Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Daniel Funeriu, a declarat, luni, la finalul unui meci demonstrativ de tenis disputat cu presedintele FR de Tenis, Ruxandra Dragomir, ca nu este bine ca oamenii politici sa se afiseze alaturi de sportivi pentru "a castiga imagine", relateaza Mediafax.

Daniel Funeriu a jucat tenis cu Ruxandra DragomirFoto: Agerpres

"Faptul ca am ales sa nu fiu extrem de vizibil in zona sportului este pentru ca eu cred ca sportul romanesc trebuie condus de oameni care au aratat ceea ce este performanta sportiva, cum este doamna Melinte. Cred ca nu e bine ca politicienii sa se afiseze cu sportivi sa castige imagine pe truda si pe munca lor. De aceea am evitat sa fac astfel de lucruri, dar ii admir foarte mult pe sportivii romani. Ivan Patzaichin este unul dintre modelele mele din viata", a spus Funeriu.

Intrebat cand va deveni sportul o prioritate in Romania, ministrul a evitat un raspuns concret, afirmand doar ca in calendarul scolar de anul viitor este programata o saptamana in care fiecare institutie de invatamant va organiza competitii sportive.

"Sportul romanesc este condus de Autoritatea Nationala pentru Tineret si Sport unde presedinte este doamna Melinte. Statul acorda sume de bani substantiale federatiilor sportive. Desigur, este loc de mai bine, mai ales ca intram intr-un an preolimpic si sunt multe eforturi care trebuie facute: sportul in scoala, largirea bazei de selectie si mai multe competitii. In calendarul anului scolar urmator am introdus in prima saptamana a lui aprilie "Saptamana scoala altfel". Este o saptamana in care nu se vor face cursuri asa cum le stim noi, ci fiecare scoala va putea organiza competitii sportive, tocmai pentru a face un prim pas in aceasta directie, sa ducem sportul mult mai aproape de elevi. Acest lucru este ceva concret, dincolo de vorbe sau altceva", a mentionat ministrul.

Prezent la gala in cadrul careia a boxat Lucian Bute, Daniel Funeriu a fost impresionat de felul in care fetita pugilistului Viorel Simion si-a sustinut tatal din tribuna. "Am fost la meciul lui Bute. Am fost la o parte mai lunga a galei, nu doar la meciul lui Bute. Am fost extrem de impresionat. Am stat langa fetita lui Viorel Simion si am fost foarte impresionat de aceasta fetita cum si-a sustinut tatal. Am fost de-a dreptul emotionat. Meciul lui Bute a fost unul castigator, castigator pentru Bute, castigator pentru Romania. Si cred ca modul in care Lucian Bute a fost emotionat dupa victorie ne-ar ajuta pe toti sa fim putin mai uniti si putin mai solidari", a precizat Funeriu.

Presedintele Federatiei Romane de Tenis, Ruxandra Dragomir, a inaugurat, luni, tribuna provizorie a terenului din cadrul complexului Academia de Tenis Herastrau printr-un meci demonstrativ de aproximativ 10 minute cu ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Daniel Funeriu. Complexul Academia de Tenis Herastrau va gazdui turneul BCR Ladies Open Romania, programat in perioada 18-23 iulie.