Părinții sunt dezamăgiți de vocabularul copiilor. Și m-am tot gândit: de ce e asta o problemă? Mai ales, am căutat să înțeleg dacă la mijloc e ceva mai mult decât preferința unei generații pentru o articulare diferită a cuvintelor. Încerc să ofer un răspuns.
Dar mai întâi aș vrea să clarific de ce mi se pare că noile generații nu mai găsesc cuvintele atrăgătoare. Dacă avem în vedere comunicarea online, vedem un salt enorm în cantitatea de mesaje transmise între vorbitori. Iar dacă urmărim atent, vedem că reușesc, prin mai puține cuvinte, să exprime o bogăție mai mare de lucruri. Copiii comunică mai mult ca niciodată, despre mai multe subiecte ca oricând, cu mai puține cuvinte ca generațiile anterioare.
Cum e posibil? Prin instrumente prin care pot realiza comparații elaborate și chiar metafore spirituale. Se ajută de imagini, clipuri, emoji-uri și transmit ceea ce își doresc, fără să folosească uneori niciun cuvânt sau folosind cuvintele doar pentru a sprijini celelalte forme de exprimare. Să luăm un exemplu. Gândiți-vă la o imagine cu o pisică somnoroasă și tolănită, deasupra căreia stă scris: „atunci când trebuie să mergi la școală". Rolul cuvintelor aici este să pună imaginea în context. Nu cuvintele joacă rolul principal, ci imaginea. Efectul e fantastic: emoție, ascuțime, eficiență.
De aceea am o reținere când părinții își expun nemulțumirea cu privire la limbajul copiilor. Fiindcă cei mici sunt fascinați de noile posibilități de exprimare și vor să se diferențieze iar cei mari tind să vadă un pericol sau o decădere în ceea ce nu e familiar. Așa că avem un conflict de suprafață între generații, bazat pe preferințele de comunicare. Unii mai direct, mai ludic, alții mai subtil, mai spiritual. Nimic rău aici.
Totuși, acest conflict de suprafață aduce cu sine unul mai profund. Eu aici văd problema. Aici ar trebui să ne concentrăm atenția. Despre ce e vorba?
Noile generații trăiesc experiențe mai complexe, mai profunde, la vârste din ce în ce mai mici. Numai că ele nu sunt în stare să le articuleze și, implicit, să le înțeleagă. Într-un astfel de context, cresc șansele unor conflicte reale cu cei mai „în vârstă” fiindcă instrumentele folosite în comunicarea pe Internet nu mai sunt de ajutor și își pierd orice forță de exprimare. Copiii au la dispoziție doar un bagaj rudimentar de cuvinte. Și am văzut copii și adolescenți (chiar tineri adulți) care nu reușesc să se împace între ei sau cu părinții mai ales fiindcă nu pot exprima perspectiva trăită. De aceea, consensul e mai greu de atins. Iar copiii devin mai ușor „rebeli”.
Asta cred că e problema pe care o pune cu adevărat vocabularul limitat. Nu e vorba de o competiție de suprafață între generații. E vorba de faptul că noile generații nu sunt echipate cu instrumentele pentru a gestiona și atenua conflictele.
Oricât am dori să fie altfel, în momente de conflict, cuvintele au cea mai mare precizie. Tonul, topica, accentul oferă posibilitatea unor reglaje de finețe. Pur și simplu, noile instrumente cedează când vine vorba de a exprima o întreagă realitate și de a oferi o explicație pentru un comportament sau un gest.
Așadar, chiar dacă noile generații au trăiri din ce în ce mai complexe și mai profunde, profunzimea fără vocabular e la fel de inutilă ca vocabularul fără profunzime. Iar asta înseamnă că un conflict se poate prelungi mai ușor, fiindcă celor mici le e mai greu să iasă la suprafață din profunzimea lor. Au unde se adânci și rămân acolo.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
