O apropiere intre PDL si PNL ar putea avea loc dupa alegerile locale, daca se va produce o "defectiune" in interiorul USL. Declaratia a fost facuta, la RFI, de presedintele Institutului de Studii Populare, democrat-liberalul Valeriu Stoica. El mai crede ca premierul Ungureanu are "o mare sansa" sa realizeze coagularea dreptei dupa alegerile locale.

In opinia lui Valeriu Stoica, o colaborare intre Partidul Democrat-Liberal si Partidul National Liberal nu este exclusa dupa alegerile locale din luna iunie.

"O asemenea apropiere ar fi posibila eventual dupa alegerile locale, daca se va produce o defectiune in interiorul USL, ceea ce poate sa fie foarte probabil. Se va vedea la locale ca de fapt PSD este cel care reprezinta in interiorul USL nucleul dur. Practic, PNL isi pierde identitatea in cadrul uniunii socialiste. S-ar putea ca liberalii sa inteleaga in acel moment ca aceasta alianta a fost paguboasa. Daca nu, exista sansa ca o asemenea apropiere sa se produca dupa alegerile parlamentare. Totul depinde de luciditatea acelor membri ai Partidului National Liberal, care ar trebui sa inteleaga necesitatea recastigarii identitatii", spune democrat-liberalul.

Intrebat de RFI ce rol poate juca premierul Mihai Razvan Ungureanu in coagularea dreptei in Romania, Valeriu Stoica a raspuns: "Are o mare sansa premierul sa realizeze dupa alegerile locale aceasta coagulare a dreptei".

Continuarea pe www.rfi.ro.