Presedintele Klaus Iohannis va participa miercuri la un concert sustinut la Opera Nationala din Bucuresti cu ocazia aniversarii a 140 de ani de la infiintarea Partidului National Liberal, potrivit programului sefului statului, postat pe site-ul Administratiei Prezidentiale.

Pe 24 mai 2015, se implinesc 140 de ani de la infiintarea Partidului National Liberal. Pentru a marca aceasta aniversare, PNL organizeaza, dupa cum precizeaza intr-un comunicat remis HotNews.ro., o serie de evenimente, in perioada 19-24 mai, sub denumirea generica "Saptamana Liberala".

"Evenimentul emblematic" al acestei manifestari este "Concertul Aniversar - PNL 140 de ani de viziune, onoare si patriotism", la care vor participa 950 de persoane, printre care si presedintele Klaus Iohannis.

La eveniment vor mai participa, printre altii, co-presedintii PNL, Alina Gorghiu si Vasile Blaga, si presedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.