Daca inpostul anterioram vorbit despre Peak Oil, in acest de-al doilea volet vom continua cu cateva povesti legate de varii interpretari ale posibilelor implicatii ale unui astfel de eveniment. Inainte de a trece mai departe as vrea sa va reamintesc ca traim actualmente intr-o societate complexa in care energia este disponibila in cantitati masive, usor accesibila si ieftina. Folosind un exemplu banal, cei dintre voi care isi mai aduc aminte de vremurile de dinainte de 1989, isi vor imagina mai usor ce inseamna sa nu ai curent electric cateva ore pe zi, apa calda si caldura sporadic, benzina mai rar, sau dreptul de a merge cu masina doar din cand in cand. Desi aceste limitari sunt scoase din contextul politic, ele pot fi usor interpretate ca decurgand din accesul la energie si descriu bine un context de la care am evoluat in 20 de ani.

Dragos PopaFoto: Contributors.ro

Povestea Povestilor

Reactiile la problematica peak oil sunt in general polarizate intre cele doua extreme, pe de-o parte previziunile apocaliptice gen Mad Max, cu aplicabilitate imediata iar pe cealalata parte increderea netarmurita in solutiile "deus ex machina", izvorate din mitul progresului tehnologic, pentru care spete de acest fel ar trebui sa fie un mizilic. In cartea sa "The Long Descent:, John Michael Greer asemuieste alegoric aceste doua perspective cu cele doua curente principale de gandire ce domina escatologia crestina, in spetapre-milenialismulsipost milenialismul.

Aceste doua curente, ce se pozitioneaza in jurul evenimentului central al intoarcerii lui Isus Hristos pe Pamant si cei o mie de ani (mileniul) ce preced sau urmeaza venirea sa pe Pamant. Pre-milenialismul sustine ca lumea se va confrunta cu o decadere puternica inainte de venirea Domnului pe Pamant si inceputul Domniei de 1000 de ani, pe cand post milenialistii sustin ca omenirea va cunoaste o perioada de dezvoltare si armonie vreme de o mie de ani, pana la sosirea lui Hristos pe Pamant. Asocierea fortata de Greer alatura premilenialismul cu viziunile apocaliptice ale problematicii peak oil (intram in perioada de decadere, anterioara mileniului) si postmilenialismul cu mitul progresului si solutiile miraculoase pe care acestea le-ar oferi acestei spete (suntem deja in perioada de armonie si dezvoltare anterioara venirii Domnului pe pamant).

Tot Greer ne atrage atentia asupra importantei povestilor, asupra modului in care acestea ne influenteaza gandirea, si asupra pericolelor limitarii doar la o categorie sau doua de povesti. Aceasta limitare poate duce la pierderea vederii de ansamblu, la dificultati in a recunoaste anumite aspecte ale problemei si de a reactiona in mod adecvat. Exemplul pe care ni-l da este cel al capcanelor de prins maimute sub forma unui vas cu gat ingustat, prin care debea intra labuta maimutei si pe fundul caruia se afla ceva de mancare. Maimuta simte mancarea, vine concentrata pe ideea de a o scoate din vas, baga mana si nu poate s-o scoata plina de mancare. Atunci cand vanatorul se apropie s-o prinda, maimuta ramane captiva "povestii" prin prisma carei a abordat situatia, cea legata de scosul alimentelor din vas, si incearca disperata sa scoata labuta plina cu mancare pe gatul ingustat, in loc sa-i de adrumul si sa fuga. Daca maimuta ar reusi sa-si reformuleze povestea prin prisma inutilitatii mancarii in contextul in care este prinsa si omorata de catre vanator, atunci prioritatea ar deveni, foarte simplu, sa fuga cat mai repede lasand mancarea in vas, acesta fiind dealtfel raspunsul adecvat intr-o astfel de situatie.

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro