Soacra fostului premier Adrian Nastase a murit, vineri dimineata, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, unde fusese internata de mai multe ori din cauza unor suferinte cronice, a declarat, pentru Mediafax, purtatorul de cuvant al unitatii sanitare, medicul Bogdan Oprita.

"Irina Miculescu este o mai veche pacienta a spitalului. Ea a fost internata de mai multe ori din cauza unor suferinte cronice, cardiace si hepatice, unele asociate varstei", a mai spus medicul.

In ultima luna si jumatate pacienta a petrecut mai mult timp in spital, a mai spus purtatorul de cuvant al spitalului.

Irina Miculescu a fost sotia fostului ministru comunist al Agriculturii Angelo Miculescu. Acesta a murit in februarie 1999, in urma unui accident de masina.

Fostul premier Adrian Nastase, presedintele Consiliului National al PSD, a participat vineri, la pranz, la lansarea cartii sale "Codul Zambaccian 3. Toate panzele jos", in cadrul Targului de carte Gaudeamus. De asemenea, Biroul de presa al PSD a anuntat ca Adrian Nastase va participa vineri seara la o emisiune televizata.