Alegerile din 30 noiembrie au produs o situatie politica noua, ce poate fi descrisa in modul urmator:

• In primul rand, este vorba despre eliminarea din Parlament a PRM, adica a unuia dintre cele sase partide care au monopolizat reprezentarea in ultimele doua legislaturi. Exista si un aspect simbolic trecut cu vederea pana acum. Dislocarea PRM dintr-o pozitie care parea sa fie castigata pe termen lung a inceput, de fapt, in urma cu 4 ani, atunci cand Funar a pierdut primaria Clujului. Invingatorul lui Funar din 2004 a devenit premierul guvernului instalat in 2008.

• Vom remarca, apoi, faptul ca alegerile ne-au adus un deznodamant inedit, pe care l-am prevestit in mai multe interventii publice, si anume faptul ca partidul cu cele mai multe voturi nu a avut si cele mai multe mandate. O disputa legata de recunoasterea invingatorului putea destabiliza scena politica. Partidele aflate pe primul loc din punct de vedere al voturilor, respectiv al mandatelor au preferat conflictului cooperarea, aliindu-se in vederea formarii guvernului.

• Al treilea punct tine de sistemul electoral. Prezentat ca o solutie de (re)apropiere a cetateanului si a politicienilor, sistemul electoral a demobilizat alegatorii. Doar 40% dintre cetateni, nici macar jumatate fata de 1990, au mai ajuns la vot. Partidele politice si organizatiile civice care au improvizat acest sistem confuz si inechitabil ar trebui sa-si asume esecul. Nu cred ca o vor face. E insa posibil ca PSD si PDL sa doreasca trecerea fie la un sistem majoritar in doua tururi (propus deja de Presedinte in 2007), fie la un sistem britanic de distribuire a mandatelor, care le-ar fi adus primului 9, iar celui de-al doilea 30 de mandate in plus!

• Sa observam, in al patrulea rand, ca alegerile legislative au produs o majoritate de dreapta la urne. E a treia oara dupa 1990 cand se intampla acest lucru: prima data, aceasta majoritate s-a afirmat la scrutinul euro-parlamentar de acum un an, acelasi lucru intamplandu-se apoi la testul de la locale din iunie 2008. Aceasta majoritate nu s-a tradus la nivel guvernamental. Stanga a stiut sa profite de divizarea dreptei, anuland avantajul majoritatii create de alegatori. Intr-adevar, dupa ce a sustinut un partid de dreapta ultra-minoritar in Parlament (PNL), stanga pesedista s-a aliat cu celalalt partid de dreapta (PDL), zadarnicind astfel crearea unui guvern coerent.

• Al cincilea element al noii ecuatii politice este trecerea UDMR in opozitie. Dorita de PDL, nu si de PSD, Uniunea nu a reusit sa repete performanta din 1996-2000 si 2004-2008 (cand a avut ministri in guvern) si nici macar pe cea din 2001-2004, cand a avut un protocol de colaborare cu guvernul minoritar Nastase. E posibil ca PSD sa fi decis ca UDMR e nefrecventabila nu atat din ratiuni nationaliste, cit luand in seama demobilizarea dramatica a electoratului maghiar, injumatatit fata de 1990. Trecerea maghiarilor in opozitie mentine pluralismul acesteia. Altfel spus: PNL nu e singura voce adversara a guvernului.
  

• Am in vedere, apoi, faptul ca alegerile din noiembrie au marcat clar redefinirea raporturilor dintre esalonul national si cel local al politicii. Pregatita de decizia alegerii directe a presedintilor consiliilor judetene si stimulata in mod decisiv de decupajul colegiilor electorale, consolidarea puterii locale a alesilor transfigureaza puterea din Romania.

• Cele doua partide aliate acum la guvernare se afla astfel sub o dubla presiune, care reprezinta un dublu pericol: pe de o parte, tentatia organizatiilor locale de a defini integral optiunile strategice ale centrului; pe de alta, tentatia liderilor nationali de a consolida partidul ca organizatie exploatand prezenta la guvernare. Rezultatul ar putea fi o cartelizare completa a cuplului PDL-PSD si impunerea unei dominatii absolute asupra spatiului politic, profitand de feudele desenate la nivelul fiecarui judet.
  

• In al saptelea rand, scrutinul general din 2008 marcheaza schimbarea elitei parlamentare inventate in 1990. Doar 3% dintre parlamentarii actuali au fost membri in primul legislativ postcomunist. Ideea refacerii FSN este, in acest context, o fantasma. Innoirea elitei parlamentare inseamna in multe cazuri o intinerire radicala. De fapt, ideologia „salvarii prin tineri” e singura ramasa inca in circulatie. Fiind consensuala, e si suspecta.

• Trebuie mentionat, de asemenea, faptul ca alegerile din toamna lui 2008 confirma normalizarea schimbarii, adica a alternantei la guvernare, in masura in care pentru a patra oara consecutiv organizatorii alegerilor sunt trimisi in opozitie. Din 1996 incoace, avem o cultura democratica bazata pe discontinuitate, pe ruptura, nu pe consens si echilibru. Acest lucru e important pentru Romania, care a cunoscut partidul unic sub comunism, iar in perioada interbelica ceea ce Matei Dogan numea „Parlamente guvernamentale, iar nu guverne parlamentare”, in masura in care organizatorul scrutinului desemnat de Rege castiga negresit alegerile.

• In fine, alegerile din 2008 au marcat sfarsitul carierei politice, lunga de peste cinci decenii, a lui Ion Iliescu. Pentru prima data din 1956 incoace, Iliescu nu a mai fost candidat. Presedinte de onoare al unui partid in care e pe zi ce trece tot mai marginalizat, Iliescu si-a vazut protejatii pierzand alegerile, iar dupa anuntarea rezultatelor, a descoperit ca formula colaborarii PSD-PNL pe care el o sustinea e imbratisata doar de o minoritate din propria formatiune. Patria nu pare sa-i fie recunoscatoare la acest final de cariera, revolutionarii l-au primit cu ostilitate la comemorarea Revolutiei, iar Geoana il trateaza ca pe un bunic.

• Nu pot incheia fara a observa ca 2009 va aduce doua alte momente electorale: in iunie, alegerile europene, care vor fi un test pentru guvernarea bicolora, respectiv in decembrie, scrutinul prezidential, care va semana probabil mai degraba cu cele de la inceputul tranzitiei decat cu celelalte trei.
  

Nota: Cristian Preda este decanul Facultatii de stiinte politice de la Universitatea Bucuresti si consilierul Presedintelui Romaniei.