Așteptările după victoria lui Nicușor Dan vor fi foarte mari, însă schimbările se pot produce peste noapte, a declarat liderul USR, Dan Barna, la HotNews LIVE. „Nu va fi ușor și este un subiect important acesta privind așteptările nerealiste. Așteptarea că peste noapte trăim în Helsinki nu e tocmai realistă”, a spus el, comentând că „e foarte greu să fii mai praf decât Firea”.

Dan BarnaFoto: Adi Iacob / HotNews

Dan Barna vorbește despre o majoritate USR-PLUS și PNL în Consiliul General al Municipiului București, precizând că se bazează pe înțelepciunea și maturitatea politică la acera a ajuns Nicușor Dan de a-și asigura mai multe voturi în CGMB pentru marile proiecte.

Dan Barna vede o colaborare cu PNL și după alegerile parlamentare, dar în anumite condiții. „Va fi o colaborare loială pe proiecte, pe angajamente. (...) În ultimii 30 de ani în România colaborare a însemnat împărțire de scăunele Noi susținem varianta pe asumarea unor angajamente concrete”, a mai spus el.

Cum a colaborat și va colabora cu Nicușor Dan, ce nu s-a spus despre negocierile pentru Alainața dreptei în București și cum a rămas PMP pe dinafară, cine este premierul USR-PLUS și strategia pentru parlamentare, în interviul de mai jos:

Cele mai importante declarații ale lui Dan Barna:

