Presedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, aflat marti in vizita la Bucuresti, a declarat, intr-o conferinta de presa sustinuta impreuna cu Klaus Iohannis, ca "Am venit aici pentru a sprijini candidatura candidatului de centru-dreapta Klaus Iohannis. Sunt convins ca valorile PPE - statul de drept, justitia, lupta impotriva coruptiei - vor fi respectate prin Klaus Iohannis si nu vor fi respectate prin domnul Ponta."

Joseph Daul a adaugat ca "Victor Ponta a pus in chestiune respectul institutiilor ca prim ministru. Romania are nevoie de crestere si de locuri de munca si cred ca domnul Iohannis a facut la Sibiu in ultimii ani un exercitiu. Fortele raului care il ataca il ataca degeaba, pentru ca domnia sa a reusit la nivelul municipalitatii. Cand spunem ca un primar nu e capabil sa gestioneze o tara sau politica internationala, ganditi-va la prietenul meu Jacques Chirac. Atunci cand esti primar esti foarte aproape de cetatenii tai, decizi un lucru dimineata, iei o hotarare, dupa-amiaza o si executi. Aceasta este cea mai buna experienta pe care o poate avea un candidat la presedintie".

"Uitati-va la PPE, uitati-va la Irlanda, Spania, Portugalia, Grecia - guverne PPE care au preluat tara intr-o situatie dificila si au gestionat cum trebuie. Uitati-va la miscarea socialista franceza si nu e nevoie sa spun mai multe", a incheiat Joseph Daul.