Victor Ponta: Ii inteleg pe cei care protesteaza, dar Vasluiul inseamna mai mult decat atat
Prim-ministrul a recunoscut ca unul dintre motivele pentru care nu a venit in ultimul timp la Vaslui este acela ca anumite "televiziuni prietene" ar putea profita de prezenta protestarilor pentru a face stiri care "sa sperie lumea".
De altfel, premierul, aflat la Vaslui la o intalnire cu simpatizantii PSD, a fost intampinat de aproximativ 15 membri ai "Miscarii de Rezistenta" de la Pungesti, care i-au cerut demisia.
"Imi doresc ca Romania si Vasluiul sa aiba cat mai multe investitii private, pentru ca noi investim din zona publica, dar n-o sa putem niciodata din aceasta zona sa compensam necesarul de investitii private. In judetul Vaslui 450.000 de oameni au nevoie sa-si rezolve problemele economice, sociale. Ii inteleg pe cei care protesteaza, dar Vasluiul inseamna mai mult decat atat", a spus Ponta.
Intrebat daca ar fi dispus sa mearga la Pungesti, acolo unde Chevron a inceput deja explorarea gazelor de sist, iar protestele au fost foarte dese, Victor Ponta a spus ca o astfel de vizita nu se justifica.
"Mergem la Pungesti ca sa ce? Acolo in general protesteaza niste oameni care nu sunt din Pungesti. Eu am o opinie foarte clara si anume aceea ca Romania trebuie sa-si exploreze resursele respectand toate standardele de mediu. Mai am o opinie mai clara acum, dupa evenimentele la care asistam cu totii, si anume ca as vrea ca Romania sa nu depinda de importul din Rusia. Daca as putea sa-i intreb pe cei care protesteaza, i-as intreba daca ei prefera sa importam din Rusia. Ma indoiesc, totusi, ca am putea avea un dialog foarte rational din acest punct de vedere. Eu nu vreau sa importam din Rusia, eu vreau sa reusim sa producem in Romania si sa acoperim nu doar necesitatile Romaniei, ci si pe cele ale Republicii Moldova. Dupa cum stiti, terminam gazoductul care leaga Romania de Moldova, problema e sa si avem gaz. La cum arata situatia in Ucraina, cativa ani buni de acum incolo, o tara ca Romania, care va putea sa fie independenta din punct de vedere energetic, e o tara mai puternica", a afirmat Victor Ponta.
El a evitat sa faca referiri la necesitatea prezentei jandarmilor in comuna Pungesti, declarata la sfarsitul anului trecut zona speciala de siguranta publica, sustinand ca in aceasta localitate "uneori sunt mai multe camere de luat vederi decat jandarmi sau protestatari".
Ponta a adaugat ca cercetarile si explorarile in domeniul gazelor dureaza foarte multi ani si a dat asigurari ca Romania va respecta cele mai inalte standarde de mediu.
"Uitati, ploua cu soare, asta e un semn bun. A iesit si curcubeul. Domnule Ponta, veniti sa stati de vorba cu noi, nu distrugeti viitorul acestei tari. Noi vrem un mediu curat si sanatos, nu vrem fracturare hidraulica", a spus unul dintre protestatari, cat timp Victor Ponta participa la discutiile cu membrii PSD Vaslui.

Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA /
S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”
INTERVIU Un an de la primul caz de COVID-19 în România / De ce a scăzut drastic numărul îmbolnăvirilor în ultimele 2-3 luni și ce ne așteaptă: Al treilea val nu va fi de intensitatea celui de-al doilea / Testele rapide ar trebui distribuite gratuit medicilor de familie, am ști clar numărul real de cazuri
Din pacate USL a demonstrat consecvent in ultimii 2 ani ca e condus, compus si votat de niste imbecili. Astia nu sunt in stare nici macar sa scrie o lege favorabila lor care sa respecte constitutia. De fiecare data cand fura ceva, desi au la indemna toate parghiile, furtul se vede din avion.. De fiecare data cand li se atrage atentia ca pute in jurul lor, isi dau cu parfum, dar uita hartia igienica lipita de talpa.. Este pur si simplu prostie, nu lipsa de respect sau altceva.. Mai au mult de evoluat pana vor intelege macar cuvantul respect.
De ce? Ita motivele:
1. Cum sa dai toate gazele de sist cu 3.5% redevente din pretul lor de 100% ? Cum sa le dai pe nimic?
2. Cum poti sa bati taranii din Pungesti ca la 1907 pentru ca nu vor ca terenul apa plantele si animalele de acolo sa fie poluate si otravite?
3. Cu poti sa vrei sa dai tot aurul cu 6% din pretul sau de 100%? Cum sa dai tot aurul pe nimic?
4. Cum poti sa dai dreptul unor privati multinationali sa exproprieze taranii romani de pe propriile lor pamanturti?
5. Cum poti sa propui o lege care aproba macinarea si amestecaea cu cianuri a trei munti din Apuseni distrugand prin otravire orice forma de viata de acolo
si creand un desert otravit in mijlocul Apusenilor?
6. Cum poti sa probi distrugerea minelor romane vechi de 2000 de ani?
Pri urmare, Mai devreme sau mai tarziu vor incepe procese juridice
Unde se va judeca datul pe nimic a resurselor tarii
si punerea in pericol a sanatatii oamenilor si a mediului.
Iar Plagiatorul va raspunde atunci pentru toate deciziile luate contra intereselor poporului roman
Nu-i mai votati pe cei care din 1990 pana azi au fost la guvernare.si au cauzat nenorocirile d emai sus si multe altele...
Minciunile comunistoido-securiste obisnuite !
Uitati-va cum defriseaza delirant padurile din Romania !
Amicul de partid din Iasi (Nechita) face cam la fel cu orasul !
Distrug viitorul Romaniei ! Mai exact eco-sistemul ! De ce un mediu curat ? Poate cineva doreste sa cumpere Romania la metru patrat si populatia incurca. Un nou gheseft ?
Pentru ce ?
Niste NENOROCITI !!!!!