deveni realizari.



Z.C.: Cine va sprijina in realizarea acestui proiect cultural la Cluj?



G.L.: Dialogul prim l-am avut cu Virgil Ciomos. Ceilalti sunt oameni pe care ii cunosc, pe care ii apreciez, un Stefan Borbely, Corin Braga si sotia lui, Ruxandra Cesereanu, Ion Pop, profesorul Marius Jucan (anglistul). Aveti la Cluj un remarcabil cercetator in filosofie, Alexander Baumgarten, cu care editura deja colaboreaza, el cerceteaza surse antice.



Toate aceste personalitati pot sa coaguleze in jurul lor forte de energie intelectuala aducand deasupra doctoranzi si oameni care au proiecte culturale nestiute si pe care nu au curajul sa le promoveze singuri batand calea Bucurestiului. Deci, este un mod de a aduce editura la indemana clujenilor, si a Ardealului in speta.



Z.C.: Care este rolul Societatii Romane de Fenomenologie, unde sunteti presedinte? Care este rolul ei in societatea civila romaneasca?



G.L.: Este destul de simplu. Uitati cum stau lucrurile. La Cluj exista cel mai puternic centru de Fenomenologie din tara.



Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, spre deosebire de cea din Bucuresti, a pus un accent aparte inlauntrul studiului filosofiei pe ceea ce se numeste azi filosofia continentala, filosofia traditionala de tip occidental, spre deosebire de filosofia anglo-saxona, care este inclinata mai degraba catre teoria cunoasterii si catre logica.



Ori, filosofia continentala, metafizica traditional-europeana este reprezentata cel mai puternic in clipa de fata de curentul fenomenologic, pus pe picioare de Puster si de Heidegger. Acestia sunt figurile tutelare ale filosofiei de azi in Europa.



Sunt marii maestri ai gandirii, in jurul carora se rotesc, in clipa de fata, cele mai interesante figuri ale filosofiei contemporane, care sunt din Franta si din Italia. Ori, in Bucuresti, in facultatea de filosofie, studiul fenomenologiei nu a luat aceeasi amploare ca la Cluj sau ca la Iasi.



Si atunci, in clipa in care am venit la catedra dupa 1990 gandul meu a fost sa fac o catedra de fenomenologie la facultatea din Bucuresti.



Nu am reusit direct, din cauza blocajelor administrative, dar am reusit prin cursurile pe care le-am facut sa scot cateva generatii de studenti remarcabili care au devenit ulterior doctoranzi si care sunt acum in numar de 12-14 si care reprezinta acum o forta extraordinara in domeniul filosofiei si care vor deveni elita filosofica de maine.



Cu acesti oameni s-a creat Societatea Romana de Fenomenologie, care are sediul in Casa Lovinescu, acolo unde avea loc Cenaclul Lovinescu, Sburatorul si care a fost recuperata de cativa ani, gratie fundatiei Humanitas.



Casa Lovinescu este pusa la dispozitie celor care continua cenaclul Sburatorul condus de Ioana Parvulescu, pe de alta parte celor care studiaza fenomenologia si care isi au sediul acolo.



Acesti oameni de 24-25 de ani, trei sau patru dintre ei au pus pe picioare o revista de fenomenologie, care apare in clipa de fata in Occident, editata de Humanitas, dar ea este difuzata in cele mai faimoase librarii filosofice din Occident.



Daca va duceti la Paris, in Place de la Sorbonne, o sa vedeti, in faimoasa librarie Vrain, revista de fenomenologie romaneasca editata in limbile franceza, engleza si germana. Aceasta poveste este creata, in exclusivitate, integral, de acesti tineri formidabili de care va spuneam.



M-ati intrebat ce rol vor avea in societatea civila? (zambeste) Vor avea un rol extraordinar in istoria culturii romanesti. Eu sunt sigur ca stafeta filosofiei este bine predata. Stiti, asta este important. Va spuneam ca vor fi elita filosofiei romanesti.



Europa a stat de vorba si cu Iliescu, si cu Nastase



Z.C.: Daca tot vorbeam de locuri de refugiu, sa ne intoarcem la trecut. Ce reprezinta Paltinisul pentru dumneavoastra?



G.L.: Paltinisul, uitati, are o poveste frumoasa. Paltinisul a insemnat cabana Noica. Ce a insemnat Paltinisul in anii ‘70-’80 pentru o mana de oameni, asta este o poveste de iubire alpina care a fost denuntata in gura mare si iertata de catre cel care a fost tradat in felul acesta, Constantin Noica.



