Problema nu este “ce se vede” din telegrame. Ele reconfirma in buna masura, atat ca informatie cat si ca interpretare, ceea ce cunoscatorii stiau de mult. Adevarata problema este alta: Care sunt implicatiile publicarii lor pentru politica romaneasca pe termen mediu si lung?
Materialele publicate reconfirma ca incepand de la mijlocul decadei trecute marele clivaj politic al Romaniei nu a fost determinat preponderant de forte de natura economica, sociala sau ideologica. A fost unul de natura geopolitica. Oricum ai citi telegramele ambasadei SUA, e greu sa nu vezi, uneori direct, alteori printre randuri, cum Romania este strabatuta tot mai intens de tensiunea intre sfera de influenta rusa si sfera de influenta americana. Sau ca sa fim mai exacti, a blocului Nord-Altlantic.
Cand facem abstractie de toate mizele si disputele contextuale, cand zgomotul si furia nenumaratelor batalii politice marunte si maruntele se estompeaza, cand ceata se ridica, cand harmalaia mediatica si diversionista se disipeaza in neant, ramane in urma marele desen, marea structura, marea miza: Clivajul Est-Vest. Rusia versus Occident.
Nu trebuie sa fie o surpriza. Ne place sau nu, stam sub semnul asezarii noastre pe harta lumii. Place sau nu, atat timp cat va exista in proximitate o Rusie puternica, Romania e obligata la un continuu angajament in manevre geostrategice si de politica interna fata de presiunea acesteia spre Europa Centrala si Stramtori. Asta inseamna ca place sau nu, Romania a fost si va fi mereu teren fertil pentru varii intrupari, metamorfoze si manifestari ale “Partidei Ruse”.
Nu exista niciun moment din istoria Romaniei moderne in care (fie si numai in forma de nucleu si germene) “Partida Rusa” sa nu se fi manifestat pe teritoriul noastru. Nu e o chestiune accidentala, de rea vointa sau de profil etno-psihologic. Este o consecinta naturala a legilor politicului.
Ambitiile geopolitice ruse obliga la incurajarea si alimentarea unor parghii si spatii de manevra in statele limitrofe pe care le considera, pe drept sau nu, sfera sa legitima de influenta. In mod similar, jocul politic intern, preferinte ideologice, sau pur si simplu accidente biografice gasesc totdeauna suficient material uman in tarile tinta pentru a constitui (mai mult sau mai putin puternice) “Partide Ruse”. Nu are de ce sa fie o surpriza ca o constanta a istoriei noastre moderne este aparitia si disparitia, cresterea si descresterea, in varii avatare, in varii contexte, a “Partidei Ruse”.
Nu inseamna neaparat ca membri ei au fost si sunt tradatori de tara. Unii au fost. Dar nu toti. Si nu intotdeauna. (Vezi, de pilda, situatia din timpul primului Razboi Mondial, surprinsa atat de bine de Lucian Boia in cartea sa despre “germanofili”). O modalitate mai pragmatica de a gandi problema este de a spune ca intr-o societate ca a noastra sunt oameni cu viziuni politice si cu interese diferite de cele ale celor ce isi iau ca reper Occidentul. Sunt unii ce vad viitorul Romaniei in adoptarea “modelului occidental” si in varii aliante cu varii puteri europene si nord-atlantice. Sunt altii ce nu-l vad astfel. Si este dreptul lor. Au fost si sunt oameni care definesc interesul national si identitatea Romaniei in relatie cu Occidentul si puterile occidentale. Si oameni a caror viziune ii orienteaza mai mult catre Rusia. E un fapt, vrem sau nu vrem sa-l recunoastem ca atare.
Iata deci, dincolo de criza si relansare, de blocaj si reforma, de coruptie si integritate, liniile de forta: “Partida Occidentala versus Partida Rusa”. De aici o ipoteza: Este corect sa spunem ca trepatat, in ultimii ani, gruparile politice din Romania au inceput sa se alinieze in jurul acestor doi poli?
Desigur, intamplarea face ca acest clivaj geopolitic sa se suprapuna in buna masura pe cel reformisti-antireformisti, pe tensiunea dintre “noul sistem” versus “vechiul sistem”. Dar asta nu era ceva inevitabil. De multe ori, in alte tari, SUA a mizat pe antireformisti. Si ne putem imagina un scenariu in care Moscova ar fi putut miza in Romania pe reformatori. Dar, una peste alta, datele sunt destul de clare: desi inca imperfect, cu inca multe zone de gri si confuzie, ipoteza ca treptat ne indreptam spre o polarizare explicita, “Partida Occidentala versus Partida Rusa”, pare destul de credibila.
Sa revim acum la telegramele ambasadei SUA. Vedem din ele, daca mai era nevoie, ca atunci cand e vorba de interese strategice, americanii lasa la o parte limba de lemn a corectitudinii police si temele-i onirice si adreseaza chestiunea frontal si in esenta ei: Romania este un teren de lupta intre sfera de influenta Rusa si cea Americana. Punct.
Problema nu este “ce se vede” din telegrame. Ele reconfirma in buna masura, atat ca informatie cat si ca interpretare, ceea ce cunoscatorii stiau de mult. Adevarata problema este alta: Care sunt implicatiile publicarii lor pentru viitorul politic romaneasc?
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
