Cei mai fericiti romani la sfarsitul acestui an sunt invingatorii alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, mai ales novicii si veteranii scapati in final de rusinea de a ramane pe dinafara. Cei mai tristi ar putea fi perdantii care nici in cele mai negre cosmaruri nu se vedeau exclusi din inaltul for.

Dar nu, cei mai tristi sunt somerii crizei mondiale: criza a lovit pe neasteptate, a naruit planuri de viata tocmai cand ne era lumea mai draga. Somajul e inerent capitalismului, pana la urma si criza economica face parte din ritmurile istorice ale capitalismului, dar criza asta nu pare sa fie o trecatoare turbulenta ci, dupa opinia unora, isi va consolida pozitiile si nu va ceda prea curand. Criza e inamicul comun care in loc sa solidarizeze va produce conflicte.

Occidentul, un argument slabit

In 1990, Occidentul era pentru noi un monolit. Apoi, am descoperit prima fractura: cea dintre SUA si Europa de Vest. Am ajuns sa internalizam neintelegerile dintre americani si europeni. In 2004, Basescu era proamerican (axa Bucuresti-Londra-Washington), Tariceanu clama orientarea spre Bruxelles. O operatiune de anamneza politica si diplomatica ar releva destule momente care sa ateste ca Bucurestiul e un loc unde se ciocnesc curentii americani si cei europeni.

A doua fractura: unele state europene manifesta o simpatie pentru Rusia aproape derutanta pentru noi, care, cu numai cativa ani in urma, impartisem lumea in doua: Raul la Est, Binele la Vest. Acum, suntem parca ceva mai lucizi: nu ne mai miram sa intalnim in Vest (ca sa nu mai vorbim de propria noastra casa!) nu putini prieteni ai rusilor.

Economiile liberale occidentale au fost pentru noi reperul absolut si sursa principala a argumentelor politice si culturale cu ajutorul carora am combatut mostenirea comunista. Am trait cu fascinatia fata de prosperitatea occidentala si fata de valorile civice inradacinate acolo timp de secole. Fara sa cunoastem exact ratiunile geostrategice care au facut posibila integrarea in NATO si UE, ne-am bucurat de fiecare pas care ne-a apropiat de Occident. Prosperitatea si normalitatea Vestului contra defectelor noastre mostenite din comunism, contra balcanismului nostru si bizantinismului de origine fanariota.

“Un Occident in criza clatina convingeri colective”

Am avut un singur ideal: exorcizarea tenebrelor atavice din miezul carora au fost generate toate relele: coruptia, retardul cultural, inapoierea economica, frica, manipularea politica etc. Acum, criza, marea criza, vine tocmai din locul unde curgea laptele si mierea. Vorbiti-i de acum incolo romanului de rand si chiar celui mediu instruit despre superioritatea sistemului liberal occidental: mai sunteti la fel de siguri in argumentatie?

Occidentul ferm in ascensiunea sa a fost un reper absolut pentru tarile iesite din comunism. Aveau spre ce sa tinda si, masurind distantele economice si culturale fata de acesta, si-au evaluat istoria contemporana. Un Occident in criza clatina convingeri colective, deruteaza societati care s-au construit pe argumente pro-occidentale.

Cele mai vulnerabile la discursurile anti-europene inevitabile sunt tocmai tarile din Estul Europei. Criza poate stimula comportamente politice care sa pretinda strategii de salvare aflate in conflict cu sistemul european. Cele mai vulnerabile sunt valorile civice, juridice, culturale. Sinistra butada de la inceputul anilor 90: “democratia trece prin stomac” ar putea reveni in actualitate.

Recaderea in bizantinism

Tema anticoruptiei, adica anihilarea “sistemului ticalosit”, a schimbat puterea politica in 2004. Atunci a fost un vot cu o mare incarcatura morala. “Tepele din Piata Victoriei” clamate de Traian Basescu au reprezentat, in registru metaforic, aspiratia romanilor catre o societate curata moral. Romania postcomunista nu a avut numai obsesia prosperitatii, ci si pe aceea, ce-i drept mai slab reprezentata din punct de vedere statistic, a salubrizarii comportamentale a puterii. Mai exact, eliminarea coruptiei la nivel inalt.

Politicianul care se foloseste de pozitia sa privilegiata pentru a trage foloase personale sau de grup, in detrimetul interesului public, a fost deconspirat ca figura cea mai indezirabila a spatiului public. Dupa 4 ani, anticoruptia a ajuns o tema de care s-a ferit toata lumea. Accentele justitiare nu au mai dominat alegerile parlamentare din 2008. Mesajele au fost cele mai edulcorate din toata istoria postdecembrista. Adio razboaie morale! Linguseala fata de alegator a capatat expresii mai temperate, plasate mai mult in zona unor ipotetice avantaje materiale: “Meriti un salariu mai bun” sau, intr-un registru sociologic vag credibil, “ei cu ei, noi cu voi”.

Criza economica va face uitate exigente morale active pana de curand. Romanii isi vor uita hotii, mai mult, vor fi indulgenti cu ei, fiindca vor recunoaste in orice jaf o tehnica de supravietuire. Or, tocmai exigentele supravietuirii in conditii de criza ne vor bascula din nou in bizantinismul nostru abia camuflat de o glazura de europenitate.

Imi este cunoscuta formula “prosperitate fara morala”. Avea pana mai ieri doza ei de adevar si un farmec propriu paradoxului, fie si aparent. De acum, ne pregatim sa plonjam in tautologia: “saracie si imoralitate”.

Tentatia atomizarii

Uninominalul, cu toate aberatiile sale, a fost prima operatiune de parohializare a politicianului roman. De acum, parlamentarul e captivul unui colegiu electoral. Restul lumii se poate scufunda, colegiul lui sa ramana intact si sa prospere! Mentalitatea parohiala a politicienilor va submina constiinta unei Romanii solidare. Vechile argumente fiscale vor fi reactivate. Politicienii din zonele prospere vor presa pentru diminuarea sarcinilor fiscale centralizate pentru a pastra in interes comunitar cat mai multi bani.

Criza stimuleaza astfel de tendinte. Puterea crescuta a “sefilor din teritoriu” va beneficia de argumente in plus. Situatia este explicabila nu numai economic, ci si cultural. Doua concepte moderne sunt in criza in postmodernitate: “individul” si “natiunea”. Conceptul de “comunitate” le slabeste pe amandoua. Comunitatea preia din prerogativele natiunii, e - intr-un fel - o natiune in nota minora.

Individul, prins in plasa realitatilor din zona unde traieste, nu mai are decat o reprezentare foarte abstracta a natiunii din care face parte. Simptomatic este ca singura entitate care focalizeaza pasiuni colective este echipa nationala de fotbal. La fel de simptomatic este ca, la alegerile din 2008, tocmai partidele nationaliste au ramas in afara legislativului.

Privit de la departare, ca sa nu observam detaliile compromitatoare, avem acum cel mai european esichier politic. Si mai avem in fata 4 ani de legislatura care au inceput cu o sintagma rostita de un prea cunoscut personaj politic, sintagma care suna asa: “zona compromisului”!

Citeste si comenteaza pe Subiectiv.