Călin Popescu Tăriceanu a explicat luni că atunci când a spus că România nu este pregătită pentru preluarea președinției Consiliului UE nu s-a referit la chestiunile tehnice sau administrative, ci la faptul că „luptele interne” care macină clasa politică vor afecta capacitatea țării de răspunde la provocările pe care le presupune președinția rotativă.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

”Suntem măcinați de niște lupte extreme, care se duc cu mijloace extreme în interior” iar în acest fel „capacitatea de a răspunde provocărilor pe care ni le impune președinția UE este redusă”, a spus Tăriceanu, întrebat de ziariști cum comentează postarea sa de pe Facebook, de săptămâna trecută, în urma căreia liderul PSD Liviu Dragnea a cerut explicații.

Tăriceanu a spus luni că premierul Viorica Dăncilă - care a afirmat că liderul ALDE s-a referit la „dezbinarea care există în societate” și nu la stadiul pregătirilor organizatorice sau logistice - a înțeles „în mod clar” mesajul pe care a dorit să-l transmită.

În România, din punct de vedere politic, „suntem în permanente scandaluri, reclamații, se exportă subiectul politic intern”, a spus Tăriceanu, precizând că și-ar dori în perspectiva preluării președinției europene „să existe un fel de armistițiu cu privire la modul în care ducem lupta politică”.

Ce presupune acest armistițiu, în viziunea șefului ALDE:

  • să renunțăm la acest sistem cu plângeri penale promovat de PNL
  • să renunțăm la mijloacele neparlamentare de luptă politică, respectiv pe holurile parlamentului și prin proteste publice
  • să nu exportăm toate aceste dispute la nivelul instituțiilor europene

„Aceasta era ideea în care spuneam că nu suntem pregătiți. Tehnic, administrativ pregătirea e făcută”, a mai spus Tăriceanu.

”În condițiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE”, a afirmat joi Călin Popescu Tăriceanu, susținând că este nevoie de ”acordul parlamentar privind statul de drept” propus de ALDE.

”Este un avertisment în al doisprezecelea ceas pe care îl adresez cu responsabilitate tuturor oamenilor politici, în special Președintelui României și liderilor partidelor parlamentare din opoziție. Cine crede că liderii europeni vor fi înțelegători când în an electoral, oamenii politici de la București se vor război se înșeală. România deja pierde teren și va avea enorm de pierdut dacă lucrurile nu se schimbă de urgență”, scria Tăriceanu pe Facebook.

La o zi după aceste declarații, președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, la Parlament, că încă așteaptă ca președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să explice de ce a afirmat că România nu este pregătită să preia șefia rotativă a Consiliului UE, potrivit Mediafax.

„Eu trebuie să primesc răspuns, și o să îl primesc, nu eu personal, ci partidul, la afirmația care se referă la incapacitatea României de a gestiona președinția Consiliului UE, asta mi se pare o afirmație foarte serioasă și dacă există argumente vreau să le discutăm, dacă nu există trebuie să nu mai folosim această expresie pentru că nu există niciun motiv, Guvernul este pregătit. Cred că e bine să nu ne jucăm cu vorbele”, a spus liderul PSD Liviu Dragnea, vineri, la Parlament.

Având in vedere ca suntem in permanente scandaluri si se exporta subiectele interne la nivelul PE, mi as fi dorit sa ne pregatim, sa existe un armistitiu - sa renuntam la acest sistem de plângeri penale pe care il poartă PNL, să ducem lupta politică în Parlament. Aceasta era ideea ca nu suntem pregatiti, dar (...) România, ca sa nu facă o figură regretabilă (...) Capacitatea de a răspunde provocarilor pentru pres cosiliului european este redusă.