Atunci cand am scris Jurnalul de le Paltinis eram constient ca fac o delatiune, ca fac public un lucru de care mi se parea urat, egoist sa ma bucur numai eu si o mana de tineri. Mi s-a parut ca traiesc ceva atat de extraordinar acolo, incat acest lucru trebuia cunoscut de cat mai multa lume. Asa a aparut Jurnalul de la Paltinis, cu destinul pe care poate il stiti sau nu il stiti.



Insa, Paltinisul insemna, de fapt, locul unde se retrasese Noica, incepand cu 1977, intr-o camera mizerabila a unei cabane din Paltinis. La momentul acela, Paltinisul avea cateva cabane frumoase de lemn construite in deceniul III al secolului XX. Era o cabana care apartinea Oficiului Judetean de Turism si unde Noica isi inchiria o camera cu plata lunara, plata care ii lua jumatate din pensie.



Vizitele pe care i le faceam au dat nastere la ceea ce mai tarziu s-a numit Scoala de la Paltinis . S-a creat un anumit spirit, o izolare in cultura, cultura cu valoare de salvare, de alta tinuta.



Cabana in care a stat Noica este o modesta cabana de 4 camere, care, dupa 1990, prin bunavointa celui care cumparase sistemul de cabane de acolo, avand o discutie plangacioasa cu el, l-am rugat sa renunte la una din cele 20-30 de cabane pe care le detinea.



L-am rugat sa o dea fundatiei Humanitas pentru a-i pastra functia muzeala si pentru a crea o memorie culturala, fara care orice tara este mai saraca. A acceptat, cabana a fost cumparata de fundatia Humanitas si, dupa doi, trei ani de amenajari, anul trecut a fost pusa din nou in circuit cultural.



Acolo poate merge orice om, doctorand, orice tanar care vrea sa lucreze in domeniul filosofiei, care doreste sa scrie ceva, sa traduca ceva. Aceasta cabana este deschisa in amintirea a ceea ce a insemnat Noica acolo. Daca o sa aveti vreodata prilejul sa mergeti acolo, o sa vedeti ce lucru formidabil am reusit sa facem.



Daca m-ati intrebat ce insemna Paltinisul pentru mine, va raspund sec ca este perioada vietii mele care mi-a dat matricea spirituala. Acolo am fost crescut in respectul pentru valorile traditionale ale culturii. Pentru ceea ce se numeste clasicitatea culturii europene. Vorbim de valori care, in clipa de fata, par sa se estompeze, sa dispara intr-un orizont din care revenirea nu mai pare posibila.



Z.C.: Cat de mult v-au influentat in atitudine Constantin Noica si Emil Cioran?



G.L.: (Zambeste)...sunt doua personaje complet diferite, ambii in viata mea au avut roluri diferite. Pot raspunde scurt: Noica ne-a dat catorva dintre noi superstitia absoluta a culturii. Un om care nu isi face o formatie in domeniul culturii este un om neimplinit. El spunea: exista un fel de a fi nespalat si e in ordinea firii.



La Noica, problema culturii era o problema a desavarsirii umane. Nu esti om atata vreme cat nu ajungi sa iti pui problemele fundamentale ale conditiei tale, iar probleme fundamentale ale conditiei tale nu le poti pune fara un bagaj cultural adecvat. Cioran reprezenta o alta varianta. La Noica, toata povestea asta presupunea performanta culturala.



La Cioran, accentul cadea pe capacitatea de a trai obsesiv o idee. Deci Cioran avea o portee existentialista mult mai interzisa. La el, conta gradul de obsesivitate, cat de mult traiai o idee... La Noica, conta cat de mult poti sa desfasori o idee, sa o duci mai departe. La Cioran, era vorba de intensitatea trairii unei idei, de capacitatea fiecaruia dintre noi de a se investi in ceva.



Z.C.: Sunteti autorul acelui Exercitiu de admiratie. Mai sunteti initiatorul Apocalipsa dupa Cioran. Sunt filmele facute pe marginea interviului cu Cioran din vara lui ’90. Cum vi s-a parut dialogul dintre Petre Tutea si Emil Cioran? Nu pot uita replica lui Cioran adresata lui Tutea: Petre, tu nu esti ceea ce crezi tu despre tine, ci ceea ce cred eu despre tine...