  • Disputa la sectorul 1: Clotilde Armand are un avans, sunt peste 1.000 de voturi diferență în favoarea ei. Clotilde Armand este viitorul primar la sectorul 1
  • Vă așteptați la scorul pe București? Aceasta a fost strategia gândită, vă amintiți că ne-am opus unor propuneri ale PNL, precum Dan Cristian Popescu. Radu Mihaiu este un profesionist și un om integru, a adunat 4.000 de semnaturi la inițiativa Fără penali. Faptul că bucureștenii au înțeles că e o soluție onestă este extraordinar
  • Candidații noștri sunt oameni cu notorietate scăzută, dar a contat votul politic
  • A fost strategia pe care am văzut-o corectă pentru București
  • Victoria lui Piedone: Arată că în condiții de mobilizare redusă vechile himere se reactivează. Un om condamnat pentru Colectiv...
  • Sectorul 5 - sincopa Bucureștiului
  • Nicușor Dan e mai bun om politic acum decât în urmă cu 4 ani? Da, e un exemplu de asumare și de creștere a unui proiect. A făcut progrese spectaculoase.
  • Nicușor Dan ajuns la nivelul de maturitate, acum era timpul lui pentru Primăria Capitalei. Bucureștenii s-au prins de treaba asta
  • Nu va fi ușor și este un subiect important acesta privind așteptările nerealiste
  • Așteptarea că peste noapte trăim în Helsinki nu e tocmai realistă
  • Se va lucra comod cu Nicușor Dan ca primar? Pe acestă maturizare accelerată a lui îmi bazez proiecția
  • E foarte greu să fii mai praf decât Firea
  • De la PSD sau de la Firea nu se așteptau oamenii la mare lucru, acum așteptările vor fi foarte mari
  • Cred că Nicușor Dan va avea înțelepciunea de a lucra cu o majoritate USR-PLUS-PNL care se conturează la CGMB
  • Al cui e Nicușor Dan - al USR sau al PNL? Al Bucureștiului. Are oricând ușa deschisă, dar nu cred că va opta să meargă într-un partid, ci va opta să aibă o colaborare necesară cu acestă majoritate
  • La cum arată cifrele acum există posibilitatea unei majorități simple doar USR-PLUS-PNL , fără PMP, la CGMB. Vom vedea după cifrele finale ce opțiuni avem
  • Veți avea nevoie de PMP pentru majoritate calificată în CGMB: N-am nicio îndoială că Nicușor Dan va avea înțelepciunea să-și constituie majoritatea necesară pentru deciziile importante
  • Apropo de legenda legată de alianța cu PMP privind candidatura lui Nicușor Dan: Am spus ce am transmis și PNL - cât timp PMP vine cu consilierii care au votat cot la cot cu Firea, nu se pune problema unei colaborări
  • Rezultate alegeri pentru CL Sector 5: Am obținut 16%, cel mai puțin din București, cu 10% sub celelalte sectoare
  • PSD nu a pierdut foarte mult la aceste alegeri. La Chiajna, după abuzuri extraordinare, am pierdut primăria la 55 de voturi
  • La Voluntari e un fel de pandelistan. Pe panourile electorale sunt toate afișele vopsite cu smoală neagră, cu excepția afișului lui Pandele. Mi s-a părut ireal, până am văzut cu ochii mei
  • Nu-ți vine să crezi că în România de lângă București se poate așa ceva
  • Faptul că Bucureștiul s-a eliberat de clanul Firea-Pandele e un rezultat pe care puțini oameni îl înțeleg în profunzime
  • Scorul obținut pentru CGMB: E un rezultat bun
  • Am confirmat că în marile orașe USR-PLUS e opțiunea electoratului
  • Am câștigat Timișoara, a fost o victorie spectaculoasă
  • Am reusit să tragem o punte peste România: am câștigat la Timișoara, Alba Iulia, Brașov și Bacău. la Brașov e cea mai plăcută dintre suprize, la Timișoara intuiam
  • La Brașov, Allen Coliban și echipa lui au crezut când nimeni nu le dădea o șansă
  • La Constanța, Stelian Ion a pierdut la vreo 2.000 de voturi. E un rezultat regretabil
  • Cum veți colabora cu PNL? Principiul pe care l-am spus a fost că acolo unde PNL intră în logica oameni profesioniști, ruperea de pesedism, va fi opțiunea de colaborare.
  • La Iași, de exemplu, nu a fost nimic complicat. Primarul PNL este fost primar PSD, a fost rebranduit
  • Am mers peste tot pe principii clare. Unde au fost agreate, au existat aceste colaborări, relativ puține
  • Care ar fi fost mesajul meu să-l susțin pe Chirica? Am fi fost ridicoli. Sunt niște linii roșii pe care nu le poți trece
  • USR-PLUS a avut 9% scor în 2016 la parlamentare și cu acest scor am reușit să scăpăm de regimul Dragnea. Nu zic că e meritul nostru exclusiv, dar am pus pe agenda publică Fără penali în funcții publice
  • Uitându-ne pe rezultatele la locale, avem între 2.000-3.000 de consilieri în toată țara.
  • Pe sondaje, scorul USR-PLUS pentru parlamentare este între 18-20%
  • Vom vedea după rezultatele la parlamentare care sunt opțiunile pentru guvernare. Miza rămâne de a avea un PSD cât mai jos și de a constitui o majoritate care să poată face reformă
  • Jucătorii politici la acest moment sunt USR-PLUS, PNL, PSD, PMP și UDMR, în zona lui. Jocul va fi cu acești 5 jucători
  • Rezultatele de la locale încurajează foarte mulți colegi
  • Oamenii înțeleg că dacă nu s-ar mai fura lucrurile ar începe să meargă spre bine. Suntem optimiști că mergând pe aceeași linie vom avea sprijinul electoratului
  • Într-un sondaj la întrebarea cine va moderniza România, 73% au răspuns USR-PLUS pentru că au credibilitatea să facă asta
  • Am preluat partidul de la 1.500 de membri, acum sunt 30.000. Dacă mai scapă vreun membru, reacționăm
  • USR-PLUS alternativă politică din decembrie? Asta îmi doresc să se întâmple. E miza următoarelor 3 luni și nu trebuie să ne culcăm pe o ureche după locale
  • Decizia pe care eu am asumat-o am simțit-o corectă
  • USR-PLUS a ieșit foarte întărit în urma alegerilor locale. Porneam la locale cu un handicap de voturi care ne puteau afecta. Rezultatele arată că strategia aleasă a fost corectă
  • Dacian Cioloș rămâne varianta de premier? E varianta asumată
  • Cum veți colabora cu PNL? Va fi o colaborare loială pe proiecte, pe angajamente
  • În ultimii 30 de ani în România colaborare a însemnat împărțire de scăunele
  • Noi susținem varianta pe asumarea unor angajamente concrete - în 6 luni începem achizițiile pe spitale regionale...
  • Împărțitul de scăunele nu te duce la nimic
  • Va fi o colaborare în care înțelepciunea USR-PLUS și a PNL își va spune cuvântul
  • Sunt optimist că vom găsi căile să atingem obiectivele
  • Veți candida la parlament în decembrie? Intenționez să fac asta, voi candida tot la Sibiu.
  • Nu vă tentează o funcție în guvern? Asta vom vedea după alegeri. Toate opțiunile sunt deschise. Încerc să văd ce opțiuni vom avea noi USR-PLUS într-o viitoare coaliție
  • Între Nicușor Ddan și Vlad Vooiculescu nu a fost deloc o negociere ușoare. Vlad a făcut un pas înapoi și iată că acum avem opțiunea la care eu doar îndrăzneam să mă gndesc
  • Cum credeți că vor colabora Nicușor Dan și Vlad Voiculescu? Sunt optimist că vor colabora foarte bine pentru că e relație pe care au învățat să o constuiască. Amândoi sunt oameni onești și responsabili
  • Câți membri USR-PLUS au fost și în alte partide? Sub 1%, mai ales în mediul rural. Noi avem criterii de integritate clare, dar activitatea politică anterioară e analizată în contextul comnunității din care faci parte
  • Nu avem primari PSD pe care să-i fi racolat, nici măcar 1, apropo de minciunile vehiculate în campanie
  • Nu e o stigmă să fi fost implicat în viața politică a orașului, dacă ești integru
  • În mediul rural ne extindem foarte mult, filialele mari au sute de filiale în județe. Am înțeles foarte clar că nu vom putea avea rezultate foarte bune doar din marile orașe
  • Deocamdată avem în rural filiale de 2-30 de membri, dar vrem să le extindem
  • Uite, la localele de duminică au votat 57% din populația din rural
  • Cine a avut ideea mesajului din campanie "Nici nouă nu ne vine să credem că vă promitem apa caldă"? Nu a fost o idee de mare creativitate, ci o idee comună. Noi, în USR, pornim de la lucrurile de bază. Și fetele de la mine din echipă s-au plâns că nu au apă caldă de aproape 2 luni. De aici probabil s-a rostogolit