E o problema veche de cand presa. Tine de prioritatile fiecarei institutii in parte. Cat de importanta este stirea pe care vrei sa o obtii, ce resurse vrei sa aloci, cati ziaristi se vor ocupa de subiect si pentru cata vreme, care sunt echipamentele de care au nevoie? Si care e termenul rezonabil pana la care astepti un rezultat? E un fel de calcul cost-beneficii in care cheltuielile sunt puse in balanta cu castigurile, se face o estimare si se ia o decizie. Reglajul fin tine de priceperea fiecaruia si de o definire cat mai clara a publicului tinta. Din cine e compus, ce asteapta, cat de mult ii poti oferi pentru a-l multumi. Si cat de departe poti merge pentru a-i satisface curiozitatea si/sau nevoia de informare.
Exista si alte metode. Una binecunoscuta, mai putin ortodoxa dar aplicata in intreaga lume, e plata informatiilor ce pot fi publicate ca atare sau care constituie baza unei anchete. E folosita pe larg mai ales de tabloide aflate in goana dupa exclusivitati minore. Se intampla asta inclusiv in Romania si de cele mai multe ori e vorba despre mici aiureli de tipul "Ce-ti mai place la shopping X-uleasco" in care vedem cate o fotografie facuta cu telefonul in mall, insotita intotdeauna de un text sablon. Dauna in astfel de cazuri e relativ scazuta si intotdeauna astfel de articole se soldeaza uneori cu cate un scandal fara amploare de care uita toata lumea in trei zile.
Din punct de vedere etic, plata informatiilor este contestabila. S-a scris destul de mult despre asa-numitul "checkbook journalism" (jurnalism bazat pe carnetul de cecuri), insa nu exista o concluzie clara. Din punctul meu de vedere e greu sa justifici in termen de interes public banii platiti pentru dezvaluirea unui adulter insa in alte cazuri nu sunt la fel de sigur. Spre exemplu uriasa suma (aproximativ 600.000 de dolari) platita de britanicul David Frost pentru interviul luat fostului presedinte american Richard Nixon e justificata? Inclin sa cred ca da, cata vreme acel interviu a inchis un subiect care a traumatizat o generatie de americani. In interviul cu Frost si nu in altul, Nixon a admis ca poarta o parte de vina pentru afacerea Watergate. Marturisirile fostului presedinte au permis societatii americane sa inchida intr-un final aceasta tema care contribuise o serioasa zdruncinare a increderii in democratie si mecanismele ei.
Interesul redactiilor poate fi asadar justificat, insa indraznesc sa spun, pana la un punct. Exclusivitatile, fie ele si platite, aduc audienta si reputatie. Consolideaza publicuri si intaresc loialitati si, mai departe, pot sa aduca profit daca redactia face parte dintr-o companie privata.
Cu toate astea, mi-e greu totusi sa inteleg cinismul care insoteste un contract de exclusivitate semnat cu o ruda a unei persoane care tocmai s-a sinucis.
Ma intreb cum o fi decurs discutia. Cine a facut primul pas? O fi fost vreo negociere? S-au stabilit detalii tehnice de tipul "durata si continutul interventiilor in live"? Plata se face in functie de "intensitatea durerii afisate raportata la punctul de rating" sau cum?
Sunt oameni dispusi sa isi vanda durerea, sa se expuna pe bani sau pur si simplu pe gratis. Motivele pot fi multe. Durerea pricinuita de pierderea cuiva drag ne poate face irationali. Sau, poate e vorba de un calcul rece, un fel de treaba inginereasca in buza gropii dupa logica "vii cu vii...".
E, pana la urma, putin important de ce un individ oarecare ia o decizie. Insa precum cel de fata , de cealalta parte a tranzactiei este o redactie care pretinde respect (uneori zgomotos, in fata CNA-ului) si face din calitatea actului jurnalistic un titlu de glorie. Imi veti spune ca e vorba de divertisment. Am sa va contrazic. Moartea e divertisment doar in fanteziile lui Tim Burton nu in evenimente care implica oameni reali. Mai ramane doar interesul pentru "natura umana", pe care, nu-i asa, oricine incearca sa o inteleaga. Iar jurnalistul, beneficiind de pozitia-i privilegiata si accesul direct la personaje are obligatia sa ajute fie si doar un pic la lamurirea necunoscutelor lumii. Sa ajute, nu sa provoace. Sa inteleaga, nu sa instige. Sa respecte, daca vrea sa fie respectat.
"Natura umana" nu exclude decenta si nici discernamantul.
Un contract de felul celui mentionat mai sus nu e decat o hartie care certifica ticalosia unei institutii. Oficiala si cu titlu executoriu.
Citeste si comenteaza pe Contributors.ro
