Organizația de Femei a UDMR solicită conducerii Uniunii un loc eligibil pe lista de candidați la alegerile pentru Parlamentul European, precizând că femeile maghiare au experiența politică necesară și capacitatea de a lua decizii în folosul societății, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Președintele Organizației de Femei a UDMR, Biro Rozalia, a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă la finalul Consiliului Național al Reprezentanților Organizației de Femei a UDMR, că situația la nivel european și internațional devine tensionată dar există, totuși, lideri femei care schimbă istoria în zilele noastre.

”Activitatea pe care o desfășurăm în cadrul UDMR este importantă, considerăm că atât președintele Uniunii cât și întreaga conducere a UDMR apreciază această muncă. Sper că această apreciere se va concretiza în aceea că vom avea una sau două sau mai multe doamne pe lista de candidați pentru PE. Sigur, am dori ca și pe un loc eligibil să existe o doamnă, sau două, pentru că nu pot să nu fac referire la situația pe care o observăm la nivel european și internațional, care devine tensionată. Totuși, avem lideri femei care schimbă istoria, în zilele noastre. Avem experiența politică necesară și capacitatea de a lua decizii în folosul societății. Sunt convinsă că trebuie să existe o femeie cel puțin în lista UDMR pentru PE și pe loc eligibil”, a spus Biro.

Președintele executiv al Organizației de Femei a UDMR, Hegedus Csilla, a declarat, la rândul său, că UDMR a fost prima formațiune politică din România care a introdus cota participării femeilor la viața politică, astfel încât, la nivel local, fiecare a treia persoană aleasă în diversele organisme ale Uniunii trebuie să fie femeie, iar la nivel județean și naȚional 15% dintre particpanții la forurile decizionale sunt nominalizați de organizația de femei.

”Știam că femeile stau mai în spate, am organizat 200 de traininguri să le dăm încredere de sine că este nevoie de ele în viața politică. O noutate a fost în acest an trainingul pentru femeile tinere, astfel încât ele să își dezvolte proiectele”, a precizat Hegedus.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a apreciat în cadrul Consiliului Național al Reprezentanților Organizației de Femei a Uniunii, activitatea organizației și a spus că înființarea acesteia a fost o decizie bună.

”Am observat faptul cum colegele noastre au făcut acțiuni și au pătruns în comunitățile mici unde bărbații nu reușesc să pătrundă, neavând empatia necesară sau nu simt problemele acelor comunități, astfel că au avut o activitate extrem de utilă. Fiecare acțiune a lor a fost făcută cu mult profesionalism și responsabilitate. Mentalitatea trebuie să se schimbe, când am încercat să impunem o anumită cotă pentru femei nu a fost foarte ușor, am început să construim un drum, trebuie să mergem pe el în continuare”, a spus liderul Uniunii.

Întrebat dacă se va aplica cota privind femeile pe lista UDMR de la alagerile europarlamentare, Kelemen a menționat că nu poate da un răspuns acum, în condițiile în care Uniunea contează doar pe două locuri eligibile, care nu pot fi împărțite pe cote.

”Dar pe listă vor fi și doamne, termenul până la care se pot depune candidaturi va fi luna ianuarie 2019”, a mai spus Kelemen Hunor.

UDMR are doi eurodeputați, Winkler Iuliu și Sogor Csaba.