"Nationalism is an infantile disease. It is the measles of mankind."
Acum doua saptamani luam masa cu doi prieteni, de provenienta austro-ungara si rusa. Ca la orice discutie usoara inter-nationala am ajuns la glumele despre neamul propriu. Stiau deja toate glumele alea despre defectele romanilor, insa aplicate propriului popor. Nici macar autocritica si nationalismul nu sunt specific romanesti.
Nationalism? Am invatat o expresie mai frumoasa in Germania: patriotism local. Cred ca la noi comunistii au fost cei care au ajutat la rescrierea istoriei pentru a oferi modele si sentimente puternice. Altfel nu-mi explic de ce istoria glorioasa a romanilor cu care am fost crescuti e total necunoscuta strainilor si are alocate 5-12 secunde in orice documentar de pe Discovery. Pentru mine Mihai Viteazul inseamna Amza Pellea pe televiziunea moldoveneasca si un rol intr-o poezie interminabila in care sfarseam omorat pe scena liceului. In orice tara am fost nimeni nu a auzit de Mihai Viteazul. Oare cati de la noi au auzit de Nelson? E dragut ca avem valori si o istorie si o poveste, cata vreme nu o confundam cu povestile care au scris istoria lumii.
In strainatate sunt intrebat daca sunt italian sau spaniol (cel mai des), evreu sau american (uneori), niciodata daca sunt roman. Imi place asta, ma face sa ma simt bine ca nu sunt identificat cu imaginea generica a romanilor. Stiu, suna urat, dar asta e adevarul. Imi place ca pot fi normal, pot sa nu ma grabesc, pot sa pretind sa mi raspunda (la fel de) politicos, ceea ce oricat ai incerca nu poti reusi "pe scara larga" in Romania.
Am adunat demult toate ideile astea si mi-a trecut nationalismul. Nu tin la Romania si nu urlu oricand prind ocazia, asa, de dor de apartenenta. Nu mi-e rusine de mine si nici de tara mea, la fel cum nu mi-e rusine de Caracal. Dar cum Caracalul nu e Greenwich, nici Romania nu e vreo putere mondiala, oricat de plini de sentimente istorice locale am fi noi. Aproape ca nici nu ma mai simt rau o saptamana dupa ce revin in Romania din tarile civilizate, deja imi trece in 3 zile. Imi place istoria si imi place sa vad locuri si culturi diferite. Cred ca asta e cel mai bun antidot pentru nationalismul orbesc, in care noi suntem cei mai smecheri, cei mai destepti, cei mai abili, strajnicii Europei, granarii Europei (fix ca Ucraina) sau noi avem micul Paris (fix ca Budapesta, care e vreo 5 clase peste Bucuresti).
A inceput deja sarbatoarea. Sunt elogiate trasaturile de baza ale romanului: se descurca, da tepe, nu se omoara cu munca, e unic orinde s-ar afla, e neaos, ii combina el pe toti, e lipsit de maniere, circula pe unde il taie capul si stie sa se distreze samd. Valori de nivel aspirational pentru maretul popor roman. Urmeaza parada cu armamentul romanesc, puterea noastra nucleara care va bloca circulatia si asa suferinda pentru a umfla sentimentul national in noi, fix genul de manifestare care nu face decat sa picteze un ambalaj exceptional peste un produs care nu exista. Elogiile astea ma omoara pe mine…
Ce fac eu de 1 Decembrie? Muncesc. Mi se pare ca asta ar trebui sa facem toti. Muncesc si imi doresc sa fim mai … evoluati. S-au schimbat multe lucruri in bine, iar daca mai avem rabdare 15-20 de ani s-ar putea sa vina si ziua in care sarbatoarea sa fie mult mai motivata de 1 Decembrie. Sa fie intr-un ceas bun!
Citeste si comenteaza pe blogul lui Dragos Manac.
2
6
