Victoria premierului Erdogan si a partidului pe care il conduce in alegerile de duminica din Turcia nu face decat sa asigure continuitatea unor tendinte deja existente.
Acestea sunt, pe plan intern, faurirea unui nou echilibru intre autoritatile statului, avand la baza un rol posibil diminuat pentru fortele armate. Cum alegerile nu au conferit castigatorilor majoritatea absoluta pentru a determina modificarea Constitutiei pe cont propriu, premierul Erdogan a anuntat ca va cauta consensul politic impreuna cu celelalte forte politice pentru realizarea acestui objectiv major. Personal cred ca, in ciuda unor afirmatii mai preocupate, nu cred ca Turcia, chiar condusa de partidul premierului Erdogan, va sfarsi abandonandu-si caracterul laic imprimat de Ataturc, parintele natiunii, acum aproape un veac, chiar daca anumite elemente legate de religia musulmana vor deveni manifeste in viitor.
Pe plan extern, este de asteptat ca Turcia sa isi cristalizeze in continuare rolul de putere regionala in Zona Orientului Mijlociu si a Golfului. Aceasta va determina puterile interesate in zona sa tina seama de pozitiile ei si sa-i caute cooperarea. In context, impactul pozitiilor turcesti in primul rand asupra conflictului din Orientul Mijlociu dintre palestinieni si israelieni mi se par de urmarit cu o atentie speciala, tinand seama de reorientarea strategica efectuata deja de Turcia dinspre Israel spre tarile arabe. Ori, in context, declaratiile de dupa victorie ale premierului Erdogan referitoare la sperantele arabilor – care pot capata aripi dupa victoria respectiva – sunt extrem de importante pentru a decela pozitiile viitoare ale Ankarei.
Raporturile cu Uniunea Europeana nu vor cunoaste, in opinia mea, un nou impuls in urma alegerilor. Aceasta pentru ca, pe de o parte, europenii – este drept, impulsionati de conducatori ca Sarkozy, de pilda – devin tot mai sceptici cu privire la admiterea Turciei in UE, iar, pe de alta, turcii insisi au inceput deja sa isi piarda speranta ca vor fi admisi vreodata. Insusi rolul tot mai important pe care Turcia si-l asuma in zona sa – atat de importanta inclusiv pentru europeni – nu este o tentativa de a deveni mai “atractivi” pentru UE, ci, mult mai simplu, este generat de faptul ca Turcia a simtit ca locul ei in noua ierarhie de putere, recunoscut deja pe plan economic prin includerea ei in G-20, rezida in relevanta ei in aceasta zona atat de importanta a lumii. Cu alte cuvinte, decat sa isi calce pe mandrie pentru a deveni membru al unei organizatii conduse de puterile occidentale, find astfel inevitabil nevoita sa isi subordoneze interesele si initiativele aprobarii ancestora, Turcia a optat pentru rolul de putere regionala in zona Orientului Mijlociu si a Golfului, putand astfel sa isi urmareasca independent interesele. Iar daca pentru aceasta exista si temelia imperiala a vechilor otomani, cu atat mai bine pentru Turcia …
Sigur, raman reformele in realizarea carora Turcia este angajata in calitate de candidat la admiterea in UE. Numai ca, si in acest caz, impresia mea este ca, daca Turcia continua sa le indeplineasca, o face mai degraba din considerente exclusiv interne, decat din dorinta de a-si spori sansele de a fi admisa. Intarirea controlului civil asupra fortelor armate, de pilda, una din marile realizari ale reformei legate direct de admitere, pe care UE a laudat-o atata, serveste perfect intereselor partidului de guvernamant de a diminua puterea politica a armatei pe plan intern.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
