Stelian Ion: Smulgem Constanţa din mâinile mafioţilor care ne-au ţinut în subdezvoltare 20 de ani

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 27 septembrie 2020, 22:22 Actualitate | Politic


Stelian Ion
Foto: Facebook
Candidatul USR-PLUS la Primăria Constanţa, Stelian Ion, care a obţinut acelaşi procent de 29%, în urma voturilor exprimate duminică, cu Vergil Chiţac, candidatul PNL, potrivit exit-poll-ului realizat de CURS - Avangarde, a declarat că, prin acest rezultat, oraşul "este smuls din mâinile unor mafioţi care l-au ţinut în subdezvoltare timp de 20 de ani", relatează Agerpres.

"În Constanţa scriem istorie, smulgem acest oraş din mâinile unor mafioţi care ne-au ţinut în subdezvoltare timp de 20 de ani. Ne-am luptat într-o campanie cu doi coloşi, care au încercat să ne strivească, dar constănţenii, în faţa cărora mă înclin şi cărora le mulţumesc din suflet, au decis să scape oraşul ăsta de mafii, de o mafie PSD-istă şi, veţi vedea mâine, după ce se vor număra voturile, şi de interesele dubioase ale unor moguli care au făcut tot posibilul ca să schimbe rezultatul alegerilor şi Constanţa să fie din nou un oraş sufocat", a declarat Stelian Ion, după rezultatul exit-poll-ului.

El a menţionat că municipiul Constanţa va deveni un oraş european, îndreptat către tineri.

"Vă mulţumesc dragi constănţeni. Echipa aceasta tânără, frumoasă, competentă, cu care vom face Constanţa un oraş european, curat, civilizat, îndreptat către tineri, către viitor, veţi vedea că are această forţă, să schimbe lucrurile în bine aici", a spus candidatul USR-PLUS, aflându-se alături de echipa sa de campanie electorală.
Stelian Ion a afirmat că, din păcate, s-au vehiculat multe minciuni despre candidaţii USR-PLUS, chiar de către liberali, cei care ar fi trebuit să le fie parteneri la alegerile locale.

"S-au vehiculat multe minciuni, din păcate un ochi râde şi unul plânge, pentru că cei care ar fi trebuit să ne fie parteneri în această luptă au aruncat în spaţiul public minciuni, sondaje măsluite, ne vedeau la 12%, chiar acum arătau că duşmanul principal de fapt suntem noi, nu PSD - ul şi de aceea PNL Constanţa a fost priză captivă de nişte interese din partea candidatului Vergil Chiţac care mâine, din punctul meu de vedere, va trebui să îşi facă exit-ul din politica românească. Prea multe minciuni, prea multă manipulare, prea multă lipsă de integritate", a declarat candidatul USR-PLUS la Primăria Constanţa.

Potrivit acestuia, Constanţa trebuie să ajungă rapid în topul oraşelor dezvoltate din România.

"După ce ne vom bucura poate o zi, poate o seară, vom începe să muncim, suntem conştienţi că este o responsabilitate imensă, suntem conştienţi de aşteptările pe care toţi constănţenii le au de la noi şi vom arăta că se poate. (...) Oraşul nostru trebuie să fie şi va fi în topul oraşelor din România şi lucrul ăsta trebuie să se întâmple rapid, şi trebuie să se întâmple şi cu ajutorul Guvernului. Voi fi des la ministerele din Bucureşti, voi bate la toate aceste porţi ca să deblocăm fonduri, să deblocăm tot felul de proiecte şi să aducem investitori importanţi în oraşul nostru. Vă mulţumesc încă o dată, dragi constănţeni, că aţi redat demnitatea acestui oraş şi că ne faceţi din nou să fim mândri că suntem constănţeni. Îi felicit pe ceilalţi colegi din ţară, alături de care vom face toată România să se schimbe în bine", a declarat Stelian Ion.

Candidaţii PNL şi Alianţei USR PLUS la Primăria municipiului Constanţa, Vergil Chiţac şi Stelian Ion, au obţinut acelaşi procent în urma voturilor exprimate, duminică, respectiv 29%, ei fiind urmaţi de candidatul PSD, actualul primar Decebal Făgădău, cu 23,5%, potrivit exit-poll-ului realizat de CURS - Avangarde.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4444 vizualizari

  • -3 (3 voturi)    
    >>>>> (Duminică, 27 septembrie 2020, 22:42)

    GemstonePig [utilizator]

    Pfoooa si la bet-uri avea cota 9!! stelica ce de bani aduceai daca castigai...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by