Liberalii au depus marti la Senat motiunea simpla indreptata impotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea, intitulata "Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganta, abuz si dispret in desfasurarea functiei publice", semnata de 49 de senatori.

Precizam ca adoptarea unei motiuni simple nu atrage dupa sine demiterea ministrului in cauza, ci are o valoare simbolica.

Redam fragmente din textul acestei motiuni (textul si atasat):

  • In seara zilei de 20 octombrie subinspectorul post-mortem Bogdan Cosmin Gigina a murit, la numai 28 de ani, intr-un accident rutier. El era cel care deschidea, pe motocicleta, coloana oficiala a ministrului Gabriel Oprea, care se deplasa in conditii de ploaie si intuneric.
  • Prima intrebare care se impune este pe cat de simpla, pe atat de justificata. Trebuia Bogdan Gigina sa se afle in acel loc? Mai concret, era necesara insotirea coloanei oficiale de catre Brigada Rutiera si politist pe motocicleta?
  • A doua intrebare: era justificata urgenta deplasarii ministrului Gabriel Oprea cu aceste facilitati, conform cadrului legal in vigoare?  
  • Nici dupa atatea zile scurse de la tragicul accident, ministrul Gabriel Oprea nu a binevoit sa explice public care ar fi fost urgenta folosirii Politiei Rutiere in acest caz. Unde si pentru ce se grabea in acea seara?
  • Tacerea prelungita, urmata de declaratii publice generate doar la presiunea strazii, care au eludat tocmai aceste intrebari, a fundamentat ideea ca ministrul Gabriel Oprea are ceva de ascuns si ca suspiciunile opiniei publice legate de musamalizarea cazului au o baza reala.
  • Domnul Gabriel Oprea s-a aflat in afara cadrului legal. OUG 195/2002 stabileste clar ca dreptul la coloana oficiala il au doar presedintele, premierul si presedintii celor doua Camere ale Parlamentului. Ministrii simpli au acest drept doar in situatii de urgenta, asta spune legea pe care ministrul Oprea pretinde cu obraznicie ca o respecta.
  • Care era urgenta ? O intrebare simpla pentru care o tara intreaga asteapta raspuns. Dar admitem ca este posibil sa fie gresita intrebarea si putem reformula: a existat vreo urgenta care sa justifice aceasta tragedie ?
  • Daca ar fi existat raspunsuri sincere la aceste intrebari, ele veneau pana astazi, fara sa mai justifice depunerea acestei motiuni.
  • Vicepremier pe probleme de securitate nationala, ministru de interne, general, profesor universitar doctor...in plagiate. Purtati o responsabilitate morala, cel putin, pentru moartea acestui tanar. Nu va apasa acest lucru? Nu simtiti ca va strange ceva in spate, mai ales ca dumneavoastra stiti foarte clar ca Bogdan Gigina nu avea ce cauta acolo?!
  • Mai mult, aceasta atitudine opaca, sfidatoare si surda la apelurile succesive la transparenta a generat o criza de imagine in care a fost impins ministerul de Interne si a devoalat un mod gaunos in care ministrul Oprea a inteles sa isi exercite functia publica.
  • Constatam, insa, ca amestecul nesimtirii si tupeului reprezinta acum solutia mentinerii actualei guvernari. Aratati-ne tuturor ca nu este asa si ca noi suntem cei care ne inselam!
  • Domnule ministru Oprea, ministerul nu este o mosie pe care sa va exersati apucaturile de stapan! Politistii au alte atributii, conform prevederilor legale, decat acelea de a va servi pe dumneavoastra, in scop personal, prin traficul din Bucuresti.
  • Pana la urma v-ati oprit la locul accidentului sau nu? Comunicatul Politiei Capitalei spune ca da, dumneavoastra spuneti ca nu. Cineva a mintit in chestiunea asta. Cumva ati simtit nevoia sa faceti aceasta clarificare pentru ca v-ati dat seama ca vor aparea public inregistrarile video? Vedeti?! Alt exemplu despre modul in care actionati in exercitiul functiei.
  • In orice caz, stim sigur ca orice roman isi poate pune acum baza in deviza enuntata, nu demult, chiar de dumneavoastra: 'Nu lasam pe nimeni in urma!' Ati demonstrat, cu brio, ca o respectati!...
  • Si, daca am ajuns in acest punct, va mai adresam o intrebare, la fel de justificata si care reclama un raspuns imediat si institutional: a fost Bogdan Gigina presat sa ruleze, pe motocicleta, mult prea repede, date fiind conditiile meteo improprii?
  • Marturiile subordonatilor dumneavoastra sunt elocvente in acest sens. Ne intrebam, insa, de ce au fost facute uzitand identitatea protejata, daca nu cumva este vorba de abuzuri frecvente ale dumneavoastra.
  • Aceste lucruri, care acum se confirma, le banuiam cu totii si stiti foarte bine, doamnelor si domnilor senatori, la ce ne referim. Controlati, domnule Oprea, o retea oculta prin care v-ati infiltrat, nemeritat, la varful puterii.
  • Am constatat ca ne-ati acuzat de politizarea acestei tragedii. Demersul nostru este acela de a cere transparenta si de a preveni musamalizarea. Este de-a dreptul rusinos ca din situatia dumneavoastra sa faceti o astfel de acuzatie politica. Trebuie sa intelegeti si dumneavoastra ca Romania nu mai poate fi tara in care vinovatul este cel care a decedat.
  • Domnule Oprea, acum aveti ocazia ca, macar in al doisprezecelea ceas, sa dati raspunsurile solicitate, chiar daca acestea va incrimineaza si pe dumneavoastra.
  • Constatam ca nu ati avut onoarea de care ati bravat politic de a va da demisia si nu mai asteptam acest lucru. Ar fi trebuit sa se intample, ca in orice tara civilizata unde ministrii isi dau demisia pentru mult mai putin - suspiciuni de nepotism, pierderea suportului public, situatii de urgenta prost gestionate, subfinantarea ministerului pe care il conduc, declaratii nepotrivite etc.
  • Dupa cum stiti, adoptarea acestei motiuni simple nu are consecinte juridice directe, dar este un mesaj politic fundamental care nu poate fi ignorat de actualul Guvern.

