Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) sustine ca, prin votul dat in cazul incompatibilitatii lui Mircea Diaconu (PNL), Senatul si-a 'arogat' competente care apartin puterii judecatoresti, incalcand astfel legea fundamentala a statului roman, care statueaza principiul separarii puterilor in stat, relateaza Mediafax.

Mircea DiaconuFoto: AGERPRES

"Curtea observa ca, prin votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatata irevocabil printr-o hotarare judecatoreasca, Senatul a actionat ultra vires, arogandu-si competente care apartin puterii judecatoresti. Prin urmare, Curtea constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca si autoritatea legiuitoare, de natura a impiedica puterea judecatoreasca sa-si indeplineasca atributiile constitutionale si legale cu care a fost investita", se arata in motivarea deciziei CCR prin care s-a constatat incetarea mandatului de senator al liberalului Mircea Diaconu.

CCR subliniaza ca Senatul are obligatia de a lua act de incetarea de drept a calitatii de senator a lui Mircea Diaconu, in urma deciziei din 19 iunie 2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care liberalul a fost declarat incompatibil.

"Curtea observa si retine ca teza potrivit careia o Camera a Parlamentului poate, in virtutea dispozitiilor regulamentare proprii, sa cenzureze sub orice aspect o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, care a dobandit autoritate de lucru judecat, echivaleaza cu transformarea acestei autoritati in putere judecatoreasca, concurenta cu instantele judecatoresti in ceea ce priveste infaptuirea justitiei. Legitimarea unui astfel de act ar avea ca efect acceptarea ideii ca, in Romania, exista persoane/institutii/ autoritati carora nu le sunt opozabile hotararile judecatoresti pronuntate de instantele prevazute de Constitutie si de lege, deci care sunt mai presus de lege. Or, o astfel de interpretare data dispozitiilor referitoare la autonomia regulamentara este in vadita contradictie cu dispozitiile art. 1 alin. (4), art.16 alin.(2), art. 61 alin. (1), art.124 si art.126 alin.(1) din Constitutie", se mai arata in motivarea CCR.

Pe 21 noiembrie, CCR a decis ca Senatul trebuie sa ia act de incetarea de drept a calitatii de senator a liberalului Mircea Diaconu prin ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti prin care se constata starea de incompatibilitate a acestuia.

CCR, cu unanimitate de voturi, a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie si autoritatea legiuitoare - Senat, declansat prin refuzul Camerei superioare a Parlamentului de a lua act de incetarea de drept a calitatii de senator a lui Mircea Diaconu.

Presedintele CSM, Alina Ghica, a sesizat CCR pe 31 octombrie, la solicitarea Agentiei Nationale de Integritate, sustinand ca exista un conflict intre puterile statului in cazul Mircea Diaconu, si anume, intre autoritatea judecatoreasca si puterea legislativa.

Alina Ghica arata ca prin decizia definitiva din 21 iunie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in cazul Mircea Diaconu a fost mentinut ca temeinic si legal raportul de evaluare intocmit de ANI, insa Senatul si-a exprimat votul negativ privind punerea in executare a unei hotarari judecatoresti, desi prin aceasta se confirmase, irevocabil, starea de incompatibilitate a senatorului.