Vicepremierul Dan Barna a anunțat joi că a fost chemat la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF), pentru a furniza informații legate de proiectele europene pe care le-a gestionat înainte de a intra în politică. Reamintim că în octombrie 2019 RiseProject a publicat un articol în care acuza că liderul USR "este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE".

HotNews.roFoto: Hotnews
  • "Am spus în numeroase interviuri că sunt complet disponibil și vreau să clarific orice chestiune legată de activitatea antreprenorială pe care am desfășurat-o înainte de a intra în politică.
  • În aceste zile solicitarea mea a dat roade și am primit o invitație de la DLAF pentru, și citez, “furnizarea informațiilor pe care le dețineți în legătură cu activitatea desfășurată în cadrul proiectului” aflat în verificare.
  • Era foarte bine dacă această invitație nu s-ar fi lăsat atât așteptată - am solicitat chiar eu acest lucru încă din campania de la prezidențiale din 2019, când s-au speculat din păcate enorm de multe neadevăruri în spațiul public", a scris Dan Barna, joi, pe Facebook.

El spune că speră că odată cu această invitație, pe care o va onora cu încredere, să se lămurească toate aspectele, iar "verificarea începută în campania electorală să își încheie parcursul și să scurteze drumul adevărului către lumină".

  • "Adevărul, onestitatea și transparența au caracterizat întreaga mea carieră - în politică și înainte - iar prezența mea la DLAF este exact garanția că asta nu este un slogan, ci un crez", adaugă Dan Barna.

"Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eșecuri care au costat aproape șase milioane de euro", a scris Rise Project în octombrie 2019. ”Șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE", au scris jurnaliștii de la Rise. Articolul despre Dan Barna a fost publicat în ziua în care liderul USR a mers la Cotroceni la consultările cu președintele Klaus Iohannis pentru desemnarea unui nou premier.

"E ca și cum ne-am supăra pe Hagi că n-a înscris de fiecare dată. Lucrurile sunt foarte clare, am fost deschis, nu am nimic de ascuns”, a reacționat atunci liderul USR.