"In numele grupului PNL si a catorva senatori neafiliati, doresc sa va inmanez in mod oficial motiunea simpla cu denumirea 'Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganta, abuz si dispret in desfasurarea functiei publice'. Adaug faptul ca acest gest politic al grupului parlamentar al PNL este facut astazi ca urmare a atentiei deosebite pe care opinia publica o are fata de abuzuri grosolane, in forma continuata, pe care acest inalt demnitar al statului roman le face in ultima vreme si, ati vazut, culminand cu decesul unui politist aflat in coloana sa oficiala, in opinia noastra, intr-un mod ilegal", a anuntat viceliderul grupului senatorial al PNL, Octavian Motoc, in debutul sedintei plenului Senatului, citat de Agerpres.

Data la care va fi dezbatuta si supusa votului senatorilor va fi stabilita de catre presedintele Camerei superioare, Calin Popescu-Tariceanu.

UPDATE Eugen Nicolicea, vicepresedinte UNPR: Motiunea PNL depusa la Senat incalca o decizie a CCR.

"E o motiune prin care cer demiterea ministrului Oprea. Ar fi bine ca cei care depun astfel de motiuni sa puna mana sa mai citeasca regulamentele si legile si Constitutia, pentru ca presedintele Senatului nu va supune dezbaterii motiunile simple care vizeaza finalitati specifice motiunii de cenzura - adica sa retragi increderea cuiva, sa ceri demiterea cuiva. Aceasta interpretare nu am dat-o eu, este data de Decizia 148 a CCR pentru cazul Monica Macovei. Printr-o motiune simpla s-a cerut demiterea acesteia si acest lucru a fost declarat neconstitutional de catre CCR", a afirmat marti, la Senat, Nicolicea, care este si ministrul Delegat pentru Relatia cu Parlamentul, citeaza Agerpres.

El a adaugat ca, potrivit Constitutiei, 'un ministru nu este demis, ci revocat'.

"De fiecare data, la Camera, cand a venit o astfel de motiune, eu am insistat sa nu fie pusa in dezbatere daca vizeaza astfel de lucruri, finalitati specifice unei motiuni de cenzura pentru ca incalca decizia CCR si, de fiecare data, s-a tinut cont de opinia mea" a mai spus Nicolicea.

Deputatul UNPR a aratat ca, potrivit Constitutiei, "Guvernul raspunde solidar". "Daca vrei sa cada un ministru, Parlamentul nu poate sa faca decat sa doboare intreg Guvernul", a explicat Nicolicea.

UPDATE 2 Pe de alta parte, Calin Popescu Tariceanu a declarat ca dezbaterea fost programata pentru lunea viitoare, insa a aratat ca Biroul permanent al forului este cel care va decide daca acest text va fi dezbatut de plen.

"Eu am obligatia cand primesc o solicitare de motiune simpla din partea parlamentarilor sa o supun discutiei Biroului permanent si sa programez o data pentru dezbaterea motiunii, daca ea respecta prevederile legale in vigoare. Am facut acest lucru de astazi. Am programat dezbaterea pentru luni, saptamana viitoare, ora 16,00, dar in prealabil va intra in discutia Biroului permanent si Biroul permanent va decide. Nu decide presedintele Senatului in aceasta privinta", a explicat Tariceanu intr-o conferinta de presa, intrebat daca este posibil ca motiunea simpla a liberalilor sa nu intre in dezbaterea plenului, potrivit Agerpres.

El a precizat ca nu se pronunta daca textul respecta prevederile legale.

"O sa vedem raspunsul Comisiei juridice", a adaugat Tariceanu.

El a amintit ca in timp ce era premier a existat o motiune simpla impotriva ministrului Justitiei de la acea data, Monica Macovei, caz in care se cerea demiterea. Tariceanu a precizat ca, la acel moment, Curtea Constitutionala a decis ca nu se poate depune o motiune simpla de demitere a unui ministru.

"Cred ca trebuie sa avem in vedere decizia CCR si cadrul legal constitutional in aceasta privinta", a spus liderul ALDE.