G.L.: ...nu era un dialog propriu-zis, pentru ca este foarte greu sa dialogheze un om care a atins credinta si o traieste fara umbra de indoiala, aici vorbim de Petre Tutea, cu un om care s-a chinuit. Cioran nu era un ateu.



Era un om care isi punea problema in varianta dostoievskiana, daca Dumnezeu exista sau nu!? In orice caz, Cioran avea nevoie de Dumnezeu ca termen al unui dialog altfel purtat decat in termeni umani. Lui Cioran nu-i ajungea sa discute cu oamenii. El avea nevoie de ceva care depasea umanul. La el, Divinitatea era un termen necesar intr-un dialog vast si imposibil.



Adevaratul dialog Cioran l-a purtat cu Dumnezeu, iar dialogul lui cu Tutea de care imi vorbiti era unul imposibil, in masura in care unul era instalat intr-o credinta, intr-o certitudine, iar celalalt intr-o cautare permanenta.



Z.C.: Interesanta viziune. Despre Emil Cioran se spune ca este un nihilist, un antichrist...



G.L.: ... ma rog ... avea o oponenta. Era normal ca ea sa existe.



Z.C.: Eu l-am perceput pe Cioran altfel. Acest dialog cu Divinitatea provenea nu din ateism, pentru ca se tragea dintr-o familie unde tatal era preot, ci pentru ca el avea o teama vis-a-vis de ceea ce se afla dincolo de moarte. Un neinteles pentru el...



G.L.: ... cum sa va spun!? Cioran facea parte dintre revoltatii conditiei umane. Era un om ingrozitor de orgolios, care nu putea accepta ca a aparut pe lume fara sa stie cine este autorul acestui act, in afara mamica si taticul lui. Deci, de unde si pana unde, cine a indraznit sa ne creeze fara sa ne ceara permisiunea? Cioran a fost tot timpul agasat de situatia in care ne-am trezit.



Suntem aruncati in locul asta fara sa stim cine ne-a aruncat. Ba, mai rau, ne nastem cu o condamnare la moarte in buzunar. In acelasi timp, nici nu stim ce se intampla cu noi cand iesim din scena. Iesim de tot sau este o simpla trecere? Aceasta conditie lui Cioran nu i-a placut niciodata. De aicea a pornit toata vehementa lui.



Z.C.: Sa vorbim despre situatia actuala. Cum vedeti Romania si societatea ro-maneasca?



G.L.: Romania am vazut-o tot timpul dramatic in acesti ultimi 16 ani. Pentru ca noi nu ne-am dat seama dupa 1990 ca avem de tras dupa noi o mostenire care nu poate fi rezolvata, eliminata, uzata imediat. Tragem dupa noi o intarziere. Suntem ca un tren care a intarziat in istorie, cateva secole incoace, toata istoria noastra merge cu o intarziere pe care nu o putem recupera.



Intrebarea este ce vom face cu aceasta intarziere acuma!? Drama Romaniei in acesti 16 ani a fost ca a trebuit sa traga dupa ea o clasa politica care nu a fost decat prelungirea transfigurata a perioadei de inainte de 1990. Daca nu exact aceiasi oameni, dar oricum altii asemanatori care au condus Romania inainte de 1990 sunt la rampa si in zilele noastre.



Daca nu vom face un Nuremberg public, nu in sensul in care s-a facut cel al condamnarii la moarte al nazistilor, dar macar un N?remberg public al co-munismului, vom trage dupa noi toti activistii si securistii de dinainte de ’90. Dar nu suntem singurii vinovati. Grav este ca Europa nu a fost destul de severa cu noi in anii de pana acuma. Europa a stat de vorba si cu Iliescu, si cu Nastase.



Daca alegerile din 2004 ar fi aratat altfel, Europa ar fi acceptat orice echipa ce ar fi iesit, chiar si Nastase reloaded, un Nastase reincarcat la nivelul propriului sau cult. Daca ar fi avut criterii mult mai severe, si in justitie, si in administratie, si ar fi impus standardele cu alta severitate, noi am fi intrat la anul in UE cred ca mai bine pregatiti.



Drama Romaniei este ca va intra in UE tragand cu ea o societate extrem de vlasca in raport cu criteriile Occidentului, dar cu complicitatea Occidentului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















171 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by