Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat ca fara UDMR este imposibil ca in Romania sa aiba loc o schimbare semnificativa, transmite Mediafax. Declaratia liderului UDMR a fost facuta la manifestarea aniversara a Uniunii, desfasurata la Cluj-Napoca. "Cea mai importanta realizare este insasi UDMR", a spus presedintele Uniunii.

"Construirea democratiei in Romania nu se poate face fara maghiari. Fara UDMR este imposibila efectuarea unei schimbari semnificative in aceasta tara. Un lucru e sigur: una dintre cele mai mari valori create de comunitatea maghiara din Romania in ultimii 20 de ani este ideea uniunii, o forta politica imposibil de ignorat in Romania. Suntem cea mai stabila si cea mai constanta forta politica din Romania. Noi nu ne-am schimbat nici denumirea, nici programul", a spus presedintele UDMR.

Marko Bela s-a referit la realizarile Uniunii din ultimii 20 de ani, printre care introducerea inscriptiilor bilingve in localitati sau folosirea limbii maghiare in administratie. Liderul UDMR a spus ca mai sunt multe de facut, mentionand aici "universitatea maghiara de stat sau diferitele forme ale autonomiei".

Presedintele UDMR a spus ca interesul comunitatii maghiare in acest moment este "ca UDMR sa se afle la guvernare si sa planifice o coalitie cu PDL nu pentru cateva luni, ci pentru cativa ani".

UDMR a sarbatorit sambata, la Cluj-Napoca, 20 de ani de la infiintare. La reuniunea desfasurata la Opera Maghiara din localitate au participat peste 700 de invitati din tara si strainatate, evenimentul incepand cu intonarea imnului Ungariei.